Elton John: adevărul despre cel de-al doilea copil

11 ianuarie, 2013

Purtătorul de cuvânt al artistului a clarificat ştirea potrivit căreia Elton John şi partenerul său, David Furnish, vor deveni părinţi pentru a doua oară cu o declaraţie fără echivoc

Purtătorul de cuvânt al artistului a clarificat ştirea potrivit căreia Elton John şi partenerul său, David Furnish, vor deveni părinţi pentru a doua oară cu o declaraţie fără echivoc

Vestea lansată de New York Post, că Sir Elton John şi David Furnish au apelat din nou la aceeaşi mamă-surogat pentru a avea încă un copil, s-a răspândit ca fulgerul pe internet - în aceeaşi zi zvonul transformându-se în informaţia conform căreia artistul este deja tată pentru a doua oară! Oricât de încântat ar fi, însă, de experienţa minunată de părinte pe care o trăieşte de când îl are pe Zachary, acum în vârstă de doi ani, Elton John a intervenit, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, pentru a nega acest zvon. "Informaţia că Elton şi David au un al doilea copil este falsă!", a afirmat acesta. De menţionat, totuşi, că intervenţia lui s-a lăsat aşteptată până în cel de-al 13-lea ceas... Căci zvonul că cei doi mai aşteaptă un bebeluş de la aceeaşi mamă-surogat a apărut încă din luna noiembrie a anului trecut.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg