Elton John, devastat de moartea ei: ”Sunt în şoc!”

4 decembrie, 2017
elton john jpeg

Momente triste pentru Sir Elton John! Cântăreţul de 70 de ani se afla în Spania, pentru a susţine un concert, când a aflat că mama sa, Sheila Farebrother, a decedat la vârsta de 92 de ani.

Elton John şi mama sa, Sheila

Au fost certaţi timp de nouă ani, însă acum câteva luni au îngropat securea războiului la insistenţele unor prieteni comuni şi ale actualului partener de viaţă al cântăreţului, David Furnish. Din păcate, Elton John nu s-a putut bucura prea mult de relaţia bună cu mama sa, căci aceasta s-a stins, astăzi, la 92 de ani.

Îndurerat şi şocat, Elton John a postat un mesaj pe Instagram la adresa regretatei sale mame: ”Îmi pare atât de rău să anunţ că mama mea a decedat. Tocmai ce-am văzut-o luni şi sunt cu adevărat în şoc. Să călătoreşti în siguranţă, mamă! Îţi mulţumesc pentru tot. O să-mi lipseşti enorm. Cu dragoste, Elton!”.

Sir Elton John a concertat aseară la Palau Sant Jordi din Barcelona, iar, câteva ore mai târziu, a aflat că mama sa a decedat în locuinţa din West Sussex. Cântăreţul are programate alte 12 concerte în luna decembrie, incluzând unul mâine în Hamburdg şi alte trei, în Monaco, Dubai şi Lebanon, săptămâna aceasta. Momentan, artistul nu şi-a anulat aceste apariţii.

Sheila îi purta pică ginerelui său, David Furnish, şi şi-a cunoscut nepoţii foarte târziu.

Mama sa a fost cea care l-a direcţionat pe Elton John spre o carieră muzicală. La doar 3 ani, Elton a început să ia lecţii de pian, ceea ce i-a cultivat apetenţa pentru muzică. Sheila a fost un sprijin constant pentru Elton John în toţi anii de carieră, relaţia lor deteriorându-se în urmă cu nouă ani. Recent, Elton îi reproşa mamei sale că îl vorbeşte de rău pe actualul lui partener, David Furnish.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg