Era un burlac hotărât, dar ea l-a convins să facă pasul cel mare. Cum arată aleasa celebrului Quentin Tarantino?

11 iunie, 2019
1 profimedia 0437806087 jpg jpeg

La Hollywood se poartă diferenţa mare de vârstă între parteneri. În favoarea celui mai cunoscut dintre aceştia, bineînţeles.

La cea mai recentă ediţie a festivalu­lui de film de la Cannes, ni s-a afişat în toată splendoarea lui unul dintre cele mai fresh cupluri de genul aces­ta din lumea showbizului. El are 56 de ani şi este un regizor din acela greu, despre care se vorbeşte cu mare respect în Cetatea Filmu­lui. Quentin Tarantino este numele, iar pe­licula cu care s-a prezentat la Cannes, Once Upon A Time In Hollywood, are o distribuţie de poveste: Brad Pitt, Leonardo DiCaprio şi Margot Robbie. Ea, Daniella Pick, este factorul necunoscut şi mult mai tânăr din această ecuaţie, la cei 35 de ani ai ei. Iar de anul trecut, aceasta se bucură de statutul oficial de soţie a lui Tarantino, başca prima femeie pe care acesta o duce la altar.

Când şi de unde a apărut această frumoa­să brunetă, vă întrebaţi? Ei bine, în ţara ei de origine, Israel, Daniella este o cântăreaţă destul de cunoscută, aceasta începându-şi cariera în anul 2000, atunci când făcea parte dintr-un duo cu sora sa, Sharona, The Pick Sisters, trupă cu care şi-a încercat no­rocul chiar şi la Eurovision. Cele două s-au despărţit în 2006, iar astăzi, bruneta cân­tă singură şi nu o face chiar rău. Pentru a vă convinge, puteţi căuta pe YouTube cele mai de succes cântece ale ei: More or Less şi Love Me.

Şi dacă Daniella poate că nu a rupt gura târgului cu muzica ei, tatăl acesteia, Svika Pick, a fost un mare nume în Israel, acolo unde a debutat încă de când era adolescent, primind în anul 1970 titlul de „Cântăreţul anului“. Cumva, Daniella nu este oricine, ci provine dintr-o familie de muzicieni cu tradiţie.

Quentin şi această cântăreaţă care adu­ce foarte mult cu regretata Amy Winehou­se s-au cunoscut în 2009, pe când celebrul regizor se afla în Israel cu promovarea fil­mului său, Inglorious Basterds. S-au văzut, s-au cunoscut, s-au plăcut şi, timp de mai mult de opt ani, au avut o relaţie mai mult off decât on. Totul a mers mult mai pe re­pede înainte din momentul în care cei doi s-au logodit, în anul 2017, pentru ca, pe 28 noiembrie 2018, aceştia să devină domnul şi doamna Tarantino, după o ceremonie la casa din Los Angeles a regizorului, ceremo­nie oficiată în cultul religiei iudaice. Nunta a fost un lucru curios şi neaşteptat, mai ales pentru fanii regizorului care declarase în trecut că se va retrage din lumea filmului înainte de a-şi pune pirostriile. Iar Quen­tin şi-a dat şi un ultimatum: se va retrage după ce va fi regizat zece filme, Once Upon A Time In Hollywood fiind al nouălea.

Sperăm să nu fie de rău augur faptul că petrecerea de logodnă a cuplului, care a avut loc în urmă cu doi ani, a fost găzduită de producătorul filmului Pulp Fiction, atât de repudiatul Harvey Weinstein, şi fosta lui soţie, Georgina Chapman. Cea din urmă i-a dăruit pe atunci Daniellei o brăţară cu di­amante de la Tiffany, cu iniţiala „T“, adică prima literă de la viitorul ei nume de fami­lie.

„Când fac un film, nu mai am timp de ni­mic altceva. Totul este dedicat acelui film. Nu am soţie, nu am copil, nimic nu poate sta în calea muncii mele. Nu spun că nu mă voi căsători niciodată sau că nu voi avea copii înainte de-a ajunge la 60 de ani. Dar, deocamdată, am făcut alegerea de-a mer­ge singur pe acest drum. Este timpul meu. Timpul meu în care să fac filme“, explica regizorul de Oscar de ce nu s-a căsătorit până la vârsta de 55 de ani. De fapt, în afara unor bârfe nefondate şi neconfirmate, ştim foarte puţine despre viaţa amoroasă a mult premiatului regizor, singurele nume care au fost bifate în condică fiind cel al actriţei Ali Larter şi al comediantei Kathy Griffin. Tâ­nără, suplă şi cu un look care pare un mix între Amy Winehouse şi Marisa Tomei, ne­vasta evreică a lui Tarantino este un motiv cât se poate de bun pentru ca acesta să se retragă liniştit din lumea agitată a cinema­tografiei şi să se dedice unui concept atât de străin lui, până acum. Mariajul.



Recente pe Ok! Magazine

Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg