Eroii de sacrificiu  Ce-au fost şi ce-au ajuns

11 septembrie, 2012

Veteranii filmelor de acţiune refuză să iasă la pensie. Şi cum costumele de supereroi încă li se potrivesc, s-au întors să se bată ca-n zilele lor bune, în filmul „The Expendables 2“.

Veteranii filmelor de acţiune refuză să iasă la pensie. Şi cum costumele de supereroi încă li se potrivesc, s-au întors să se bată ca-n zilele lor bune, în filmul „The Expendables 2“.

Chuck Norris

Cine nu-l ştie pe Walker, poliţistul texan? Acel supererou despre care azi auzim legende de genul: „Chuck Norris a hotărât odată să sape o groapă. Azi îi spunem Grand Canyon“. Lăsând gluma la o parte, nu-i nicio exagerare că actorul, pe numele lui real Carlos Ray Norris, ajuns astăzi la venerabila vârstă de 72 de ani, încă mai poate trimite un pumn ici şi-o lovitură de picior colo. Aşa cum face, de altfel, în producţia ce reuneşte veteranii filmelor de acţiune „The Expendables 2“.Asta după o pauză de şapte ani de filme, în care s-a dedicat unei altfel de acţiuni: cea politică, sprijinind candidatura la preşedinţie a lui Mike Huckabee, în 2008. Singura parte a vieţii sale care n-a avut parte de acea ordine militărească cu care a fost obişnuit fostul pilot american este cea personală. Chuck se află acum la al doilea mariaj, cu Gena O'Kelley, un fost model cu 23 de ani mai tânăr decât el. Actorul are cinci copii, dintre care o fată, Dina, provenind dintr-o legătură extramaritală, şi sase nepoţi. Bunicuţul bătăuş, ce mai!

Sylvester Stallone

Este supereroul suprem, „good guy“-ul care i-a bătut pe toţi din ‘70 şi până acum. Până acum, căci Michael Sylvester Gardenzio Stallone, acum în vârstă de 66 de ani, continuă să se joace de-a băieţii răi şi buni, în continuările unor clasice precum"Rambo" sau ale unor producţii abonate la „Zmeura de Aur“. Vorbim de acest „The Expendables“, căruia Sly îi pregăteşte şi o parte a treia. O fi bine, o fi rău? Mai ales când eroul principal al filmului este un musculos trecut de 60 de ani, a cărui faţă pare o odă dedicată chirurgiei plastice. Dar probabil că munca este ceea ce-l ajută pe Sly să depăşească suferinţa provocată de decesul fiului lui, care a trecut în nefiinţă la doar 36 de ani, luna trecută. Sage Stallone era cel mai mare dintre cei cinci copii rezultaţi din două dintre cele trei mariaje ale starului. Iar acest episod trist din viaţa actorului ne-a amintit că şi supereroii sunt umani şi plâng.

Jean-Claude Van Damme

Are 51 de ani şi încă mai poate face şpagatul ca-n „Sport Sângeros“. Pe numele său adevărat Jean-Claude Camille François Van Varenberg, fostul campion de kickboxing a revenit pe marile ecrane după o absenţă considerabilă, din 1999, în care a preferat să se dedice familiei. Ceva mai obosit şi mai încercănat decât în zilele lui bune, aşa cum a apărut în turneul de promovare al filmului lui Stallone, Van Damme încearcă şi acum să-şi menţină intacte pacheţelele de muşchi şi trebuie să recunoaştem că-i reuşeşte. Nu acelaşi lucru putem spune despre chipul lui, intervenţiile estetice şi bronzul artificial fiind o combinaţie neplăcută privirii şi nedemnă parcă de-un fost erou al ringurilor de bătaie şi-al copilăriei noastre. Sau de un fost amant al lui Kylie Minogue, cu care belgianul care are la activ patru mariaje mărturiseşte de-abia acum c-a avut o aventură în 1994, în timp ce filmau împreună pentru „Street Fighter“.

Dolph Lundgren

Rusul care i-a făcut zile fripte lui Sylvester Stallone în „Rocky IV“ (1985) este în viaţa de zi cu zi suedez, născut Hans Lundgren. Şi, mai interesant, este un bătăuş cu creier, dacă ar fi să dăm crezare celor care susţin că „soldatul universal“ are un IQ de aproape 160 (de la 140 vorbim de o inteligenţă aproape de geniu). Dacă am lua ca etalon traiectoria lui în lumea filmului, după era de aur din anii ’80-90, aceasta este însă departe de-a fi genială. Căci Dolph, acum în vârstă de 54 de ani şi tatăl a două fete, n-a mai pus mâna, în ultimii ani, pe-un rol ca lumea. Noroc cu amicul Rocky şi cu filmul produs de el, „The Expendables“. Era şi păcat să nu-l mai vedem pe Dolph jucând, mai ales că marele blond se ţine încă atât de bine. Poate de aceea a şi divorţat, anul trecut, de cea care i-a fost soţie timp de 17 ani, Anette Qviberg, pentru o suedeză mai tinerică, Jenny Sandersson.

Foto: guliver/rex features/splash news, hepta, photoland/album



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg