Eva Longoria şi-a pierdut formele de altădată! Pictorialul dezamăgitor al actriţei de 41 de ani!

14 martie, 2017
Eva png

Când îi pronunţăm numele Evei Longoria ne gândim automat la diva latino care a deţinut de câteva ori titlul de cea mai sexy femeie din lume. Acum, însă, pare că au rămas doar amintirile legate de acea titulatură...

De ce spunem asta? Pentru că cele mai recente imagini surprinse pe platoul de fimare al unei reclame ne-o arată pe Eva cu o siluetă mult mai plină decât o ştiam noi şi cu o formă fizică dezamăgitoare.

Aşa arată acum!

E drept, am sesizat de mai multe luni că actriţa, acum căsătorită cu Jose Anton Baston, nu-şi mai pune restricţii alimentare, s-a cam retras din atenţia publică şi se dedică vieţii de familie.  Nimic de blamat, de altfel, doar că ne surprinde să vedem că actriţa şi-ar dori să mai apără în reclame, atâta vreme cât imaginea promovată nu i-ar face cinste.

Eva nu-şi mai refuză nimic!

E posibil, însă, ca actriţa să le permită celor de la MILK Studio, cei pentru care a pozat, să-i editeze imaginea. De altfel, vedem că aceasta e o deja o practică obişnuită în ceea ce priveşte pictorialele recent făcute de actriţa în vârstă de 41 de ani. Spunem asta pentru că la o simplă vizită pe contul de Instagram al actriţei sesizăm cadre fie noua ei siluetă a actriţei, fie unele în care Eva are o siluetă perfectă, aşa cum a avut până nu demult.

Imaginile pe care le postează ea pe Instagram sunt fie editate, fie vechi

Iar dacă e să intrăm în amănunte în ceea ce priveşte această şedinţă foto realizată recent, ar trebui să precizăm că n-o ajută nici ”recuzita”. Costumul de baie în care a pozat Eva n-o avantajează deloc, ci dimpotrivă. Coapsele îi sunt evidenţiate, sânii turtiţi, iar bronzul fals completează perfect ”tabloul” nereuşit!

foto: captură DailyMail.co.uk / Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg