Eva Mendes a născut! Află sexul copilului

10 mai, 2016
Semi Exclusive    Eva Mendes Stops By A Hair Salon In Los Angeles jpeg

La jumătatea lunii aprilie, paparazzi au surprins-o pe Eva Mendes, într-o parcare subterană, îndreptându-se spre maşina în care se afla iubitul ei, actorul Ryan Gosling. Fotografiile inedite surprinse atunci dezvăluiau că actriţa în vârstă de 42 de ani este însărcinată a doua oară.

Imagine surprinsă acum aproape o lună

Şi-n timp ce noi aşteptam ca actriţa să-şi confirme sarcina, iată că presa internaţională titrează că actriţa a şi născut deja. Potrivit TMZ, publicaţie care a intrat în posesia certificatului de naştere al celui de-al doilea copil al actorului, Eva a născut la sfârşitul lunii trecute, adică pe 29 aprilie, la doar două săptămâni după ce paparazzi au surprins-o în acea parcare.

Cât despre cel de-al doilea copil al cuplului, potrivit publicaţiei amintite anterior, Eva şi Ryan au devenit pentru a doua oară părinţi de fetiţă. Aceasta a venit pe lume la ora 8:03 dimineaţa, în spitalul St. John`s Health Center, din Santa Monica, iar numele pe care l-a primit la naştere este de Amada Lee.

Ryan şi Esmeralda, primul copil al cuplului

Amintim că cele două staruri mai au o fetiţă, născută în septembrie 2014, pe nume Esmeralda Amada.

foto: hepta / Captură DailyMail.co.uk



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG