Exces de profesionalism. Vedete care au continuat să lucreze împreună, deşi în realitate nu mai formau un cuplu

25 februarie, 2017
blake Lively jpeg

Lumea divertismentului este uneori mică, chiar dacă curpinde domenii precum muzică, teatru, televiziune, film, modă sau sport, iar cărările celebrităţilor se intersectează adeseori cu cine nici nu se aşteaptă. Am auzit numeroase poveşti despre vedete de peste Ocean care se îndrăgostesc atunci când lucrează împreună la un proiect, Că de, aşa este viaţa! În topul listei se află ex-cuplul Brangelina. Este de înţeles, căci actorii sau cântăreţii petrec zeci de ore împreună la filmări pentru perioade cre se traduc în luni, uneori chiar ani, călătoresc împreună pentru a promova proiectul, participă la diverse evenimente şi este inevitabil ca între ei să nu se formeze o legătură, fie ea chiar şi de prietenie.

image

Unele dintre celebrităţi nu se opresc aici şi, dacă pe platourile de filmare fac un cuplu, încearcă să traducă acest lucru şi în realitate - se îndrăgostesc în viaţa de zi cu zi. Însă mai dificil este în momentul în care se despart şi sunt forţaţi de circumstanţe să se vadă cu fostul şi mai mult, să lucreze împreună, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iată câteva dintre cuplurile celebre care au avut ghinionul să se despartă chiar în timpul unor proiecte în care erau implicaţi împreună cu partenerul!

Blake Lively şi Penn Badgley

image

Poate că cea mai de impact, dincolo de filmul care i-a avut protagonişti, a fost idila dintre Blake Lively şi co-starul său Penn Badgley. Cei doi i-au interpretat pe Serena şi pe Dan în serialul "Gossip Girls". Actorii au părut să fie atât de îndrăgostiţi, fiind văzuţi în mod constant făcând gesturi de dragoste. Dar relaţia dintre Blake şi Penn s-a încheiat după aproape trei ani, în timp ce filmările la serial erau în desfăşurare. Ei au trebuit să continue să lucreze împreună pentru încă aproape 2 ani de la despărţire, până când povestea din peliculă s-a terminat cu cele două personaje în faţa altarului, căsătorindu-se.

Ian Somerhalder şi Nina Dobrev

image

Fanii serialului "Jurnalele Vampirilor" au fost extrem de entuziasmaţi când au aflat că actorii lor favoriţi, Ian Somerhalder şi Nina Dobrev, formează un cuplu şi în realitate. Cei drept, nu a fost chiar atât de surprinzător, de vreme ce personajele în rolurile cărora au jucat, Damon şi Elena, aveau o chimie care trecea dincolo de ecranele televizoarelor. Dar ca toate lucrurile bune, nici această relaţie nu a fost dat să dureze o veşnicie. Cuplul s-a destrâmat după mai bine de 3 ani, dar Ian şi Nina au rămas prieteni foarte buni în afara serialului, şi, în acelaşi timp, parteneri pe platourile de filmare. Orice şansă ca cei doi să se împace s-a dus pe apa sâmbetei când Somerhalder a anunţat că s-a căsătorit cu iubita sa Nikki Reed. Şi nu mică ne-a fost mirarea săptămâna trecută când am descoperit o fotografie distribuită pe reţelele de socializare în care Ian apărea alături de fosta iubită şi actuala colegă de platou, Nina, dar şi alături de soţia sa Nikki. Asta da prietenie!

Katie Holmes şi Joshua Jackson

image

Cu toate că cei mai mulţi dintre fanii serialului "Dawson's Creek" sperau ca Katie Holmes să formeze un cuplu cu James Van Der Beek, pentru că simţeau că personajele Dawson şi Joey erau făcute să fie împreună, nu aşa s-a întâmplat de fapt. Mai degrabă, Holmes a intrat într-o relaţie cu Joshua Jackson, care l-a interpretat pe Pacey, cel mai bun prieten al lui Dawson. Katie chiar a mers atât de departe cu această relaţie, încât l-a numit pe Jackson prima sa iubire. Din păcate cei doi s-au despărţit la scurt timp şi, în timp ce serialul a luat sfârşit cu personajele Joey şi Pacey împreună, actorii erau despărţiţi de mult în viaţa reală.

Rachel Bilson şi Adam Brody

image

Personajele interpretate de Rachel şi de Adam în serialul TV "The O.C.", Seth şi Summer, formau un cuplu atât de drăguţ pe micile ecrane, încât telespectatorii au sperat din răsputeri că cei doi actori vor deveni o pereche şi în realitate. Şi, în cele din urmă, acest lucru s-a şi întâmplat. Când a apărut ştirea că Rachet şi Adam au o relaţie încă de la începutul primului sezon al serialului, în 2003, fanii nu şi-au mai încăput în piele de fericire. Dar, din nefericire, şi în cazul acesta povestea de dragoste a luat sfârşit după trei ani, chiar dacă ei au continuat să joace în ipostaza cuplului fericit pe platourile de filmare timp de încă un sezon, până când serialul s-a terminat brusc.

Michael C. Hall şi Jennifer Carpenter

image

Trebuie să fi fost un pic ciudat pentru cei doi actori să joace rolul fraţilor pe platourile de filmare, dar să fie iubiţi în viaţa reală. Aşa au stat lucrurile între Michael C. Hall şi Jennifer Carpenter, care i-au interpretat pe Dexter şi pe sora sa vitregă Debra în serialul "Dexter". Cei doi actori au început să se întâlnească în timpul filmărilor la primul sezon şi s-au căsătorit în secret în 2008. După aproape doi ani de căsătorie, au divorţat în mod amiabil, aşa că au continuat să joace împreună în "Dexter" pentru încă trei ani. Cât profesionalism!

Jennifer Garner şi Michael Vartan

image

De-a lungul celor cinci sezoane ale serialului de mare succes "Alias", Jennifer Garner a avut mai multe relaţii. Aici avem de-a face cu o situaţie destul de stranie şi penibilă în acelaşi timp. Filmările la serial au debutat cu Garner şi co-starul său Vartan având o aventură în realitate şi s-au încheiat cu Garner însărcinată cu copilul lui Ben Affleck. În mod evident, au existat ceva tensiuni pe platourile de filmare.

Kristen Stewart şi Robert Pattinson

image

Singurul moment în care toată lumea a ştiut că starurile din "Twilight", Robert şi Kristen, au avut o relaţie în viaţa privată, a fost atunci când totul s-a ruinat. Au existat o mulţime de speculaţii că cei doi s-au îndrăgostit pe platoruile de filmare, dar niciunul dintre ei nu a confirmat zvonurile, până când Stewart a fost prinsă de iubitul înşelat, având o aventură cu producătorul Rupert Sanders, ea ieşind la acea vreme în public pentru a-i cere iertare lui Pattinson. Dar răul fusese deja înfăptuit şi, în timp ce începeau să-şi promoveze noul film din franciza Twilight, cei doi s-au despărţit. Păcat, căci Kristen este acum lesbiană şi se iubeşte cu un Îngeraş de la Victoria Secret.

Jennifer Lawrence şi Nicholas Hoult

image

Jennifer Lawrence a avut legătură cu mai mulţi bărbaţi celebri, printre care Bradley Cooper, sau Chris Martin, dar singura relaţie pe care actriţa a confirmat-o a fost cea cu Nicholas Hoult. Cei doi s-au întâlnit pe platourile de filmare ale peliculei "X-Men: First Class" şi au început să iasă împreună. Însă, din cauza unui program de muncă diferit şi neavând timp unul pentru altul, Lawrence şi Hoult au decis să se despartă în 2014, la scurt timp după ce al doilea film al seriei, "X-Men: Days of Future Past", a fost lansat.

Gwen Stefani şi Tony Kanal

image

V-aţi fi imaginat o lume fără trupa No Doubt? Ei bine, a existat un astfel de moment, când Stefani şi Kanal s-au despărţit după 7 ani de relaţie, asta înainte ca trupa să dispară definitiv de pe piaţă. Chiar şi versurile piesei "Don't Speak" au fost scrise pe fondul acestei poveşti de dragoste cu năbădăi.

Cameron Diaz şi Justin Timberlake

image

Actriţa şi cântăreţul au fost împreună timp de 4 ani - practic o viaţă, dacă luam în calcul unele căsătorii de la Hollywood. După despărţire, ei au devenit parteneri de filmări pentru lungmetrajul "Bad Teacher".

Elizabeth Taylor şi Richard Burton

image

Relaţia tumultoasă a celor doi actori a fost cu mult mai interesantă decât orice alt film în care cei doi au jucat. După ce s-au căsătorit şi au divorţat de două ori, au ajuns să joace împreună într-un film.

Jennifer Lopez şi Marc Anthony

image

Doar pentru că mariajul lor nu a durat până la moarte, asta nu înseamnă că cei doi au încetat să-şi mai urmeze visul, fie el uneori şi unul comun. După divorţ, J. LO şi Anthony au continuat să lucreze împreună, iar acum lucrează chiar şi la un nou album.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg