EXCLUSIV Adelina Pestriţu: "E foarte posibil să fim trei în luna de miere, dar barza e cam secretoasă"

15 octombrie, 2019
4 adelina pestritu la ok tv online dana savuica 2 jpg jpeg

Nominalizată la People's Choice Awards, la categoria Pop Culture Influencer, vedeta a vorbit despre familie, proiecte şi visul de-a ajunge pe covorul roşu din Los Angeles.

Invitată la "E OK să fii vedetă?", Adelina Pestriţu a spus că se simte flatată de nominalizarea la unele dintre cele mai importante premii ale industriei americane de media, People's Choice Awards.

"Îmi imaginez momentul în fiecare zi pentru că da, fac parte din categoria de nominalizaţi ai României. E vorba despre această gală recunoscută la nivel mondial şi eu am onoarea să mă aflu printre cei nominalizaţi. Suntem 8 la număr. E pentru prima dată în istoria acestor premii când s-a deschis această categorie pentru România. Şi sunt super fericită că sunt printre ei", i-a spus Adelina Pestriţu gazdei Dana Săvuică.

1 adelina pestritu 00 jpg jpeg

Întrebată dacă se simte într-o competiţie reală cu ceilalţi nominalizaţi (Selly, BRomania, Diana Condurache, Irina Deaconescu, Laura Giurcanu, Maria Zvinca şi Nadd Hu), Adelina a spus că "sigur că este, pentru că toţi cei enumeraţi au foarte mulţi admiratori, fac o treabă foarte bună în mediul virtual". 

"Suntem pe ultima sută de metri, pe 18 octombrie se încheie votarea şi vom afla care sunt cei trei nominalizaţi care vor pleca în L.A., în Santa Monica, acolo doar unul este fericitul câştigător al premiului cel mare pentru cel mai bun influencer din România", spune cea care, dacă va reuşi să ajungă în Statele Unite "evident că nu voi rata această şansă colosală de-a mă poza cu idolii mei şi de-a face un super content de pe covorul roşu, pentru mine e o şansă unică".

7 adelina pestritu la ok tv online dana savuica 4 jpg jpeg

Dar până la gala din Bucureşti de pe 31 octombrie, care va fi organizată de E! Entertainment şi OK! România, are o grămadă de proiecte profesionale de respectat, plus o pereche de năşit. Şi, credeţi sau nu, de la nunta ei din iulie cu Virgil Şteblea, Adelina n-a ajuns încă în luna de miere!

"N-am plecat, n-am ajuns să ne facem luna de miere. Sperăm să fie în curând în Maldive. Dar, având în vedere că peste o săptămână suntem din nou naşi, nu prea putem să ne facem planuri, pentru că trebuie să trecem peste această perioadă agitată, avem foarte multe evenimente, trebuie să aflud dacă plec la L.A., dacă nu plec, ce se întâmplă..."

E din nou însărcinată, aşa cum se aud unele zvonuri? "Poate îl ducem în prima lui vacanţă, cum a fost şi Zeny, când avea patru-cinci luni în burtica mea, la New York. Deci e foarte posibil. Nu ştim încă, barza încă nu mi-a dat nicio veste, este foarte secretoasă barza asta. Eu tot insist s-o trag de limbă, dar văd că nu-mi dă nicio veste. Suntem în proces de facere".

Iată ce a mai spus Adelina Pestriţu la OK!TV:



Recente pe Ok! Magazine

pexels pavel danilyuk 7674645 jpg
Care sunt cele mai recomandate suplimente pentru păr în 2025 jpg
OKMAGAZINE pexels liliana drew 9462141 jpg
Separator de Hidrocarburi
secretist 4 jpg
spa acasa jpg
e140515367e8608553362fa16dd198ceb7 jpg
1765781714 ybNZ jpg
stylish lady great mood leaned window with black wooden frame girl dressed jeans hat red jacket posing jpg
RM 1920x1005 FB Event png
Revelion la Marriott  jpg
barman pentru o seara petrecere acasa jpg
Cum alegi corect destinația pentru nunta pe plajă ghid practic care îți economisește timp, bani și stres jpg
Cum gestionezi corect răceala și îți întărești organismul ghid complet pentru sezonul rece jpg
P112764 jpg
cum sa construiesti o trusa de machiaj compacta jpg
16 9 1 png
e1dbac7d55bbb9cacff43bcc0d71d15f72 jpg