Exclusiv! Adelina Pestriţu e mult mai sensibilă de când a devenit mama: “Sunt copii amărâţi, aş mări alocaţiile”

5 decembrie, 2019
1 adelina pestritu 1 jpg jpeg

Adelina Pestriţu a povestit ce ar face dacă ar fi preşedinţe pentru o zi. De când e mamă este mult mai sensibilă, aşa că ar da o lege favorabilă micuţilor.

Mai în glumă, mai în serios, Adelina Pestriţu a povestit că dacă ar deveni şeful statului ar împărţi bugetul în aşa fel încât bătrânii, dar şi copiii ar primi bani mai mulţi.

Pe 3 august 2018 a născut, iar de atunci viaţa I s-a schimbat. Este mult mai sensibilă cu micuţii, mai ales când îi vede pe cei amărâţi, care nu au multe posibilităţi.

“Ce distracţie ar fi. Cum e viaţa pe Instagram ar fi şi în realitate, în România. Eu empatizez foarte tare cu bătrânii şi cu copiii.

Cu bătrânii pentru că i-am iubit şi îi iubesc în continuare pe bunicii mei, chiar dacă nu mai sunt printrr noi, şi cu copiii, mai ales de când sunt mama.

Iubesc copiii, îi iubeam de când eram micuţă. Chiar atunci când aveam 10 sau 12 ani, i-am luat bagajul unui verişor şi l-am luat la bunica acasă, ca să îl cresc eu, asta în condiţiile în care nu eram urmărită de nimeni. M-au lăsat să am grijă o oră de el şi eu i-am făcut bagajele şi l-am luat la bunica ca să îl cresc, să fiu mama lui. Au fost şocaţi când au văzut.

Mai ales de când sunt mama sunt super sensibilă în privinţa copiilor şi mai ales atunci când văd copii amărâţi. Cred că aş fi foarte atentă în zona socială. Cred că aş mări pensile, aş mări alocaţiile. Dar bugetul statului s-ar duce. ”, a declarat Adelina Pestriţu exclusiv pentru OK, în emisiunea Danei Săvuică.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg