Interviu

EXCLUSIV Adi Nartea & Alina Ferinceac – „Primul nostru an de relaţie a fost online“

EXCLUSIV Adi Nartea & Alina Ferinceac – „Primul nostru an de relaţie a fost online“ camera-retro icon Vezi galeria 3 poze

Dacă pe micile ecrane protagonistul serialului Vlad e profund consumat de trădări şi răzbunări, în viaţa reală e un om complet fericit. Şi, cu o soţie fost manechin internaţional, care i-a dăruit o minunăţie de fetiţă, e greu de concurat.

Fanele se înghesuie peste tot să-i ceară un autograf. L-au găsit chiar şi în exclusivista grădină a Hotelului Caro, pe a cărui frumoasă pajişte ne-am dat întâlnire într-o după-amiază caldă, de sfârşit de mai. Vlad, însă – pardon, Adi! – n-are ochi decât pentru superba lui soţie, Alina (38), şi pentru mica vedetă de acasă, Mara (3 ani şi jumătate). Din acest cadru de familie, rupt parcă dintr-un film romantic, nu putea lipsi nici Brioche, căţelul Yorkshire frumos ca o prăjiturică şi atât de fidel stăpânilor lui.

OK!: Eşti urmărit peste tot de fani de când joci în Vlad sau erai recunoscut şi înainte?
Adi: De când joc în Vlad. Înainte lumea se întreba: „Măi, dar de unde îl cunosc? Ai crescut în Rahova? Ai făcut Caragiale?“ Şi dacă le spuneam că apar la Pro TV, îmi spuneau: „A, eşti ăla de la România, te iubesc". (râde)

Dar povestea ta cu actoria a început întâmplător, pentru că tu ai pornit cu sportul.
Adi: N-aveam niciun gând să mă fac actor. Nici model nu voiam să fiu. 

Păi, şi ce visai când erai copil?
Adi: Dacă mă întreba cineva, spuneam că vreau să mă fac macaragiu, pentru că eram fascinat de înălţime, sau dirijor, pentru că îl vedeam pe Celibidache la TVR. Mama îmi spunea să mă fac popă sau avocat, pentru că sunt bun de gură, bunica spunea să mă fac tot popă, pentru că zicea că toată ziua fluier, numai duminica cânt. (râde) Iar eu am făcut Educaţie Fizică şi Sport, sunt licenţiat ca profesor, cu specializare în volei – am făcut volei de performanţă. În paralel am făcut psiho-socio-pedagogie, după care m-am înscris la Drept, dar nu le-am terminat.

Ce te-a convins să te înscrii la ele, dar nu te-a mai convins să le şi termini?
Adi: Păi, la facultatea de sport am dat ca plan B. Iniţial, am dat la Academia de Informaţii, voiam să fiu ofiţer de informaţii, spion. Dar n-am intrat prima dată şi, între timp, am dat la sport, unde am intrat cu bursă. În al doilea an, am mai dat o dată la Academie, să-mi forţez destinul. N-am intrat nici a doua oară şi mă gândeam să-mi fac încadrarea după ce termin facultatea. Aşa că am dat la Socio-Psiho-Pedagogie la Braşov şi doi ani am mers în paralel cu ambele facultăţi.

Până la urmă, ai fost şi spion, dar din postura de actor.
Adi: Am fost James Bond de mai multe ori, în reclame.

Cu modelling-ul cum ai început? A pus cineva ochii pe tine?
Adi: Da, Catinca Roman a pus ochii pe mine în 2000. Era o prezentare de modă la aniversarea postului Radio Braşov, la care eu am mers cu prietena mea de atunci, şi Catinca a venit să-mi spună că mai are nevoie de doi băieţi şi m-a întrebat dacă vreau să particip. Am acceptat şi uite aşa am avut parte de prima prezentare de modă. Apoi m-a observat cea care avea agenţia de modele din Braşov şi am ajuns la Bucureşti la un festival organizat de Dana Săvuică. De atunci am început să lucrez cu MRA, agenţia lui Liviu Ionescu – care o manageria şi pe Alina.

Vă ştiaţi de atunci?
Adi: Eu o ştiam pe ea, era supermodel şi o admiram cât de frumoasă este, dar nu o cunoşteam personal. Ea nu mă ştia, eram neica-nimeni pentru ea. (râde)
Alina: (râde) Eu nu prea stăteam în ţară atunci. Iar la prezentările lui Botezatu încă nu intrase, de-aia nu ne cunoşteam. În schimb, o ştiam pe fosta lui prietenă. (zâmbeşte)

Şi în Tunisia, când în sfârşit v-aţi cunoscut, ce s-a întâmplat?
Alina: Eu eram în Bucureşti pentru o scurtă vizită, când am fost trimisă la casting în Italia şi apoi, în Tunisia – că era uşor de ajuns dintr-un loc în altul. Eu am zburat din Milano, Adi a zburat cu restul echipei din Bucureşti – deşi eu mă aşteptam să-l văd pe Radu Vâlcan, cu care mă întâlnisem la casting şi pe care îl ştiam din prezentările lui Botezatu. Şi, în Tunisia, ne-am ochit. (zâmbeşte) 
Adi: Ne-am salutat, ne ştiam din vedere, dar nu socializasem. Am făcut şedinţa foto, ne-am tatonat...
Alina: Eu i-am dat un suvenir să mi-l aducă acasă.
Adi: Aoleu! Doamne! Îşi luase din bazar o colivie mare din metal!
Alina: În perioada aia, îmi decoram apartamentul.
Adi: Iar eu, făcând pe leul, normal că am zis că i-o duc. Am pus-o într-un sac de plastic negru şi m-am dus aşa la aeroport.
Alina: Unde el voia să ne pupăm! Numai că eu nu voiam, pentru că ştiam de când fusesem în Dubai, unde am stat câţiva ani, că nu ai voie să te pupi în public în ţările musulmane. Aşa că, deşi aş fi vrut şi eu să ne pupăm, m-am limitat la un pupic suav pe obraz.

Din care tu ce ai înţeles?
Adi: Eh... După aia am ţinut legătura pe Yahoo Messenger. Dar eu atunci aveam grijă să trec colivia prin vamă, agentul de acolo nu mă lăsa, îmi strica combinaţia... Până la urmă, i-am împachetat 20 de euro în palmă, am dat noroc cu el şi m-a lăsat să trec. În avion, nu încăpea, normal. Iar personalul mi-a luat-o şi, uite aşa, colivia a călătorit la business class, iar eu la economy. (râde) Până la urmă, am ajuns să ne pupăm şi la Bucureşti chiar pe platou, la filmările pentru reclama cu „Vânătorii de răceală“. Eu eram îmbrăcat foarte ciudat, cu un combinezon de supererou, cu chiloţii deasupra. (râde) Şi am zis că, dacă m-a pupat îmbrăcat aşa de caraghios, e de bine.

Deci ai avut parte de propriul tău supererou.
Alina: Da! (râde)