EXCLUSIV Adi Nartea & Alina Ferinceac – „Primul nostru an de relaţie a fost online“
Dacă pe micile ecrane protagonistul serialului Vlad e profund consumat de trădări şi răzbunări, în viaţa reală e un om complet fericit. Şi, cu o soţie fost manechin internaţional, care i-a dăruit o minunăţie de fetiţă, e greu de concurat.
Fanele se înghesuie peste tot să-i ceară un autograf. L-au găsit chiar şi în exclusivista grădină a Hotelului Caro, pe a cărui frumoasă pajişte ne-am dat întâlnire într-o după-amiază caldă, de sfârşit de mai. Vlad, însă – pardon, Adi! – n-are ochi decât pentru superba lui soţie, Alina (38), şi pentru mica vedetă de acasă, Mara (3 ani şi jumătate). Din acest cadru de familie, rupt parcă dintr-un film romantic, nu putea lipsi nici Brioche, căţelul Yorkshire frumos ca o prăjiturică şi atât de fidel stăpânilor lui.
: Eşti urmărit peste tot de fani de când joci în
sau erai recunoscut şi înainte?
De când joc în Vlad. Înainte lumea se întreba: „Măi, dar de unde îl cunosc? Ai crescut în Rahova? Ai făcut Caragiale?“ Şi dacă le spuneam că apar la Pro TV, îmi spuneau: „A, eşti ăla de la
".
Dar povestea ta cu actoria a început întâmplător, pentru că tu ai pornit cu sportul. Adi: N-aveam niciun gând să mă fac actor. Nici model nu voiam să fiu.
Dacă mă întreba cineva, spuneam că vreau să mă fac macaragiu, pentru că eram fascinat de înălţime, sau dirijor, pentru că îl vedeam pe Celibidache la TVR. Mama îmi spunea să mă fac popă sau avocat, pentru că sunt bun de gură, bunica spunea să mă fac tot popă, pentru că zicea că toată ziua fluier, numai duminica cânt. (râde) Iar eu am făcut Educaţie Fizică şi Sport, sunt licenţiat ca profesor, cu specializare în volei – am făcut volei de performanţă. În paralel am făcut psiho-socio-pedagogie, după care m-am înscris la Drept, dar nu le-am terminat.
Păi, la facultatea de sport am dat ca plan B. Iniţial, am dat la Academia de Informaţii, voiam să fiu ofiţer de informaţii, spion. Dar n-am intrat prima dată şi, între timp, am dat la sport, unde am intrat cu bursă. În al doilea an, am mai dat o dată la Academie, să-mi forţez destinul. N-am intrat nici a doua oară şi mă gândeam să-mi fac încadrarea după ce termin facultatea. Aşa că am dat la Socio-Psiho-Pedagogie la Braşov şi doi ani am mers în paralel cu ambele facultăţi.
Am fost James Bond de mai multe ori, în reclame.
Da, Catinca Roman a pus ochii pe mine în 2000. Era o prezentare de modă la aniversarea postului Radio Braşov, la care eu am mers cu prietena mea de atunci, şi Catinca a venit să-mi spună că mai are nevoie de doi băieţi şi m-a întrebat dacă vreau să particip. Am acceptat şi uite aşa am avut parte de prima prezentare de modă. Apoi m-a observat cea care avea agenţia de modele din Braşov şi am ajuns la Bucureşti la un festival organizat de Dana Săvuică. De atunci am început să lucrez cu MRA, agenţia lui Liviu Ionescu – care o manageria şi pe Alina.
Eu o ştiam pe ea, era supermodel şi o admiram cât de frumoasă este, dar nu o cunoşteam personal. Ea nu mă ştia, eram neica-nimeni pentru ea.
Eu nu prea stăteam în ţară atunci. Iar la prezentările lui Botezatu încă nu intrase, de-aia nu ne cunoşteam. În schimb, o ştiam pe fosta lui prietenă.
Eu eram în Bucureşti pentru o scurtă vizită, când am fost trimisă la casting în Italia şi apoi, în Tunisia – că era uşor de ajuns dintr-un loc în altul. Eu am zburat din Milano, Adi a zburat cu restul echipei din Bucureşti – deşi eu mă aşteptam să-l văd pe Radu Vâlcan, cu care mă întâlnisem la casting şi pe care îl ştiam din prezentările lui Botezatu. Şi, în Tunisia, ne-am ochit.
Ne-am salutat, ne ştiam din vedere, dar nu socializasem. Am făcut şedinţa foto, ne-am tatonat...
Eu i-am dat un suvenir să mi-l aducă acasă.
Aoleu! Doamne! Îşi luase din bazar o colivie mare din metal!
În perioada aia, îmi decoram apartamentul.
Iar eu, făcând pe leul, normal că am zis că i-o duc. Am pus-o într-un sac de plastic negru şi m-am dus aşa la aeroport.
Unde el voia să ne pupăm! Numai că eu nu voiam, pentru că ştiam de când fusesem în Dubai, unde am stat câţiva ani, că nu ai voie să te pupi în public în ţările musulmane. Aşa că, deşi aş fi vrut şi eu să ne pupăm, m-am limitat la un pupic suav pe obraz.
Eh... După aia am ţinut legătura pe Yahoo Messenger. Dar eu atunci aveam grijă să trec colivia prin vamă, agentul de acolo nu mă lăsa, îmi strica combinaţia... Până la urmă, i-am împachetat 20 de euro în palmă, am dat noroc cu el şi m-a lăsat să trec. În avion, nu încăpea, normal. Iar personalul mi-a luat-o şi, uite aşa, colivia a călătorit la business class, iar eu la economy.
Până la urmă, am ajuns să ne pupăm şi la Bucureşti chiar pe platou, la filmările pentru reclama cu „Vânătorii de răceală“. Eu eram îmbrăcat foarte ciudat, cu un combinezon de supererou, cu chiloţii deasupra.
Şi am zis că, dacă m-a pupat îmbrăcat aşa de caraghios, e de bine.
Da!
Am jucat în
, în 2005, cu fetele de la ASIA, Liviu Vârciu, Cosmina Păsărin... A fost un sezon cu 33 de episoade, difuzat pe Antena 1 în paralel cu
de pe Pro TV. După care echipa din
s-a scindat şi ne-a luat pe noi şi am făcut figuraţie specială pentru vreo şase episoade.
Da, da. Păi, eu când am venit la Bucureşti, m-am angajat ca asistent de casting şi am lucrat pentru primele telenovele româneşti, dar şi pentru Băieţi buni. În paralel, mergeam la casting pentru reclame, mai dădeam şi probe când se ivea ocazia... Asta m-a ajutat să-mi dau seama cam ce presupune toată munca, cam ce-şi doresc oamenii. Ţin minte că am participat la castingul pentru
, cu Clive Owen, pentru care îşi doreau un personaj românesc. Atunci au venit Oana Pellea, Coca Bloos şi Maia Morgenstern, eu am filmat o parte din castinguri şi, în final, au ales-o pe Oana Pellea. Am mai participat şi la unele filmări cu Pink, cu Donald Sutherland (
), cu Rachel Hurd-Wood, am dansat cu Sisy Spacek...
Da. Sincer, eu de şapte ani încoace, când am fost şi prezentator la Euforia TV şi Antena 1, eram MC la diverse evenimente corporate, lansări, aniversări, inaugurări, team building-uri. De-acolo era venitul meu.
Până la 32-33 de ani. La 34 m-am căsătorit, la 35 am devenit mamă... Cu cîţiva ani înainte îmi pregătisem retragerea, făcusem şcoala de make-up la Milano – în perioada în care l-am întâlnit pe Adi.
Pe atunci, nu era convinsă nici că va reveni în ţară.
Da, primul nostru an de relaţie a fost online.
După un an, m-am întors în România.
De vreo şase ani. Am făcut asta şi la Milano, unde făceam machiaje fashion, şi aici, unde primează zona privată, cu machiaje pentru nuntă, evenimente. Am machiat-o şi pe cumnata mea, în ziua nunţii ei. M-am machiat eu, la nunta mea.
A machiat-o şi pe mama mea!
Am o relaţie foarte bună cu mama lui.
Păi, Braşovul e mai aproape.
Aş vrea să fie şi Suceava la fel de aproape, acolo unde e mama mea.
Să ştii că şi eu aş vrea, pentru că îmi place mult la Suceava.
O, da! Face supe şi ciorbe. A făcut acum o supă de găină, maaamă!
Păi, era găină de la Suceava. Am sunat-o pe mama, care e fostă bucătăreasă, şi i-am spus că am făcut o supă extraordinară din găina trimisă de ea.
Acolo totul se traduce prin mâncare. Nu te întreabă „Cum te simţi?“, ci „Ce ai mâncat?“ sau „Ce vrei să mănânci?“. Acolo, orice conversaţie ai, dacă vorbeşti despre mâncare e ca şi cum ai vorbi despre foarte multe lucruri, e ca un limbaj universal. Ar face orice să ne facă pe plac.
Nu.
Cea care face nazuri sunt eu.
Uite, ea nu mănâncă dimineaţa. Când mai mânca, îşi făcea ochiuri, peste care punea nişte brânză de vaci.
Da, dar uneori i-am spus că mi-ar plăcea să mai facă el omletă. Pentru că, atunci când ne-am cunoscut, şi-a luat titulatura de „master of omlette“ şi, în final, nu ştiu de ce numai eu fac omletă.
Păi, Vlad nu mai face omletă.
Nu, trebuie doar să am grijă să mă menţin în formă, că poate apar secvenţe la bustul gol şi atunci trebuie să fiu fit.
Dar fac flotări şi abdomene. Înainte jucam squash, dar de vreun an şi jumătate am descoperit alergatul. Azi am reuşit să alerg 12 km!
Nu, dar succesul îţi dă o anumită încredere.
Nu i s-a urcat la cap succesul.
Dar imediat ce ieşim din casă sau suntem în parc cu Mara, suntem în centrul atenţiei, vrem-nu vrem.
A fost un risc pe care şi l-au asumat toţi, dar, într-adevăr s-a pornit de la un scenariu de succes, de la o poveste bine construită, de la o echipă bine formată. Dar nu ştii niciodată ce surprize îţi rezervă publicul românesc.
Şi cu producător neamţ!
Da. Îţi expune lucrurile într-un alt fel, îţi explică nişte detalii de suflet, aşa cum le simte în cultura lui. Este o semantică diferită, ca la expresiile idiomatice. Dar dacă o înţelegi, îţi deschide ochii şi ai alte unelte. Gândeşte-te că scenariul ăsta a fost vândut în peste 120 de ţări şi că fiecare îl adaptează în funcţie de cultura sa. La noi, e primul serial de acest gen şi pune în valoare şi Bucureştiul, care arată foarte frumos în filmări. Dar Jesús del Cerro e cel care a avut viziunea şi, pentru fiecare actor în parte, are o altă metodă de lucru. Toţi ceilalţi sunt actori cu şcoală, premiaţi Gopo, Ursul de Aur... Singurul non-actor sunt eu, că eu n-am făcut decât cursuri ghidate şi şcoală de platou.
El este un om foarte fain, de nota 200. Practic, el vede secvenţa cu o zi înainte, şi-o transpune cum o vede el şi vine şi-mi spune şi mie. Uneori, regizorul are altă viziune, aşa că eu trebuie să fac cumva să mă plasez între ei doi. Toţi sunt oameni de la care am avut de învăţat, în special de la Jesús şi de la Andrei Aradits, care este un profesor extraordinar de actorie.
Da, suntem buni prieteni. Ne sunăm din când în când, la platou stăm tot timpul şi povestim.
În
, e vorba despre prietenie şi trădare. Tu ai prieteni din copilărie?
Liviu Niculescu e cel mai bun prieten al meu. Ne ştim din ’92, am fost vecini. Ţinem legătura, ne spunem orice, chiar dacă el e la Braşov. Iar un alt bun prieten al meu este Valentin Butnaru.
Am tot încercat să-i dau sens. Într-adevăr, cine iubeşte nu iartă, pentru că dacă eşti trădat nu-ţi vine să ierţi. Eu aş spune, totuşi, că „Cine iubeşte iartă“. De uitat n-ai cum să uiţi, dar poţi să ierţi şi să mergi mai departe.
Ne cam iertăm tot.
Mai avem mici chestii. De pildă, dimineaţa, când se spală pe faţă, împrăştie apă peste tot şi, înainte, când voiam să intru şi eu după el, trebuia să şterg mereu oglinda din baie. Acum avem două băi, fiecare cu baia lui, şi nu mai avem această problemă. Am mai avut un episod cu hainele împrăştiate, până când mi-am spus că nu are rost să ne stricăm starea pentru un motiv atât de pueril. Înainte să ne cunoaştem, eu eram control-freak, eram obişnuită să fac organizez lucrurile singură, să fie ordine peste tot. După care am dat de el, apoi a venit copilul... Deja m-am relaxat total, pentru că un copil schimbă radical lucrurile – chiar dacă vei pune o jucărie la locul ei, ea „va face paşi“.
La caracter, nu-mi dau seama, de-abia acum îşi dezvoltă personalitatea. E în zodia Săgetător, e încăpăţânată – dar amândoi suntem încăpăţânaţi. Oricum, Adi e un tată implicat şi are mai multă răbdare cu ea decât mine.
În general, de amândoi.
Noi am făcut o înţelegere de la început: orice discuţie am avea în legătura cu ea, chiar dacă nu suntem de-acord, să nu le avem de faţă cu ea.
La tati.
Da, deşi nici eu nu prea cedez.
De când am născut-o pe Mara, eu fiind mereu cu ea, Brioche a făcut tabără separată cu Adi.
Da. Asta şi pentru că eu, cât am fost plecată, el a rămas cu Adi acasă. Iar acum, Adi, Brioche şi Mara sunt jucăuşii familiei.
Normal, fizic, era foarte sexy. După care am descoperit că împărtăşim aceleaşi valori şi principii frumoase. În ziua de azi, e greu să găseşti un om atât de galant, fin, sincer...
Pisălog...
Asta vine cu timpul. Dar mi-a plăcut că e cu mult bun simţ, foarte educat şi cu mult respect.
Uită-te cât de frumoasă este! Faptul că m-a ales pe mine m-a cucerit total. Adică, în momentul în care am aflat de viaţa ei şi prin câte experienţe de viaţă a trecut, faptul că se uita la mine... mi-am zis că oi avea eu ceva, aşa că hai să fac să merite. Apoi, aluatul din care e făcută... Plus „gogoşica“ care a apărut în viaţa noastră. E perfect aşa.
Cred că sezonul trei!
Las lucrurile să vină. Am nişte gânduri, dar deocamdată mi-e greu să anticipez.
