EXCLUSIV Alina Puşcău: "Eu abia după 30 de ani am început să mă gândesc la întemeierea unei familii"

5 noiembrie, 2020
4 alina puscau exclusiv familie la 30 de ani jpg jpeg

După experienţa sa de la Ferma, pe care am urmărit-o la ProTV, pe Alina Puşcău (38) o aşteaptă mai multe proiecte importante - printre care rolul Sofiei Loren în tinereţe, alături de Leonardo DiCaprio, într-un film cu şanse la Oscar. Despre această provocare, despre cum arată Hollywood-ul în pandemie, dar şi despre planurile ei pentru a-şi întemeia o familie Alina ne-a vorbit în acest interviu pentru okmagazine.ro.

Celebră graţie carierei sale de model, dar şi datorită relaţiilor sale cu actorul Vin diesel şi regizorul Brett Ratner, Alina Puşcău trăieşte de 20 de ani la Hollywood - locul unde este pregătită acum să facă pasul decisiv spre actorie la cel mai înalt nivel. Pentru că după câteva apariţii în filme precum Conan Barbarul, Alina se află în faţa celei mai importante provocări de până acum în cariera de actriţă: rolul Sofiei Loren în tinereţe. Drumul până aici nu a fost uşor, deşi Alina spune că experienţa de la Ferma a fost mult mai grea decât adaptarea la Hollywood.

Ce ai descoperit despre tine  în timpul experienţei de la Ferma de la ProTV? Şi ce le-ai povestit prietenilor din Los Angeles despre asta?

Pentru mine, Ferma a fost o mare provocare. Cumva mi-a schimbat viaţa, m-a învăţat să trăiesc în prezent, să apreciez tot ce am: prietenii mei, familia mea, în primul rând. Cei de la Hollywood mi-au spus că am fost foarte foarte curajoasă, m-au apreciat, au spus că e prea greu pentru că necesită putere psihică, dar şi fizică.

Ce a fost cel mai greu pentru tine la Ferma?

Cel mai greu a fost să mă obişnuiesc cu lipsa somnului, cu lipsa de mâncare, să fiu departe de familia mea şi de prietenii mei. A fost destul de dificil să mă obişnuiesc cu noul mediu cu cei din jurul meu, să mă adaptez şi să accept, să mă detaşez cumva de ce se întâmplă, să accept totul aşa cum vine.

Comparativ, alţii ar spune că nimic nu e mai greu decât adaptarea la Hollywood. Ce ţi s-a părut cel mai greu atunci când ai hotărât să te stabileşti acolo?

La Fermă a fost mult mai greu decât la Hollywood, acolo nu a fost o provocare pentru că în America oamenii sunt mult mai toleranţi, mai înţelegători, te acceptă aşa cum eşti, îţi apreciază eforturile. Mai ales pe partea profesională dacă munceşti din greu, toată lumea apreciază asta, nu te judecă, chiar te ajută şi te acceptă aşa cum eşti.

alina puscau 2 jpg jpeg

Cum este "atmosfera de pandemie"  în Los Angeles? Cum se comportă oamenii, cum simţi presiunea şi care este vibe-ul din showbiz? Ce simţi că s-a schimbat?

M-am întors acum câteva zile de la Los Angeles şi ce pot să zic e foarte trist, toată lumea umblă cu mască peste tot, traficul este mai aglomerat ca niciodată, iar trotuarele sunt goale. Este o situaţie ciudată, cu un aspect de-a dreptul apocaliptic. Însă, oamenii, în principiu, au rămas la fel. Perioada asta, deşi tristă, ne-a făcut să ne apropiem, să ne gândim, mai mult unii la alţii, să avem grijă de noi pentru a îi putea ajuta şi pe ceilalţi din jurul nostru. Cred că am observat cum un lucru negativ se poate transforma într-un lucru pozitiv şi constructiv.

Ai studiat la Institutul Lee Strasberg. Spune-mi puţin despre experienţa de acolo şi ce personalităţi interesante din industrie ai cunoscut.

Aşa este, am urmat cursurile lui timp de doi ani şi jumătate în perioada în care am conştientizat că vreau să trec de la modeling la actorie. În jurul vârstei de 25 de ani am făcut această tranziţie, am vrut să evoluez, să merg mai în profunzime, pentru modelling contează doar exteriorul, "ambalajul", aspectul fizic, însă actoria, pentru mine, a fost ca o terapie, dezvoltare personală. M-a ajutat şi pe plan emoţional şi pe plan psihic.

La 16 ani, ai câştigat Elite Model Look şi aşa ai început o carieră de succes în modelling. Recent, au izbucnit o serie de scandaluri în lumea modei, s-a vorbit despre un #metoo şi în această industrie. Tu te-ai confruntat cu astfel de probleme cum este hărţuirea sexuală de-a lungul carierei tale.

Mie, personal, nu mi s-a întâmplat niciodată nimic de genul acesta. Sprijin mişcarea aceasta, sper ca lucrurile să se schimbe odată pentru totdeauna, însă, eu din fericire nu m-am lovit de asta.

Toată lumea te întreabă despre relaţia pe care ai avut-o cu Vin Diesel. Deşi s-a petrecut acum 20 de ani. Privind în urmă, a fost o relaţie definitorie pentru tine?

Noi am fost iniţial foarte buni prieteni, apoi lucrurile au evoluat natural într-o relaţie de iubire. Pot spune că am crescut împreună şi ne-am dezvoltat, atât personal, cât şi profesional.

Ai mărturisit de mai multe ori că Vin Diesel îşi dorea copii, dar tu erai prea tânără pentru această etapă. Acum simţi că ai fi pregătită să devii mamă dacă ar exista bărbatul potrivit în viaţa ta?

În perioada imediat următoare sunt destul de ocupată cu proiectele mele, am mult de muncă, însă rămân deschisă. Dacă e să fie, cu atât mai bine. Da, evident mă văd căsătorită şi cu copii alături de persoana potrivită şi la momentul potrivit. Nu vreau să forţez sau să grăbesc lucrurile. Ştiu că toate se întâmplă când şi cum trebuie să se întâmple.

alina puscau 1 jpg jpeg

Ai fost logodită cu regizorul Brett Ratner, cu care ai trăit o poveste de dragoste. Şi totuşi, nu ai făcut pasul spre căsătorie. Ce te-a oprit? Te întreb asta pentru că pari o femeie cu un spirit independent foarte dezvoltat.

Eu, de la 16 ani, lucrez, am făcut tot ce-am putut pentru cariera mea, pentru mine, pentru familia mea. Lucrurile astea m-au maturizat, m-au responsabilizat şi m-au făcut ce sunt astăzi. Însă, ca femeie, eu, personal, de abia după 30 de ani am început să mă gândesc în direcţia asta, să lucrez la mine, să mă descopăr, am simţit că am nevoie de timp să merg pe drumul potrivit, să ştiu eu cine sunt, să fiu total pregătită pentru rolul de mamă.

Cum se simte vârsta ta, de 38 de ani, la Hollywood? Acolo există o presiune foarte mare legată de vârsta femeilor. Şi ce este prioritar acum pentru tine: cariera sau viaţa personală?

Nu este vorba de vârstă, acolo contează energia ta, implicarea ta, cât de mult munceşti. Acum, deja varsta chiar nu mai contează, nici în actorie, nici în modeling. Până la urmă, anii îţi oferă experienţă, înţelepciune şi poţi fi mai profesionist în ceea ce faci

Trăieşti de 20 de ani la Los Angeles. Există prietenii reale în lumea de acolo? Care sunt celebrităţile cu care poţi spune că ai legat prietenii?

Există şi prietenii reale pentru că pe mulţi dintre ei i-am cunoscut la o vârstă fragedă, am crescut împreună, am evoluat împreună, am atins anumite puncte de dezvoltare profesională împreună. Eu am fost mereu foarte discretă, nu-mi place să dau nume, din respect pentru oamenii ăştia şi poate tocmai pentru asta, relaţiile de prietenie sunt reale şi există şi în ziua de azi.

Ai jucat în Conan Barbarul, Dracula: Prinţul Întunecat şi Lycan. Ce urmează acum pentru tine pe plan profesional?

Acum este greu de zis din cauza situaţiei actuale, proiectele mele depind de evoluţia pandemiei. Am fost deja cooptată în câteva proiecte de film. Unul este un proiect mare, un film de Hollywood care poate avea şanse la premiile Oscar. Eu o voi interpreta pe Sofia Loren în tinereţe. Sunt multe nume mari în acest proiect, precum Leonardo Dicaprio, Martin Scorsese, Amy Adams. Dacă lucrurile decurg okay, la momentul potrivit, cu siguranţă, o să va dau toate detaliile.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG