EXCLUSIV! Andreea Berecleanu, despre familie şi reîntoarcerea la ştiri: "Am venit alături de o echipă echilibrată“

1 decembrie, 2020

A intrat în pandemie luând o pauză de televiziune care atunci părea pe termen nedefinit. Dar a produs surpriza toamnei, revenind în forţă la pupitrul ştirilor Prima TV.

După opt luni în care s-a dedicat altor proiecte, Andreea Bere­cleanu revine pe sticlă, pentru a prezenta principalul jurnal de ştiri al zilei, Focus 18, de luni până joi, la Prima TV. Este o nouă etapă în cariera sa jurnalistică de 27 de ani şi un nou început, pentru care Andreea are tot entuzi­asmul şi energia pozitivă, în ciuda vremurilor pandemice pe care le traversăm. A fost prile­jul perfect pentru a o reîntâlni, în pline pregă­tiri alături de noua echipă, şi a discuta despre schimbările din viaţa ei.

Ce te-a făcut să revii la pupitrul ştirilor? Te ştiu foarte ataşată şi de partea medicală a clinicilor şi, sincer, când ai plecat din Antenă, am crezut că ai decis atunci că te vei dedica celuilalt domeniu, alături de soţul tău.

Andreea Exact asta am făcut. Cronos Med este unul dintre clienţii mei pe partea de comunicare. Dar am avut şi alte zone ale comunicării care, ca şi înainte de a pleca din TV, îmi ocupau restul timpului. Sunt, prin definiţie, formaţie şi experienţă, un om de branding şi conţinut. Iar acum, odată cu întoarcerea la pupitrul ştirilor, ziua mea se va împărţi exact la fel. Eu nu renunţ la ce am clădit individual.

Te-ai sfătuit cu soţul tău când ai decis revenirea?

Ne sfătuim în tot ce facem, de ambele părţi. Dar decizia îmi aparţine când e vorba de alegeri profesionale.

De ce ai ales Prima TV? Este evident că nu ţi-au lipsit ofertele. Ce anume te-a convins la oferta Prima TV?

Bunul simţ al celor cu care am purtat discuţiile. Ţi se pare puţin? Nu, te asigur că e o rară avis în această lume a patronilor de staţii TV.

Cât a contat pentru tine aspectul financiar când ai făcut alegerea?

Este ultimul aspect pe care-l discut, în general. La fel de bine cum nu m-a interesat niciodată salariul cuiva. Sunt conştientă de imaginea şi experienţa mea, aşa încât nu am avut surprize neplăcute la acest capitol. Dar nu asta primează în alegerile mele.

Cum este adaptarea la noul loc de muncă - ce atmosferă ai găsit, ce schimbări vrei să aduci? Ai scris despre revirimentul Prima TV şi revenirea la succesul din 1997.

Este o atmosferă relaxată, oamenii nu sunt încrâncenaţi, nu se bârfesc şi nici nu se victimizează. E un aer proaspăt adus de mulţi tineri jurnalişti, dar şi competent, adus de seniori. E o echipă echilibrată şi cu o energie bună.

1 bere1 jpg jpeg

În paralel, ai demarat şi proiectul Cooltour by Andreea Berecleanu de pe Youtube - cu acesta ce se va întâmpla?

Va merge mai departe, cu mare bucurie. Turismul care îmbracă „haine culturale“ înseamnă educaţie. Pentru mine asta este prioritar, este exact ce avem nevoie ca popor. O picătură într-un ocean, dar care mă face fericită. În plus, alături de un interlocutor ca Bogdan Teodorescu, emisiunea are deja valenţe de documentar. La fel am construit şi site-ul Estetica Premium, la fel şi canalul meu de Youtube şi conturile de social media.

Ai spune că există şi o dependenţă de televiziune căpătată în atâţia ani? Te întreb asta şi legat de cum te-ai simţit după plecarea din Antenă - mai ales în primele zile, la orele la care în mod normal erai la pupitrul ştirilor. Deşi citeam că nu prea ai mai deschis televizorul...

Am fost chiar uimită de faptul că pentru mine această dependenţă nu şi-a arătat „faţetele“ deloc. Deşi sunt 27 de ani de emisii live, iată că am reuşit să mă adaptez foarte bine şi fără a fi prezentă pe micul ecran. Asta demonstrează că e mai importantă profesia de jurnalist decât statutul de „vedetă“. Iar persoană publică am rămas oricum, vrând nevrând, prin expunerea avută atâţia ani.

5 bere3 jpg jpeg

Te-ai gandit, în cele 8 luni de pauză, să intri în politică? Ai primit oferte în acest sens?

Eu am hotărât demult că nu am ce căuta în politică. Este o hotărâre personală, nu mă pot regăsi niciunde şi nici nu e o zonă prea atrăgătoare a politicii româneşti. Da, am primit oferte, am zâmbit şi mi-am văzut de viaţa mea mai departe. Cred că este interesant pentru o formaţiune politică să coopteze un om cu o imagine bună, cu priză la public şi care este un bun comunicator. Poate fi tentant, dar nu pentru mine.

De ce ai decis să pui punct unei colaborări atât de îndelungate cu un post de televiziune? Ai stat 17 ani în Antena 1. Versiunea vehiculată a fost că ai plecat din cauza schimbărilor planificate pentru întoarcerea Sandrei Stoicescu.

Am stat şi 8 ani în Pro TV, nu doar 17 în Antenă. Nu vreau să comentez încă o dată motivele plecării mele. Dar să fii sigură că nu am niciun regret. Am făcut cea mai bună alegere într-un context impus. Eu am fost un angajat disciplinat, fără, însă, a fi servantul nimănui. Performanţa a fost ce m-a interesat şi o bună colaborare în echipă. Eu nu pot funcţiona decât aşa.

Ai anunţat că pleci de la Observator apoi am intrat în pandemie. Cum a fost pentru tine această perioadă de opt luni? Ce a fost cel mai greu?

Nimic nu a fost „cel mai greu“. Am trăit momente minunate în izolare, avându-i pe Eva şi Petru alături. Am gătit împreună, ne-am jucat, am cântat, ne-am uitat la filme, am povestit, nici nu ştiu ce n-am făcut. Şi am avut răbdare.

Cum s-au adaptat copiii la această perioadă? Eva ştiu că e la Londra, unde studiază, şi dorul de ea e mare.

Eva adoră Londra, are prieteni acolo, este a doua casă. Învaţă, se plimbă pe străzi, în parcuri. Vorbim zilnic de câteva ori, sunt la curent cu tot ce face. Îi place să împărtăşească din ce trăieşte. Împărţim inclusiv reţete.

Ce reţete?

Ea mă învaţă toate reţetele de negrese, este deja specialistă în dulciuri. De curând, a făcut şi nişte fursecuri pentru Halloween. Eu o învăţ cum să folosească mirodeniile în mâncăruri, mai ales cele cu tentă exotică. Am noroc că i-am obişnuit de mici să aprecieze gustul şi forma mâncării în farfurie. Cum îl numim acum „plating“. Aşa încât, dacă au sau avem musafiri, nu am nicio grijă în privinţa asta. De la aranjarea mesei şi până la cum arată mâncarea în farfurie, se pricep.

De partea cealaltă, cum te înţelegi cu Petru? Copiii şi adolescenţii din ziua de azi sunt cu totul altfel decât eram noi la vârsta lor şi adesea asta ridică praguri de comunicare, te poate pune în faţa unor probleme pe care să nu ştii să le rezolvi.

Am învăţat să am răbdare şi să nu pierd comunicarea emoţională. Petru nu e taciturn şi nici nu se închide la el în cameră, aşa cum fac mulţi adolescenţi. E comunicativ, are umor, nu prea ne luăm în serios decât atunci când e cazul. Râdem mult, ne respectăm, ne vorbim ca între prieteni de vârste diferite.

Aţi reuşit să aveţi o vacanţă în familie în această perioadă?

Sigur, am fost plecaţi în vară cinci zile în zona Braşov - Sighişoara, fostele sate săseşti. A fost o revelaţie şi una dintre cele mai frumoase vacanţe în patru.

Cum se simte presiunea pandemiei la nivelul clinicilor pe care le administrezi cu soţul tău?

La ieşirea din lockdown, în primăvară, pacientele programate în vederea operaţiilor au revenit în totalitate. În plus, până să se deschidă clinicile, s-au făcut investiţii mari în tot ceea ce înseamnă siguranţa pacientului şi profilaxia infecţiilor cu Coronavirus.

Cum ai resimţit această presiune şi la nivel de cuplu? Te întreb pentru că e o perioadă stresantă, în care mulţi şi-au redescoperit partenerul de viaţă şi şi-au redefinit relaţia.

La noi nu a fost cazul. Ne-am bucurat de acest timp împreună şi am făcut ce ne place şi ce nu aveam timp în condiţii normale. În prima lună ne-am odihnit, în a doua am început seria de webinare internaţionale. Şi bineînţeles consultaţiile on-line şi interacţiunea virtuală cu pacienţii pe diverse situaţii medicale.

Ce spui noii generaţii despre intervenţiile estetice? Care e poziţia ta despre acest subiect?

Am spus-o în multe feluri, dar nu mă deranjează deloc să repet. Fiecare este liber să se simtă bine în pielea lui. Fiecare este liber să facă alegerile pe care le consideră necesare sau care îi dau o stare mai bună. Ce am învăţat în ultimii 8 ani, de când am înţeles ce este important în această specialitate? Este esenţial ca viitorul pacient să se informeze dintr-o sursă credibilă, să caute medicul care i se potriveşte şi în care poate avea încredere 100%. Să se cunoască, să nu se grăbească în luarea unei decizii, să cântărească rezultatul unei noi imagini, chiar dacă e un rezultat bun.

Cum priveşti situaţia generală de acum - cu ce ochi te uiţi spre viitor? Cum crezi că vom ieşi ca oameni din pandemie? Ai temeri sau eşti o optimistă incurabilă?

Sunt destul de realistă, dar şi optimistă. Nu cred că ne permitem o altă atitudine. Ştiu doar că părinţii şi bunicii noştri au trecut prin vremuri grele şi au rezistat. Ştiind aceste istorii, cred că şi aceste generaţii, ale noastre, au datoria să treacă cu mult curaj şi credinţă peste această perioadă. Şi să înţeleagă de ce.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg