Exclusiv! Cât a câştigat Mirela Vaida din televiziune:”Nici mama nu obţinea atât”

Actualizat:
1 mirela8 jpg jpeg

Astăzi este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune, dar drumul până aici a fost unul anevoios.

A cunoscut viaţa de cămin cu bune şi rele şi s-a lovit de lipsuri financiare până să devină cunoscută. Prezentatoarea ''Acces direct'' a descoperit mirajul televiziunii pe când era studentă la Facultatea de Drept. Mirela Vaida şi-a deschis sufletul pentru OK!

„Am stat în căminul facultăţii, eram câte şase fete în cameră, aveam paturi suprapuse, băi mixte, foarte urâte, foarte murdare. Am trecut prin toate etapele. Să ştii că m-au ajutat lucrurile astea, mi-au dat o oarecare independenţă, o anumită putere. Nu am făcut niciodată ifose, m-am mulţumit cu puţinul care mi s-a dat. Am cules ce e bun din fiecare situaţie. Am trăit viaţa de student la maximum, fără prea mulţi bani de buzunar, cu pâine cu pateu şi suc accidulat, ca să ne ţină treji toată noaptea, ca să învăţăm în sesiune. A fost frumos, nu regret nimic şi aş lua-o oricând de la capăt. În anul doi de facultate mi-a venit primul job. M-au chemat să dau probe pentru reporter. Şi mă ştii că eu sunt guralivă, eram şi studentă la Drept. Îmi plăcea să mă aud. Aveam nervii tari. M-au promovat destul de repede şi am ajuns să fac o emisiune destul de lungă, de matinal. Toată viaţa m-a urmărit emisiunea în direct. Nu s-au lipit de mine emisiunile înregistrate’’, spune vedeta TV pentru OK.

Aşa a început pentru Mirela o frumoasă poveste. „Venea maşina de la televiziunea la care lucram şi mă lua de la scara căminului. Cine mai era ca mine, aveam maşină cu şofer. Şi câştigam o grămadă de bani, 1.400 de lei astăzi. Mama era învăţoare şi avea doar 1.000 de lei. Eram foarte mândră. Cu banii aia mi-am luat şi primul apartament, în rate, la care plătim şi acum. Un apartament mic din Drumul Taberei, pe care l-am închiriat, dar încă nu am achitat creditul”,povesteşte Vaida pentru OK.

Mirela Vaida: „Nu pun preţ pe ce adun, ci pe ce trăiesc''

10 ani de căsnicie, trei copii, 15 ani de televiziune, acestea sunt câteva dintre realizările pe care le bifează Mirela Vaida. „Nu pun preţ pe ce adun, pun preţ pe ce trăiesc şi pe ce las în urmă”, spune ea.

Mirela Vaida recunoaşte că soţul i-a fost cel mai mare sprijin în toţi aceşti ani. Cu toate astea, după 10 ani de mariaj, frumoasa blondă consideră că nu există căsnicie perfectă.

„Fiecare trebuie să lase de la el. Nu exista compatibilitate 100%, poate în cazurile rare, fiecare are programul, ritmul, nervii lui, oboseala, nevoile. Noi am învăţat să ne simţim. Am fost cinci ani prieteni înainte de căsnicie. Cumva, după 15 ani împreună, nu mai e nimic care să ne surprindă unul la celălalt. Am ajuns să ne cunoaştem, să ne simţim, să ne lăsăm în pace când avem nevoie de spaţiu, să ne sprijinim când avem nevoie unul de altul”, mărturiseşte prezentatoarea TV.

Mirela Vaida: „Nu m-am aşteptat niciodată să prezint ''Acces direct''

Mirela crede că formatul "Acces direct" i se potriveşte mănuşă, chiar dacă a apărut pe neaşteptate în viaţa ei.

„Nu m-am aşteptat niciodată să prezint ''Acces direct'', o emisiune cu atâta vechime. Se ştia clar care este prezentatorul, care este formatul. În momentul în care am intrat în concediu pentru copil nu mai aveam nici un proiect, nu mă gândeam să revin atât de repede pe TV, chiar dacă mi-aş fi dorit. Mă gândeam la proiecte de divertisment, care mi s-au şi propus, la emisiuni săptămânale, dar iată că am ajuns aici şi mă bucur. Mie îmi place contactul cu publicul zilnic. Îmi dă adrenalina de care am nevoie. Îmi doresc să schimbăm conţinutul, să aducem mai mult divertisment, mai multe ştiri pozitive, dar se întâmplă destul de multe nenorociri în România şi nu ne putem preface că nu ne pasă”.



Recente pe Ok! Magazine

Sabrina Carpenter  foto   profimedia 1036749425 jpg
FotoJet (66) jpg
Cannes 2 jpg
Alexandra Căpitănescu   FOTO Dana Marin mare1 jpg
iepurași Playboy  foto   Profimedia jpg
George și Amal Clooney, invitații Regelui,  Profimedia (1) jpg
Andreea Gherasim, Bianca Brad, Sabina Iosub invitate la garden party la Palatul Elisabeta (1) jpg
andreea sandel balan  jpg
faraon  foto   profimedia 0418508554 jpg
FotoJet (66) jpg
Otniela Sandu   FOTO Radu Enache (3) jpg
Îngerii lui Charlie atunci și acum foto getty images jpg
Ioan Isaiu (1) jpg
Gravidă Pixabay jpg
Angelina Jolie  Profimedia jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Marile doamne de la Gala Gopo 2026  Camelia Șucu, Adriana Trandafir, Irina Margareta Nistor jpg
Angelina Jolie la avanvremiera, Coutures, Profimedia (2) jpg