Exclusiv! Cătălin Botezatu, vacanţă de lux pe un vas de croazieră: "Aveam nevoie de odihnă, dar şi de ceva care să mă inspire"

Actualizat:
8 catalin botezatu croaziera celebrity edge 3 jpg jpeg

Cătălin Botezatu a mai bifat o aventură de neuitat.  De această dată, designerul a petrecut o vacanţă de poveste în Caraibe, pe cel mai avangardist vas de croazieră din lume.

Conceput tridimensional, de la primele schiţe de design până la finalizarea construcţiei propriu-zise, vasul Celebrity Edge este opera renumitului designer Tom Wright, cel care a creat şi faimosul Burj Al Arab din Dubai. Cu 29 de restaurante şi peste 4000 de opere de artă, asemenea unui muzeu plutitor, vasul reprezintă superlativul divertismentului oferit de o croazieră.

Vacanţa de o săptămână a venit pentru Cătălin Botezatu după o perioadă de filmări şi proiecte speciale şi înaintea participării la Paris Fashion Week de la sfârşitul acestei luni. Designerul mărturiseşte că simţea nevoia unei periode de odihnă.

“Am programat croaziera cu mai bine de două luni înainte pentru că ştiam că va urma o perioadă foarte obositoare. Aveam nevoie de odihnă, dar şi de ceva care să mă inspire din punct de vedere artistic. Am ales un circuit în Caraibe şi Mexic, destinaţii pe care le ador”, declară Cătălin Botezatu, care a urcat la bordul vasului din Fort Lauderdale, de lângă Miami.

Opriri în Bahamas şi Mexic

Vasul a avut trei opriri de o zi. Prima, în Bahamas, unde designerul a mers pe Paradise Island şi a revăzut originalul hotel Atlantis Bahamas, inaugurat în 1998 printr-un mare eveniment la care au cântat Michael Jackson şi Grace Jones.

“În Nassau, Bahamas, am luat la pas străzile pitoreşti, colorate, ale oraşului şi am luat prânzul la un hotel boutique colonial, într-o grădină cu palmieri şi plante luxuriante, statui şi piscine romane. Apoi, am mers pe Paradise Island, la acvariul celebru din incinta Atlantis Bahamas şi pe plajele cu nisip. A doua oprire a fost în Costa Maya, Mexic, unde am mers să vizitez piramidele de la Chacchoben, ascunse în junglă, mai misterioase, mai vechi, dar şi mai frumoase, din punctul meu de vedere, decât cea de la Chichen Itza. A treia oprire a fost în Cozumel, insula unde mi-am rezervat, de această dată, o zi întreagă de stat la plajă, pe nisipul fin, printre palmieri. Au fost în total şi trei zile integrale pe vasul care ne-a plimbat pe Marea Caraibelor, printre insule precum Cayman sau Cuba, dar, chiar şi aşa, nu am reuşit să descopăr întregul vas deoarece are atât de multe atracţii încât îţi trebuie cel puţin două croaziere să realizezi acest lucru. În toate aceste zile, am avut internet de mare viteză la bord şi am putut sta conectat cu tot ce aveam de făcut profesional, mai ales că urma să am prezentări la Paris Fashion Week.”, încheie Cătălin Botezatu.



Recente pe Ok! Magazine

Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg