EXCLUSIV Cătălina Grama, despre perioada de izolare şi proiectul "Te cunosc de undeva!": "Suntem cu toţii vulnerabili"

8 august, 2020
6 jojo in pandemie 2 jpg jpeg

„Suntem cu toţii vulnerabili“. Este lecţia pe care i-a reamintit-o atât perioada de izolare, cât şi proiectul în care s-a implicat recent, Te cunosc de undeva!

Trăim cu toţii vremuri la care învăţăm constant să ne adaptăm. Pentru Cătălina Grama (39) aceste luni nu au fost deloc uşoare. Atât ea, cât şi jumătatea ei, Paul Ipate, au o meserie care a fost grav afectată de pandemie. Actorii şi artiştii în general nu se mai pot întâlni cu publicul în sălile de spectacol. În plus, izolarea alături de cei doi copii ai săi, Achim şi Zora, a venit la pachet cu o provocare pe care nu o luase în calcul: şcoala de acasă. Iar peste toate, atunci când părea că lucrurile se vor reaşeza încetul cu încetul, virusul a lovit exact acolo unde ea îşi croise un nou drum în carieră. Cătălina a fost cooptată la emisiunea Antenei 1 Te cunosc de undeva! în calitate de concurent, un proiect care o provoacă la o mulţime de transformări ca actor. Dar la scurt timp după ce a anunţat această veste, am aflat că în echipa emisiunii au fost depistate cazuri de Covid. Despre toată această perioadă cu bune şi rele, despre cum a trecut prin izolare şi ce se va întâmpla la Te cunosc de undeva! Cătălina ne-a vobit în cele ce urmează.

Care este pentru tine cea mai importantă lecţie învăţată în aceste luni cu totul diferite pentru noi toţi?

Jojo: Că familia este şi va rămâne mereu cea mai importantă pentru mine. Că sănătatea e mai preţioasă decât aurul, în orice moment al vieţii noastre şi că suntem cu toţii vulnerabili, indiferent de statutul social, educaţie, naţionalitate. Cred că întreaga umanitate ar trebui să înveţe o lecţie foarte preţioasă: aceea că viaţa este un miracol şi trebuie înţeleasă, trăită şi tratată ca atare. Compasiunea şi toleranţa rămân, în continuare, cele mai importante pentru noi, oamenii. 

Pe tine, însă, te-a supus unor provocări şi perioada post-izolare. Ai fost cooptată la Te cunosc de undeva! şi, tocmai când erai pe punctul de a începe o nouă etapă profesională, au apărut cazuri de Covid în echipa emisiunii...

Am trăit emoţii mari. Abia ce începusem jocul fain al transformărilor, filmasem două gale, când am fost informată că există suspiciuni legate de acest virus care a dat bătăi de cap întregului mapamond în ultimele luni. Producătorii ne-au informat că au fost suspendate pentru moment filmările, că s-au luat toate măsurile pentru stoparea răspândirii virusului şi că o ancheta epidemiologică urma să înceapă. Am fost testaţi şi pot spune că am avut un noroc imens, atât eu, cât şi întreaga mea familie, inclusiv copiii, pentru că testul a fost negativ. Au fost nişte zile şi nopţi foarte încărcate emoţional, m-am gândit şi mă gândesc mereu la colegii mei, cărora le doresc multă sănătate. Am ţinut legătura în permanenţă, pentru că între noi, peste orice colegialitate, s-a creat o relaţie foarte, foarte faină, şi de unde spuneam că suntem uniţi, acum mi-e clar că suntem mai uniţi ca niciodată. Am încredere că totul va fi bine şi abia aşteptăm ca, atunci când orice pericol va fi trecut, să reluăm filmările.

Cum ai ajuns, de fapt, să faci parte din acest proiect?

Te cunosc de undeva! e un format foarte fain, unde ca actor îţi poţi depăşi limitele interpretând multe personaje. Provocarea mare aici este că partea de cântat e live şi trebuie să fii cât mai aproape ca voce de personajul pe care îl primeşti. Mie îmi place tare mult ideea şi sper ca, atunci când revenim, să reuşesc să îmi fac cât mai bine personajele. Prietena mea, Monica Anghel, m-a convins să particip. E un proiect foarte frumos. Îmi lipsise asta.

Toată această perioadă dificilă pare că nu se mai încheie. În aprilie, când ai împlinit 39 de ani, era vârful perioadei de izolare. Iar ziua lui Paul cred că tot aşa v-a prins, eraţi deja în izolare...

De ziua lui Paul, pentru că eram la începutul izolării, am sărbătorit numai cu copiii şi părinţii noştri. De ziua mea, pentru că eram izolaţi de ceva vreme, am sărbătorit alături de vecinii cu care trăim în acelaşi complex, fără să îi avem pe părinţii mei alături, pentru că eram izolaţi separat. Am fost, însă, fericiţi în ambele cazuri că suntem cu toţii sănătoşi. Iar pe 10 iunie, când Achim a împlinit 9 ani, am petrecut tot liniştiţi, dar cu părinţii alături, de data aceasta.

3 jojo si familia 1 jpg jpeg

Cătălina Grama: "Am avut un noroc imens. atât eu, cât şi familia am făcut testul covid şi a fost negativ"

Ai şase ani de relaţie cu Paul Ipate. Cum v-a testat relaţia perioada aceasta de izolare la domiciliu? Sau mai bine zis: mai era ceva de testat? V-aţi redescoperit în vreun fel?

Ne-a testat pe partea cu şcoala de acasă. (râde) Dar nu ca şi cuplu, ci ca dascăli. A fost extrem de complicat, însă ne-am împărţit materiile: eu am fost profa’ de română şi arte vizuale, Paul, profu’ de mate. Ne-au testat materiile astea limitele în fiecare zi. Norocul nostru este că eu am multă răbdare, iar Paul un simţ al umorului foarte accentuat. În rest, eram obişnuiţi cu aproape toate încă dinainte de perioada de izolare. Mai greu a fost, ca pentru mulţi alţii, că suntem oameni activi, obişnuiţi să muncească, să aibă activitate. Ne-am apucat, însă, de grădinărit. Dacă nu era perioada asta, nu am fi avut atâta timp să ne facem grădina frumoasă. În plus, perioada asta ne-a făcut parcă şi relaţia noastră şi familia mai frumoase.

Cu ai tăi nu te-ai văzut deloc în perioada de izolare?

Noi am stat izolaţi împreună cu soacra mea. Ai mei au stat la casa lor, în afara oraşului, unde noi le-am dus, în prima fază, alimente. Au stat departe de noi toată perioada respectivă. Am încercat să îi protejăm. Ne-am organizat ca de obicei, ca toate celelalte familii: am stat cu copiii pe rând, ne-am împărţit treburile casnice.

Mai exact cum le-aţi împărţit?

Păi... fiecare a făcut de toate. Ca de obicei. În funcţie de ora la care ne-am trezit, disponibilitate fizică, oboseală. Dacă unul gătea, celălalt pregătea masa şi stătea cu copiii. Dacă unul îi preda lui Achim, celălalt prelua activităţile Zorei. Ne-a fost de mare ajutor şi mama lui Paul, care ne-a sprijinit în toate.

De ce ţi-a fost cel mai dor sau îţi este în continuare dor? Pentru că lucrurile nu au revenit, practic, la acel normal complet?

De teatru, de scenă. De călătorii. De acestea îmi e dor în continuare.

Ce lucruri noi ai făcut în perioada asta?

O să-ţi spun ce mi-a făcut pielea de găină: când tu şi Paul aţi cântat împreună Hallelujah într-o filmare pe Instagram. Nu vă mai văzusem cântând împreună. Am mai cântat împreună. Dar nu public. A fost prima apariţie de acest gen. Am vrut să transmitem un mesaj de încurajare oamenilor care trăiau ce trăiam şi noi. Şi ei au fost foarte mişcaţi. Am şi creat o grădină împreună de la zero. Am gătit. Am filosofat. Am avut grijă de copii. Am avut seri în care am avut timp pentru un pahar de vin. Am avut şi TIMP, ceea ce nu ni se întâmpla prea des.

5 jojo in pandemie 1 jpg jpeg

Ai fost foarte activă online pe toată perioada izolării cu #Instagrama, intrând live în legătură cu oameni din comunitatea ta.

Am început #InstaGrama cu o lună şi un pic înainte de izolare. Am continuat-o în toată această perioadă şi o să o continui în măsura în care mi-o permite timpul. A fost o descoperire fantastică la nivel uman. Am creat împreună cu cei care au intrat live dimineaţă de dimineaţă o comunitate foarte faină. Am descoperit în toate colţurile lumii oameni minunaţi, care simt la fel. Am avut parte de confesiuni incredibile din partea celor care intră live cu mine. Chiar şi eu m-am deschis şi m-am confesat lor de câteva ori. Am pornit de la ideea că fiecare om este un mesager şi că putem găsi un mesaj important pentru noi în experienţele de viaţă trăite de alţii. Fiecare învaţă de la viaţă câte o lecţie, pe care poate că noi nu am apucat să o învăţăm. Încep şi închei fiecare ediţie în parte cu #Tucemesajai. Pe mine m-au ajutat aceste întâlniri foarte mult. Am descoperit oameni cu poveşti de viaţă similare şi modalităţi de a accepta anumite lucruri care mi s-au întâmplat şi mie. #InstaGrama funcţionează ca un fel de terapie de grup. Făcută de oameni care îşi povestesc vieţile pentru oameni.

La ce obicei prost ai renunţat în perioada asta, dacă ai reuşit asta?

La niciunul. (râde) Dimpotrivă. S-au accentuat multe, cel puţin cele alimentare. Mă reapucasem de sport înainte de izolare şi în izolare mi-a pierit cheful de sport. În plus, am mâncat muuuultă ciocolată. La alt nivel, însă, a fost un test de răbdare. Faţă de cei din jur, faţă de mine însămi, faţă de gândurile mele şi aşa mai departe. M-a ajutat foarte mult Cursul de miracole pe care l-am făcut cu prietena mea Maria Fink, tot pe Instagram. Maria locuieşte în America acum. Pentru cei curiosi, vă invit pe profilul ei de insta: @mariafink82. Mie mi-a schimbat mult perspectiva asupra multor lucruri. Dacă se poate spune astfel, am renunţat la o parte din vechiul meu tipar de gândire şi am dezvoltat unul nou. M-am reprogramat şi fac asta în fiecare zi, pentru că nu am terminat cursul încă.

Ai intrat în pandemie având reprezentaţii cu piesa „Eu am văzut-o primul“, care au fost reprogramate pentru... un iunie în care, iată, tot nu se mişcă lucrurile. Spune-mi puţin despre ce se întâmplă în teatru, care e pulsul lumii la voi - dincolo de varianta de compromis a spectacolelor online, la care am văzut că s-a apelat.

Unii repetă în online. Noi nu am făcut asta. Aveam mai multe spectacole pregătite înainte de pandemie. O să vedem ce va fi. Singurele opţiuni valabile pentru moment sunt cele din online.

Ne e dor de teatru, când crezi că ne vom întoarce în sălile de spectacol?

Nu ştiu. Sper să ne întoarcem la teatru în toamnă. Dacă lucrurile merg spre bine. Nimeni nu poate, însă, să dea cu exactitate un răspuns. Depindem cu toţii de un tip de solidaritate care nu a mai existat până acum. Vom funcţiona unii prin alţii, în funcţie de alegerile pe care le fac alţii, ca în blockbuster- ul Avatar. Acum chiar suntem superconectaţi. Depinde doar de noi ce alegem să facem cu asta.

Ce se întâmplă în cealaltă zonă de preocupări a ta: business-ul cu accesorii - de la gentuţe la bijuterii?

Am închis odată cu starea de urgenţă şi mă pregătesc să redeschid #Gramaldy. Atelierele s-au redeschis, însă programul meu arată altfel. Nu ştiu când mă voi replia. Am intrat odată cu această experienţă într-o altă zonă a vieţii mele. Voi reveni uşor, uşor la toate.

Cum s-au adaptat copiii la această perioadă? Cu ce activităţi ai reuşit să-i ţii ocupaţi?

În prima parte a perioadei s-au adaptat destul de uşor. Spre final au devenit un pic nerăbdători. Au stat în acelaşi loc atâta timp. Nu şi-au mai văzut colegii, prietenii. Nu au mai fost în parc. Am reuşit, însă, să facem cu ei tot felul de activităţi inventive. Ne-am folosit imaginaţia în fiecare zi. Am construit căsuţe în grădină, căsuţe din perne în casă pentru Zori, ne-am jucat tot felul de board games, am desenat, am pictat, am lipit, am decupat, am jucat baschet cu coşul de gunoi şi hârtii mototolite, am cântat, am dansat. A fost important, însă, pentru noi toţi că am fost în fiecare zi împreună. Nu am fi reuşit să facem asta în mod normal.

Cum se înţeleg Achim şi Zora? Te întreb pentru că diferenţa de vârstă dintre ei funcţionează ciudat şi diferit în etapa asta. La maturitate e ideal, dar acum?

Culmea e că izolarea asta i-a legat foarte mult şi au început să se joace mai mult împreună. Au mai existat şi altfel de momente, însă le-am depăşit uşor.

Privind contul tău de Instagram, mi se pare că protejezi imaginea copiilor tăi. Şi atunci te întreb: tu ai intrat în televiziune la doar 14 ani, ce ai spune dacă unul dintre copiii tăi şi-ar dori acelaşi lucru la fel de devreme? L-ai încuraja sau l-ai tempera? 

Daca şi-ar dori foarte mult, l-aş încuraja. E foarte probabil ca unul dintre ei să aleagă asta. Cel mai posibil Zora. Achim vrea să ajungă în departamentul IT la NASA.

Tu ţi-ai dorit să fii balerină în copilărie. Te-ai gândit să o dai la balet pe Zora?

Da. Zora face balet deja şi îi place foarte mult. Achim face baschet, sportul meu şi al lui Paul preferat.

Ce planuri aveţi pentru această vară?

Nu avem planuri pentru vară. Ne-am propus să stăm departe de lumea dezlănţuită. O să găsim o modalitate să fim şi undeva în vacanţă. Şi asta cu siguranţă în ţară.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Julianne Moore este Contesa de Buckingham intr o noua drama regala, Mary si George   Sky Showtime (3) jpg
andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg