Fashion

EXCLUSIV Ce note a dat Iulia Albu Primelor Doamne prezente la învestirea lui Joe Biden ca preşedinte al Statelor Unite

EXCLUSIV Ce note a dat Iulia Albu Primelor Doamne prezente la învestirea lui Joe Biden ca preşedinte al Statelor Unite camera-retro icon Vezi galeria 9 poze

Apariţiile publice sunt adesea prilejul perfect pentru ca persoanele publice sau vedetele să câştige capital de imagine, dar şi să piardă puncte la capitolul stil.

Iată cum a comentat Iulia Albu ţinutele celor mai importante dame din SUA, care şi-au făcut apariţia la Capitoliu.

Melania Trump NOTA 9

Nu vom uita prea curând ţinuta de înmormântare a Melaniei Trump. Cu siguranţă aceasta a fost o Primă Doamnă de care ne vom aminti mai ales din perspectiva alegerilor vestimentare făcute şi mai puţin pentru implicarea ei efectivă în proiecte. Este clar, Melania nu este nici măcar o umbră palidă a altor prime Doamne, însă, dacă am conveni că este suficient să ţii o lingură in mâna pentru a fi bucătar, am putea concluziona că este suficient să fii soţia Preşedintelui pentru a fi Prima Doamnă. Cel puţin pe hârtie... Ţinută a fost una impecabilă, fitingul desăvârşit, mina perfectă. Probabil una dintre cele mai reuşite ţinute ale sale.

Michelle Obama NOTA 10

Fosta Primă Doamnă nu a căzut departe de “trunchi”. Alegerea sa, această ţinută marca Sergio Hudson, deşi previzibilă, nu a dezamăgit. Argumentată de către stilistul ei ca fiind “în principal o alegere comodă”, outfit-ul ales a fost o declaraţie de forţă şi susţinere a evenimentului secundar al zilei. Mai mult decât investirea lui Joe Biden Jr, ziua de ieri a fost despre investirea primei femei de culoare ca vicepreşedinte, un eveniment de o importantă colosală. “Nu există limite pentru ceea ce noi, ca femei, putem realiza”. Michelle Obama rămâne una dintre cele mai relevante Prime Doamne din istoria Statelor Unite ale Americii, o feministă în adevăratul sens al cuvântului, conştientă acum nu doar de importanţa unui discurs istoric, ci şi de necesitatea acompanierii sale de o ţinută pe măsură. Deşi ţinuta este compusă din piese ce nu sunt propuse împreună şi în ciuda existenţei unei diferenţe fine de nuanţe, imaginea finală frapează prin congruenţa nu doar stilistică, cât şi de discurs. Alegerea curelei este perfectă. Deşi în mod normal aş fi recomandat alegerea mănuşilor şi a pantofilor în aceleaşi nuanţe cu ţinuta, mărturisesc că găsesc ceva reconfortant în sobrietatea nonculorii alese.

Hillary Clinton NOTA 3

Nu este un icon al stilului vestimentar şi ar fi chiar culmea să o reducem pe cea care ar fi putut, şi despre care unii spun că ar fi trebuit să fie prima femeie Preşedinte a Statelor Unite ale Americii, la suma pieselor vestimentare pe care le poartă. Mantoul agresează vizual culoarea deux pieces-ului pe care îl poartă iar, în acest caz, încălţămintea neagră ucide orice şansa de armonie.

Laura Bush - NU ARE NOTA, are WOW!

Reînvie tradiţia fustei, iniţiativă secondată şi de Jill Biden. Însă Laura Bush rămâne un exponent atemporal al eleganţei, alegerea poşetei şi a încălţămintei albastre ducând întreaga apariţie într-o zonă retro perfectă pentru ocazie. Şiragul de perle are lungimea perfecta, proporţionând corect ţinuta. 

Jill Biden NOTA 4,8

Îşi face debutul ca Prima Doamnă timid, dar promiţător. Lungimea fustei nu o avantajează, dar câştigă puncte pentru asortarea mănuşilor şi a încălţămintei. Colierul este, de această dată, prea scurt, lungind inutil zona torsului.

 

Kamala Harris NOTA 8

Deşi nu ocupă poziţia de Primă Doamnă, a fost un element important în cadrul evenimentului urmărit de milioane de oameni din întreaga lume. Kamala a avut o apariţie echilibrată. Ador nuanţa pe care a ales-o şi apreciez faptul că nu a dorit să opteze pentru accesorii extravagante. Este evident că nu şi-a propus să fie un fashion icon şi nici nu va deveni, dar cu siguranţă alegerile sale vestimentare vor influenţa generaţii de acum încolo. Aş fi preferat alegerea unei perechi de încălţăminte într-o nuanţă ceva mai vie, dar nu e o greşeală faptul că a optat pentru nuanţa de negru în contextul sobru al evenimentului. Aplaud alegerea acestei culori tari.

Modifică Setările