Interviu

EXCLUSIV Cristi Minculescu: „Sunt bunic şi asta e foarte tare!“

EXCLUSIV Cristi Minculescu: „Sunt bunic şi asta e foarte tare!“ camera-retro icon Vezi galeria 16 poze

E greu să ţi-l imaginezi ieşind la pensie, d-apoi ţinându-şi nepoţii pe genunchi! Şi, totuşi, unul dintre cei mai iubiţi rockeri de la noi are parte de-o viaţă de familie de invidiat.

Nu l-am putut privi niciodată pe Cristi Minculescu altfel decât ca pe simbolul formaţiei Iris. De prima oară când tata m-a făcut să iubesc rock-ul românesc şi până în ziua în care l-am văzut alături de Valter Popa şi Doru Borobeică cerând în instanţă dreptul de-a folosi aceeaşi titulatură sub care cântă de 38 de ani încoace, el a rămas congruent cu Iris. Şi, în anul în care a împlinit 60 de ani, l-am descoperit şi dincolo de rock. Cu poveşti de viaţă şi de familist convins. Acolo unde inima lui bate...

OK!: Ce caută un rocker în Pipera?
Cristi Minculescu: Aici stau când vin în ţară. Stau cu chirie.

Casa ta unde e, aici sau în Germania?
Şi aici, şi în Germania, unde merg frecvent la analize. Soţia mea stă acolo, iar eu sunt motivat să stau mult timp aici, datorită activităţii.

În rock nu prea ieşi la pensie...
Să sperăm! Măcar încă 10 ani! Acum sunt la 06. (râde)

Ştiu că ai schimbat prefixul. Cu ce vine la pachet 60-ul sau 06, cum îţi place ţie să spui?
Vine cu speranţă de 07, cu mult optimism la propriu – ceea ce pe mine o perioadă nu prea m-a caracterizat. Dar, având în vedere ce se întâmplă în ultima vreme, chiar e nevoie.

Din Germania cum se văd lucrurile?
Poate cu o oarecare detaşare, că acolo până şi românii sunt înregimentaţi în rutina aia liniştită. Dar peste tot e loc de mai bine.

Anul trecut aţi fost în Canada. Ce primire!
Păi, noi practic tot acasă am fost, la alţi români mutaţi acolo. Ce să zic, am cântat doar 20% din vorbe, la ambele cântări! Nu-mi venea să cred! Deschideam gura şi-mi furau ei versul.

La ce piese se zguduie mai tare sala?
Să zicem că emblematice au rămas Strada, Floare de Iris, Ultimul mic-dejun al lui Bon – care e mai filozofică, Lună plină – clar filozofică... Dar, vezi, acuma lumea vrea distracţie, nu mai poţi să prezinţi filozofii.

Totuşi, în public vezi foarte mulţi tineri.
E onorant! Sunt patru-cinci generaţii, indiferent unde cântăm, chiar şi cu bilet! Încercăm să divagăm un pic de la încrâncenarea pe care am avut-o atâta timp, neabdicând de la stil. E o carte dificilă, dar trebuie să încerci să ai o adiere spre actual, cu sound modernizat.

Acum aveţi un featuring cu Pacha Man. Cum e să lucrezi cu altă generaţie?
Noi am fost mereu foarte deschişi. Am lucrat cu Felicia Filip, cu Puya, cu Dan Bittman, acum cu Călin Nicorici... Unde inima mea bate este o piesă emoţionantă, dedicată celor care lucrează afară şi şi-au lăsat familiile aici. Sunt chestii pe care le sesizează toţi, dar pe care nu le subliniază nimeni, şi atunci am zis să tragem un semnal de alarmă.

Ai cântat şi cu Ştefan Bănică şi Paul Ciuci.
Da, la Sala Palatului, eu am cântat piesa lui Paul, Paul a cântat-o pe a mea, amândoi am cântat piesa lui Bănică... Ştefan chiar are producţii mişto. Mie mi-a plăcut foarte mult cum juca tatăl lui şi-mi place mult şi el. E un adevărat profesionist! E drăcos, în sensul bun. Nu e rigid, nu e fake...

Citește și ...