Exclusiv! Cum petrec vedetele de sărbători. Ce amintiri vesele sau triste au
Vin sărbătorile, se mai sfârşeşte un an, cu bucurii, cu tristeţi, cu amăgiri. Cum îşi doresc vedetele Digi să fie aceste momente, cum era în trecut, care au fost întâmplările care le-au schimbat existenţa, aflăm chiar de la ele!
Dana Gonţ: “Crăciunul este întotdeauna pentru familie, aşa că sărbătorile le facem împreună, în satul natal al tatălui meu. Cu alte cuvinte, le fac la ţară, la sat, primim colindători, facem multe bunătăţi. În ultimii ani am inventat mereu o metodă creativă de a ne primi cadourile. Într-un an am organizat totul ca pe o gală de premiere, cu nominalizaţi, cu categorii, în altul am făcut concurs de talente pentru Moş Crăciun. Este o atmosferă specială. Cât despre Anul Nou, sfârşitul de an a fost foarte agitat pentru mine şi nu am planificat nimic. Las loc pentru surprize".
Din copilărie, amintirea cea mai dragă este legată de venirea lui Moş Crăciun.” Dacă pentru toţi copiii Moşul lasă darurile sub brad, al meu Moş mi le punea sub pernă. Era ceva absolut magic pentru că, evident, eu îl pândeam şi încercam să stau trează şi să îl văd. Nu l-am văzut niciodată, nu l-am simţit, şi cu toate astea cadourile erau negreşit chiar sub perna pe care dormeam. Dar, dincolo de copilărie, una dintre cele mai frumoase amintiri de Crăciun va rămâne campania pe care am încheiat-o zilele acestea, în care am strâns cadouri pentru aproximativ 40 de copii dintr-un sat din Vrancea. Bucuria lor şi a noastră, a celor care am dăruit, sunt de nepreţuit”.
Suferinţa a încercat-o pe Dana şi de sărbători. ”Crăciunul este sărbătoarea mea preferată tocmai pentru că este una a bucuriei. Dar am avut şi momente grele. Primul Crăciun fără mama a fost unul greu. Un altul a fost chiar cel de anul trecut, când am trecut personal printr-o perioadă foarte dificilă şi cu probleme de sănătate. Dar Crăciunul are miracolul acesta în el, de a te ajuta prin bucuria şi iubirea care te înconjoară”.
Ce aşteaptă de la Moşul? ”Dacă ne referim la un cadou concret, îmi doresc o călătorie într-un loc nou. Altfel, Moşul să vină cu bucurie, veselie, armonie. Cred că cel mai mare cadou pe care ni-l putem face unii altora este să fim împreună, genul de dar pe care nu îl găseşti sub brad”.
Teodora Tompea: “Crăciunul îl petrec, în fiecare an, în familie. Indiferent că merg acasă la Iaşi sau cei dragi vin în Bucureşti, e important să îi am alături pe oamenii pe care îi iubesc. De Revelion voi fi alături de telespectatori, în faţa micilor ecrane.
Cea mai frumoasă amintire este poate şi cel mai frumos cadou din copilărie, primit atunci când aveam 4 ani. Un urs mare de pluş pe care l-am păstrat şi astăzi, la Iaşi. Dincolo de lucrurile materiale care pot fi ambalate în hârtie colorată şi puse sub brad, sunt toate amintirile frumoase din copilărie legate de Crăciun. O astfel de amintire este tradiţia împodobirii bradului cu tatăl meu. Tradiţie pe care o voi relua anul acesta”.
De curând, Teodora a filmat un material pentru Crăciun alături de copiii abandonaţi de părinţi, care nu au avut niciodată brad şi nu ştiu ce înseamnă sentimentul de Crăciun în familie. “Am împodobit împreună bradul şi i-am văzut atât de fascinaţi de acest moment, mi-am dat seama cât de norocoşi suntem noi toţi care mereu am avut şansa unui Crăciun plin de iubire. Mai ales în copilărie. Astfel că nici nu mă pot gândi la o astfel de amintire care să mă fi marcat vreodată”.
Oana Zamfir: “Programul de sărbători este de ani de zile acelaşi pentru noi, prezentatorii de ştiri. Pentru a nu nedreptăţi pe cineva din echipă, alegem între a lucra de Crăciun sau de Anul Nou. Anul acesta eu voi face Crăciunul alături de colegii mei din redacţie şi de pe teren, iar Anul Nou îl voi petrece cu mâna de oameni foarte dragi mie. Nu ne-am plănuit nimic în afară de faptul că vom fi împreună la trecerea dintre ani”.
Pentru Oana, cea mai frumoasă amintire este legată de mersul la colindat. “Mergeam împreună cu sora mea în Zărneşti, orăşelul nostru natal, unde Crăciunul chiar se simţea în acele vremuri. Pe străzi, în curţi şi în scările de bloc răsunau neîncetat colindele cântate de grupurile de cântăreţi mici şi mari, iar noi făceam un adevărat maraton. Ajungeam îngheţate şi răguşite acasă chiar când mama scotea cozonacii din cuptor”.
Au existat însă şi momente triste. “Prima despărţire din viaţa mea, pe vremea când eram adolescentă, s-a petrecut în preajma Crăciunului. Cred că aveam 19 ani şi reţin că tatăl meu îmi repeta că peste ani şi ani, când îmi voi aminti de momentul acela, voi râde. Nu a avut dreptate. Crăciunul e despre iubire şi despre a fi împreună, adică exact opusul a ce trăiam eu atunci. Din fericire, aceea e singura mea amintire tristă legată de Crăciun”.
Mihaela Brazdeş: “Jurnaliştii au parte de sărbători aparte. Telespectatorii trebuie informaţi indiferent că e sărbătoare sau nu. Aşa că noi suntem la muncă şi de sărbători. Anul acesta, Crăciunul îl voi petrece alături de familia Digi24 şi de telespectatorii care ne urmăresc. Dar, ca în fiecare an, vom face în aşa fel încât să simţim şi noi această sărbătoare minunată. Iar Revelionul îl voi petrece alături de cei dragi : Cred că cele mai frumoase amintiri de Crăciun le am de când eram copil. Nu exista Crăciun fără să fiu acasă, la bunici. Iar cea mai frumoasă parte era să stau la gura sobei în timp ce bunica prăjea pâine pe plită, iar pe fundal, la un casetofon vechi, se auzeau colinde. Aaa... şi mirosul de portocale. Mi-e dor de acest miros. Şi să nu uit distracţia. De Crăciun, toţi copiii veneau la bunici, aşa că era ocazia ideală să ne întâlnim şi să ne jucăm. Ne dădeam cu sania pe derdeluş, făceam oameni de zăpadă şi ne bulgăream până când picam efectiv. Mi-e dor de Crăciunul de altădată”.
Mihaela are astăzi o singură dezamăgire: copiii nu mai merg la colindat. “Obişnuită de mic copil să merg pe toate uliţele la colindat, această imagine am legat-o până anul trecut de sărbătoarea Naşterii Domnului. Doar că anul trecut am observat, cu tristeţe, că cei mici nu mai merg la colindat. Sărbătoarea Crăciunului nu mai are aceeaşi semnificaţie pentru generaţia actuală de copii. Nici măcar un copil nu a bătut la poartă. Pentru prima dată nu am mai stat în uşa casei încărcată cu bunătăţi pentru cei mici. A fost o imagine tristă”.
Andrei Tomescu: “De Crăciun, voi fi în două dintre cele mai importante locuri: în prima parte a zilei voi fi alături de colegi, iar în a doua parte a zilei voi merge la părinţi acasă, unde se adună întreaga familie. Revelionul îl voi petrece alături de cea de-a doua familie - prietenii cei mai buni. Cele mai frumoase amintiri de Crăciun sunt legate de copilărie şi de bunici. Erau oameni minunaţi şi buni, care m-au crescut, educat şi de la care am învăţat enorm de mult. Ei îmi lipsesc cel mai mult în perioada sărbătorilor. Cred că cea mai tristă amintire este legată tot de bunici, mai exact, de primul Crăciun fără niciunul dintre ei”.
Anca Dumitrescu: “Dimineţile le voi petrece la serviciu, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 8 ani. Îmi place să lucrez de sărbători, îmi plac ediţiile speciale. Voi sta ca pe ace pe 25 decembrie, pentru că îmi doresc să ajung acasă înainte ca Matei, baieţelul meu, să înceapă deschiderea cadourilor de la Moş Crăciun. Masa de Crăciun şi Anul Nou mă vor prinde în familie, cu părinţii şi bunica mea.
Fiecare Crăciun este o amintire plăcută. Dintotdeauna mi-a plăcut să le fac cadouri celor dragi şi tradiţia darurilor împachetate descoperite sub brad încă se păstrează la noi în familie. Frumos e că Moş Crăciun vine de mai multe ori: la noi, la părinţii mei, la bunici”.
Anca are însă şi amintiri triste. “Decesul unui membru al familiei în prag de Ajun al Crăciunului. A fost greu, dar în acelaşi timp un moment în care mi-a fost şi mai clară ideea că sintagma <<avem timp>> este o mare păcăleală. Fericirea e pe zile, mulţumirile şi scuzele sunt pentru acum”.
Cătălin Petre: “Anul acesta voi fi liber de Crăciun aşa că voi avea tot timpul din lume să mă bucur împreună cu cei dragi. Voi fi acasă, în Bucureşti, însă a doua zi de Crăciun plec spre Sibiu. Dau o fugă prin ţară apoi înapoi în studio".
Cătălin nu lipsea niciodată de la colindat în copilărie. “Asociez Crăciunul cu miros de portocale şi scorţişoară. Era tradiţie să colind când eram mic. Începeam cu ai mei, apoi mergeam peste tot în cartier alături de prietenii mei. Şi acum îmi răsună în cap ecoul vocilor noastre de pe scările blocurilor. De cele mai multe ori mă întorceam acasă cu portocale primite în dar de cei pe care îi colindam. De aceea aş împodobi bradul numai cu portocale. Scorţişoara îmi aminteşte de cozonacii mamei de care mă bucur şi acum. Pentru mine, toate aceste frânturi de sărbători îmi fac Crăciunul fericit”.
Atmosfera din casa copilăriei atunci când mama era plecată în Israel nu o poate uita nici astăzi. “Ne lipsea foarte mult, ne lipseau răsfăţurile ei. Iar tata era cel mai trist. Ţin minte că anul acela nu am ascultat şi cântat colinde”.
Simona Ţăranu: “De câţiva ani petrec sărbătorile în Bucureşti, pentru că lucrez. Dacă reuşesc părinţii să vină de la Piatra Neamţ lângă mine de sărbători, îmi bucură sufletul, dacă nu, petrec doar cu soţul şi prietenii din Bucureşti. Am făcut o obişnuinţă din a merge în ianuarie într-o vacanţă, în căutarea verii. Plecăm şi câte două săptămâni şi jumătate, de aceea sărbătorile le petrecem în familie, acasă".
Simona îşi retrăieşte cu nostalgie copilăria.” Când sărbătorile de iarnă erau aşteptate cu nerăbdare din noiembrie. Împreună cu sora mea, Diana, ne făceam un calendar al lunii decembrie şi zilnic mai îndepărtam câte o filă. Compuneam scrisori interminabile, ne pregăteam întreaga lună colindele, variante scurte şi ample, în funcţie de auditoriul care ne va deschide. În ajun împodobeam bradul împreună cu tata, ascultam colinde puse la pick-up şi aşteptam cu nerăbdare să termine mama bunătaţile pentru masa de Crăciun. Apoi mergeam la bunicii care locuiau în apropiere şi uite că în acel moment îl scăpam din ochi pe Moş Crăciun, care venea în lipsa noastră cu daruri”.
Cele mai triste sărbători le-a trăit în urmă cu trei ani. “Bunicul meu, preot, a plecat dintre noi. A fost primul Crăciun fără căldura, veselia şi optimismul lui”.
Alexandra Tararache: “Nu am planuri de vacanţă. Cred că sărbătorile de iarnă şi în special Crăciunul se petrec cel mai frumos şi cel mai bine acasă, în sânul familiei, alături de oamenii dragi. În plus, ne vedem la ştiri în săptămana Crăciunului, aşa că da, voi munci!
Cele mai frumoase amintiri cred că sunt din copilărie, cu părinţii şi fratele meu. Ţin minte că abia aşteptam să o ajut pe mama în bucătărie, să împodobim bradul în Ajun şi să ascultăm colinde. Cele mai frumoase amintiri sunt emoţiile, fericirea şi iubirea care m-au înconjurat nu doar de sărbători. Iar cea mai frumoasă amintire din ultimii ani a fost primul Crăciun la noi acasă, atunci când m-am mutat cu soţul meu”.
Marius Pancu: “De sărbatori voi fi în casele telespectatorilor, la petrecerile lor, în locurile lor de vacanţă, pentru că voi celebra perioada asta la.... serviciu. Aşa că sper ca cei de acasă să mă poarte cu ei în locuri minunate şi să-mi permită să-i însoţesc, din spatele ecranului, la masă, la ceaiul sau paharul de vin de la finalul zilei, cand se strâng cu toţii în jurul bradului.
Inevitabil, cele mai frumoase amintiri sunt cele din copilărie. Nu cred că e vorba de un Crăciun anume, ci de totalitatea Crăciunurilor din perioada inocenţei - când ne pregăteam pentru Ziua cea Mare cu o lună înainte, învăţam colinde, pregăteam cadouri hand-made pentru părinţi înainte ca asta să devină un concept, făceam decoraţiuni, mergeam, emoţionat, la serbare, îi scriam Moşului. Şi apoi, magia, momentul de irumpere a farmecului din Noaptea De Ajun, când găseam cadourile sub brad - entuziasmul, fericirea, recunoştinţa pentru iubirea alor mei, a bunicilor şi unchilor adunaţi la colindat”.
După "perioada inocenţei’’au urmat, sigur, şi ani mai grei. “Ani în care momentele mai puţin fericite s-au adunat ca picătura chinezească şi au răpit entuziasmul pentru sărbători. Ce-am înţeles, însă, e că nu trebuie să te forţezi să intri în spiritul Crăciunului dacă asta nu vine intrinsec, că trebuie să îţi accepţi emoţiile - reticenţa sau plăcerea pentru un moment festiv - fără să te învinovăţeşti dacă ele nu se circumscriu stării de euforie din jurul tău. Aşa că au fost ani în care am simţit nevoia să "sar" Craciunul, să nu afişez o bucurie falsă, pentru că asta m-ar fi chinuit şi mai tare. Sunt amintiri mai puţin strălucitoare, poate cu un parfum de tristeţe, dar nu sunt marcante tocmai pentru că le-am acceptat ca atare”.
