Exclusiv! Fuego, sărbători în izolare: "Chiar în preajma Paştelui l-am pierdut pe tatăl meu"
Pentru prima oară, Fuego petrece Paştele departe de cei dragi, de mama, de bunica, pentru că nu va putea ajunge la Turda. În urmă cu câţiva ani, tot în aceeaşi perioadă, îşi pierdea tatăl. Nu provine dintr-o familie bogată, iar părinţii lui au muncit din greu ca să îi ofere tot ce era necesar, dar nu l--au făcut niciodată să simtă lipsurile. Acum, când amintirile curg, prezentatorul de la TVR 2 recunoaşte că trăirile acelea din copilărie, cu bucate tradiţionale pe masă, nu pot fi egalate cu nimic.Cum arată sărbătoarea de acum, în izolare, faimosul artist povesteşte pentru OK!
OK: Ce faceai anul trecut pe vremea asta şi ce faci acum? De ce îţi este cel mai dor?
Fuego: Anul trecut pe vremea aceasta terminam un turneu naţional de primăvăra, în vreo 15 oraşe, mă odihneam puţin, celebram Paştele apoi, la Turda, cu cei dragi şi iar la drum, la filmări, în alte şi alte proiecte. Fără prea mult timp liber, destul de obosit, dar cu aceeaşi dragoste pentru profesia aceasta frumoasă.
Anul acesta n-are rost să-l descriu. Stau acasă, fac o mulţime de lucruri utile, cu timp şi răbdare, lansez piese noi, fac clipuri şi compilaţii, recit poezii publicului, într-ul proiect special “DRAG DE POEZIE”, dau interviuri, le scriu permanent admiratorilor mei şi îi încurajez, compun de zor, pictez. Mă ocup de suflet şi de minte, dar dacă mi-e dor de ceva, atunci aceea e scena şi oamenii, relaţia de acolo, emoţiile trăite, sentimentul Acela unic, de repetat şi de neegalat de nimic! Mi-e dor să fiu alături de oameni, să le vorbesc şi să le cânt, să stau cu ei la autografe şi să facem poze! Mi-e dor să fiu artist complet!
Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai de Paşte? Dar cea mai tristă?
Mai triste au fost toate sărbătorile din 2010 încoace, pentru că atunci, chiar în preajma Paştelui, l-am pierdut pe tatăl meu. Şi e mai urât totul fără el. Cele mai frumoase amintiri sunt fireşte, cele din copilărie, când venea Paştele şi simţeam mirosul de cozonaci cu mac făcut de bunica mea, făceam ouă roşii şi mergeam la Denii şi cântam la strană.
Cum va fi acest Paşte pentru tine? Ce planuri ai?
Va fi unul liniştit, în care fireşte, voi sta în casă, aşa cum sfătuiesc pe toată lumea să facă, pentru că dăm dovadă de responsabilitate şi pentru ca ulterior să ieşim într-o lume mai bună, curată, sănătoasă. Mă voi uita, aşa cum vă invit şi pe voi, la TVR 2, în prima zi, de la ora 15.00, la concertul meu pop-simfonic “LUMINA MEA”. Nu pentru că aş fi obsedat să mă văd pe mine, pentru că ştiu ce am făcut, ci pentru simplul fapt că muzica ne e salvarea. Voi fi acompaniat de Orchestra Naţională Simfonică Tele-Radio Moldova, Capela Corală Moldova şi Angry Band, toate dirijate de maestrul Gheorghe Mustea, iar invitaţi speciali vor fi maestrul Eugen Doga, Orchestra Fraţilor Vasile şi Vitalie Advahov, Natalia Gordienco şi Brio Sonores.
Nu mergi la Turda. Cum va fi această sărbătoare făra mama şi bunica ta?
Nu, nu voi merge la Turda de sărbători. Nici nu am cum şi nici nu vreau să încalc sfatul autorităţilor, mai ales că am ales să le protejez încă de la începutul pandemiei. Le-am trimis pachete de sărbători, cu o mulţime de surprize, vorbim zilnic şi ne vedem pe Skype şi-atunci dorul nu e foarte mare. Fireşte că totul va fi mai trist cumva, pentru că era o obişnuinţă să fim aproape în preajma sărbătorilor pascale, şi cu familia şi prietenii din copilărie. Dar privesc acest timp ca pe un soi de reconfigurare a noastră. Prea am devenit răi şi duşmănoşi şi poate că vom ieşi mai iertători, mai plini de altruism, mai decenţi şi mai demni, fără invidii şi ranchiuni.
S-a întâmplat vreodată să fie Paştele şi să nu ai bani?
Când eram mic, noi nu am fost o familie bogată. Trăiam decent, aveam mereu ce-mi doream, dar nu eram bogaţi, pentru că ai mei au fost muncitori şi nu aveau salarii impresionante, mama la Fabrica de Sticlă, tata la Fabrica de Ciment. Dar chiar dacă aveam lipsuri, poate datorii sau ai mei făceau sacrificii, eu n-am simţit asta cât am fost copil. De Paşti, aveam mereu bunătăţi pe masă, de la drob la cozonaci, pască, ouă, fripturi şi sarmale. Apoi ei făceau într-un fel ca eu să nu simt. Până am mai crescut, chiar nu aveam habar de treaba asta. În fond, pentru a fi fericit, într-o familie, mai ales în anii aceia, până în Revoluţie, nu-ţi trebuia foarte mult! De asta-mi iubesc enorm părinţii, pentru că, dincolo de orice, au fost oameni responsabili, devotaţi şi demni!
Ce găteşti de Paşte? Ce îţi iese cel mai bine?
Eu obişnuiesc să gătesc în general, de mic. Dar acum mi-am perfecţionat abilităţile şi mi-am dat seama că sunt un bun bucătăr, reuşindu-mi mai toate preparatele, de la mâncăruri tradiţionale la sarmale sau preparate mai moderne. De Paşti voi face câteva lucruri printre care nelipsita salată de boeuf, supa de pui din Ardeal, clară, sarmale gustoase în foi de viţă şi în foi de varză, chiftele şi alte câteva bunătăţi. Gătitul mă relaxează şi mă lasă, ca şi-n celelalte domenii, să mă joc aşa cum îmi place mie!
Faci şi dulciuri?
Am făcut zilele acestea mai multe reţete de prăjituri sau preparate dulci. Nu vreau să fac abuz de nimic, chiar dacă tendinţa este, fireşte, de a mânca mai mult, dar cred eu că trebuie cumpătare şi raţiune şi în acest caz. La cozonac nu mă bag. E un preparat mai complicat şi, totuşi, nu stăpânesc aşa bine anumite laturi ale gătitului. Fac în schimb pâine, acolo e mai simplu.
Ce nu îţi lipseşte niciodată de pe masă în perioada asta? Ce ai exclus?
De obicei, dacă merg acasă, mama e cea care găteşte, toate bunătăţile specifice. Dar anul asta fac un Paşti mai … eco, mai puţin caloric, mâncând doar câteva preparate tradiţionale, în rest totul cu mai puţine grăsimi. Chiar dacă perioada asta n-am reuşit să ţin un regim mai strict, evit pâinea şi pe cât se poate dulciurile. Încerc să exclude produsele făinoase şi să mănânc mai puţin. Uneori îmi reuşeşte, alteori nu, pentru că eu sunt un gourmand şi cred că a mânca este o artă, iar dacă o priveşti aşa, n-ai cum să nu ai perioade în care să te îngraşi. Dar încerc să-mi menţin greutatea şi am chiar şi un indicator, dincolo de cântar. Este un sacou făcut în 2012 de Doina Levintza şi după el mă iau ca să ajung la greutatea optimă!
De coronavirus cum te protejezi? Porţi mască? Dezinfectezi ?
Trebuie să recunosc că am devenit uşor obsedat de această poveste. Am aproape în fiecare colt al casei dezinfectant de mâini, mă spăl permanent, de am făcut şi rană la mâini. Fac curăţenie cu soluţiile speciale permanent, dezinfectez papuci, mese, geamuri, tot, frecvent. Cred că oricum, cu măsură, acestea sunt obiceiuri care-ar trebui păstrate şi de acum înainte, cum ele ar fi trebuit să fie şi până acum. Da, port mască şi mănuşi de unică folosinţă, dezinfectate, pe oriunde merg, la piaţă sau la market, pentru cumpărături! Mi se pare responsabil să ascult recomandările şi să le respect, indifferent de ce cred eu sau nu cred. Aşa e corect şi eficient pentru noi şi pentru viaţa noastră!
Partea asta cu curăţenia pică tot pe umerii tăi? Dai cu mopul mai des?
Eu sunt un om extrem de tipicar la capitolul curăţenie. De obicei, am patru doamne care mă ajută săptămânal să fac curăţenia generală. Ei bine acum, da, eu sunt responsabilul. Dau cu mopul şi mi se pare firesc să fac asta dacă e nevoie. Fac orice e nevoie şi nu mă dau în lături de la nimic. Eu şi la spectacole, alături de echipa mea, pun mâna, ajut, Montez, demontez, pentru că nu-mi cade nici un galon, pentru că sunt om şi sunt natural, indiferent de statutul la care am ajuns. Nu am aere de superstar, nu mă consider unul, sunt un om care munceşte mult, care se dăruieşte, căuruia îi place ce face şi care nu s-a schimbat deloc în aceşti ani!
Aveai planuri în perioada asta pe care a trebuit să le amâni? Există şi pierderi?
Au fost multe spectacole şi evenimente în martie anulate. Ar fi trebuit să am filmări pentru emisiunea “Drag de România mea”, de la TVR 2, pentru a continua sezonul. Deşi am filmat cinci gale pentru sezonul patru, nu le-am putut difuza pentru că nu avea cine să le monteze, echipa fiind nevoită să stea acasă. La capitolul pierderi nici nu contabilizez. Nu vreau să mă plâng, nu-mi stă în caracter, dar da, există multe pierderi, nu doar de natură financiară. Acum de Paşti, ar fi trebuit să fiu acasă, la Turda, dar am amânat, din dragoste pentru ele şi pentru că sunt un om conştiincios, plecarea. Acum am învăţat, o dată pentru totdeauna, toţi, că planurile sunt oarecum supuse hazardului şi că oricând, dar chiar oricând, viaţa noastră se poate schimba la 360 de grade, răpindu-ne, neaşteptat, ce avem mai de preţ dar nu ştim să apreciem – libertatea noastră.
Ai mai redus din cheltuieli?
Eu în general sunt o persoană chibzuită, nu fac excese şi atunci pot şi strânge. Fireşte că perioada asta, neavând nici o încasare, am cheltuit, mai ales că eu sunt artist independent, care-şi realizează singur producţiile, materialele, promovare. Am mai multe societăţi la care plătesc taxe şi impozite, am rate, am angajaţi, cărţi de muncă, salarii. Toate acestea intră în activitatea mea, care nu înseamnă doar cântat pe scenă. Într-adevăr, am încercat să fac economie pe anumite planuri, nesemnificativ, pentru că stand mai mult, nici cheltuielile nu sunt mari, dar oricum investesc în munca pe care-o fac acum, de acasă, alături de echipa mea. Dar da, sunt artişti care o duc greu, fiind liber-profesionişti, plătiţi, ca şi mine, la munca direct. Sunt actori, artişti, pictori şi alte categorii, care probabil n-au ce mânca zilele astea, care o duc extrem de greu, a căror probleme se adâncesc şi pentru care, nimeni nu face nimic!
Ce ai descoperit despre tine în aceste vremuri?
Am descoperit că pot fi răbdător. Am redescoperit bucuria căminului meu şi fericirea de a face multe lucruri în tihnă, nu pe fugă. Eu sunt un tip adaptabil, n-am avut niciodată probleme cu plictiseala şi mereu mi-am dorit mai mult timp pentru mine, pentru lucruri lăsate în aşteptare, pentru a picta sau pentru a scrie mai mult. Mi-am schimbat oarecum programul, adorm mai devreme şi mă trezesc mai devreme. Mi-am reluat pasiunea, lăsată în stand-by vreo câţiva ani, pentru filmografie. Am urmărit sau revăzut filme de colecţie, m-am pus la punct cu producţiile noi de la Netflix sau HBO.
Totodată am avut mai mult timp de introspecţie, de relaxare, de creaţie efectivă. Am descoperit însă că mi-e tare dor de oameni, de contact direct, de dicuţii interminabile cu privit în ochi, nu la telefon. Nu sunt deloc stresat şi încerc să-mi pun mintea la lucru, să fiu raţional şi optimist, gândindu-mă, chiar dacă e greu, că totul va fi bine!
Când speri să reiei filmările pentru emisiunea de la TVR2?
Noi am început sezonul patru pe 15 martie. Nu am difuzat decât o gală pentru că apoi a venit pandemia şi ce filmasem deja, la începutul lui martie, adică încă patru gale, le-am lăsat în stand-by, pentru că nu erau montate, şi le vom difuza, fireşte, după ce trece pandemia, atunci când sper să reluăm filmările, mai ales că am idei noi şi frumoase poveşti de spus, din drag de România mea. Până atunci, oricum puteţi urmări emisiunea în fiecare săptămână, duminica, de la ora 15.00. Sunt fericit că proiectul acesta ambiţios a crescut, a ajuns să aibă audienţe foarte bune, semn că oamenii au nevoie şi de cultură, de frumos, de valori, de muzică românească şi de divertisment de calitate. Şi chiar avem cu ce ne mândri şi arăta oamenilor şi chiar dacă unii consider tipul acesta de divertisment perimat, eu cred că dimpotrivă, aceasta esenţa lui, mai ales că e vorba despre noi, românii. Şi ca o simplă idee vă spun că până acum, în patru sezoane, am premiat peste 150 de artişti şi personalităţi ale României, iar toată lumea care a venit, exclusiv, a cântat doar în limba română!
Întâlniri memorabile cu artişti, actori de seamă?
Am avut parte de multe astfel de întâlniri magistrale în viaţa mea. Sunt toţi oamenii pe care i-am cunoscut, la un loc. Sunt fiecare privire şi poveste trecută prin viaţa mea, sunt fiecare sfat, împlinire şi înţelepciune primită. Sunt toate bucuriile avute în ani şi toate vorbele minunate strânse de la toţi cei pe care i-am întâlnit şi mi-au marcat existenţa, prin deplinătatea lor. Vedeţi voi, am cules nenumărate clipe cu suflete remarcabile care mi-au marcat destinul şi care m-au onorat cu prietenia lor. E greu de spus doar câteva momente puternice. Fiecare clipă petrecută în cei patru ani în care i-am fost aproape maestrului Grigore Vieru a fost unică, o experienţă de viaţă, de înţelepciune, până la lacrimi. Era atât de iubit încât rămâneai frapat. Era atât de modest încât nu-ţi venea să crezi. Am străbătut cu el toată Basarabia şi-am cântat, în perioade dificile, versuri despre România.
Şi un alt moment emoţionant a fost anul trecut, pe 10 august, când am fost la ultima zi de naştere a marei Tamara Buciuceanu Botez. Îi eram apropiat în ultimii ani şi sunt şi-acum marcat de acele ultimele clipe pe care le-am petrecut cu ea, vreo trei ore în care telefonul a sunat non-stop, iar printre picături am povestit, mi-a spus bucuriile şi tristeţile vieţii ei, m-a binecuvântat şi am plâns şi râs amândoi.
Ţi-ai investit vreodată banii şi în imobiliare?
Nu am făcut vreodată tranzacţii imobiliare măreţe. Da, înaintea primei crize, cea din 2008, fiind mai puţin priceput şi neavând, la acea perioadă, oameni care să mă sfătuiască corect, am făcut anumite investiţii în imobile. Unele s-au dovedit bune, altele nu, deloc şi am pierdut. Dar cred eu, indiferent de cât de mult sau de puţin ai, este să fii cumpătat, să ai grijă în ce investeşti, să fii păstrător, să nu risipeşti şi să nu iei decizii fără să te sfătuieşti cu oamenii potriviţi.
Ce îti mai doreşti şi nu s-a întâmplat până acum?
Nu ştiu dacă-mi doresc neapărat ceva cu ardoare. După toată perioada aceasta nebună, am învăţat că orice momentul totul poate fi pus sub semnul hazardului, fără siguranţă şi fără a putea spune cu certitudine ceva. Îmi doresc sănătate şi putere de muncă! Şi-mi mai doresc, foarte tare, să pot opri plecarea anumitor oameni dragi. Inevitabil, ştiu, dar nu costă nimic să-mi doresc! În rest, tot ce mi-am propus, am realizat mai devreme sau mai târziu şi aşa va fi şi cu toate dorinţele pe care le am şi-acum. Dacă vreau ceva, oricât de greu ar fi, lupt, mă căznesc, sufăr şi mă bucur, dar în final, reuşesc.
Când ai plâns ultima oară?
Eu mă emoţionez repede, sunt om şi nu am nici o pronlemă să recunosc asta sau să-mi arăt aceste sentimente. Plâng destul de des, atunci când se merită. Am plâns zilele acestea la un serial realizat de Netflix, bine gândit, pentru nedreptăţile lumii şi pentru inexactităţile care ne macină de-atâta timp. Este vorba despre NEORTHODOX, o producţie pe care vi-o recomand pentru naturaleţe, pentru realism şi pentru puterea de a spune lucrurilor pe nume, într-o lume în care toţi se ascund după credinţă.
Dar am plâns şi pe scenă, vizibil emoţionat, la Chişinău, pe 7 martie, în ultimul meu concert înainte de pandemie, pentru că peste 2000 de oameni erau în faţa mea, în picioare şi mă aplaudau, cântându-le despre Basarabia şi unirea dintre fraţi. Dar sigur, întregul moment îl puteţi vedea duminică, în prima zi de Paşti, de la ora 15.00, timp de trei ore, la TVR 2, când se difuzează concertul meu pop simfonic.
Ce nu ştie lumea despre Fuego? Păi nu cred că sunt foarte multe lucruri pe care oamenii să nu le ştie despre mine. Sunt obsedat, la propriu, de curăţenie şi de mirosurile puternice, pe care le simt de departe şi pe care nu le agreez. Sunt colecţionar pasionat de artă plastică românească şi-mi place enorm să mă documentez pe această tematică şi sunt puţin ipohondru.
Momentul pe care ai reuşit să îl depăşeşti, dar care se putea termina cu o tragedie?
Am trecut prin multe astfel de episoade, care au reprezentat cumpene, la propriu, în viaţa mea. Mi s-au întâmplat tot felul de episoade nefaste pe scenă. Erau să-mi pice ştăngi în cap, am căzut şi sub scenă uneori. Anul trecut în schimb, am avut un accident neplăcut, într-un abator al unor prieteni. Am intrat, am alunecat şi am căzut. Noroc a fost că am avut prezenţă de spirit, pentru că a fost o căzătură puternică şi puteam rămâne acolo. Şi nu am fost niciodată o fire depresivă, nu am avut astfel de probleme, dar pierderea tatălui a fost o cumpănă pentru mine, am suferit, pentru că a fost prematur şi neaşteptat, el având doar 58 de ani. Dar am trecut peste asta, viaţa a mers mai departe şi-l port în suflet şi-n gând mereu, pentru că el aşa ar fi vrut!
