Exclusiv! Laura Cosoi, despre drama trăită, relaţia cu Smiley şi căsnicia cu Cosmin: „Ne mai dorim copii!“
Am stat de vorbă cu frumoasa actriţă despre viaţa în patru, despre cum a trecut peste drama trăită recent şi despre viitorul... altfel
A trăit în ultima perioadă un carusel de emoţii, după cum spune chiar ea, de la cel mai înalt nivel al fericirii, odată cu naşterea Verei, până în abisul durerii, trăite după moartea tatălui ei. Însă actriţa a găsit puterea să meargă mai departe şi, din câte veţi vedea în interviu, această putere şi-o ia din sânul familie pe care a alcătuit-o cu Cosmin Curticăpean. Şi nu se opresc aici, căci euforia trăită la cele două naşteri şi bucuria pe care cele două fetiţe, Rita şi Vera, le-o aduce zilnic îi fac să-şi dorească o familie numeroasă
Te-ai aniversat recent şi a fost o aniversare în pandemie. Cum ai defini perioada asta pe care o trăieşti şi o trăim cu toţii?
Laura Anul trecut a fost unul destul de ciudat pentru noi ca familie, deşi începuse promiţător: am anunţat că urma să aduc pe lume o surioară pentru Rita, am călătorit destul de mult, am fost în turneu cu teatrul, apoi am fost reduşi cu toţii la tăcere. A fost un an complex, cu cele mai variate şi intense trăiri, de la cel mai înalt nivel ca extaz, ca împlinire şi ca fericire, datorită faptului că am născut, la cel mai de jos nivel, pierderea subită a tatălui. A fost o grea încercare pentru familie şi până nu ţi se întâmplă ţie, ţi se pare că e un film al altuia, că totul e departe.
Cum ai făcut faţă acestei drame, cum ai gestionat momentele acelea?
Tata era la Iaşi, el avea diabet, dar nu era o situaţie gravă, era un om activ, n-a fost niciodată în spital. Şi când am aflat că i se confirmase faptul că are Covid, chiar părea asimptomatic. Apoi i s-a degradat starea şi scăpam totul printre degete, îl sunam şi îmi spunea că nu poate respira bine, fratele meu zicea că e din cauza măştii. A ajuns la spital la Iaşi, apoi l-am transferat la Matei Balş, la Bucureşti, pentru că prezenta riscuri. Inițial părea căe stabil, apoi a făcut stop cardiac şi a fost intubat pentru patru zile. Apoi l-am pierdut.
A fost foarte greu şi chiar şi acum nu-mi vine să vorbesc despre el la trecut, a fost un episod cumplit, un amalgam de sentimente, nopţi nedormite, dimineţi de anxietate. Este o luptă pe care o duci singur şi familia suferă în jurul tău. Însă consecinţele bolii sunt urâte. Dacă tata ar fi trăit, ar fi fost greu. Dar ar fi fost în viaţă pentru copiii lui. El mai are doi copii din a doua căsătorie, care sunt mai mici.
Eşti o fire credincioasă. Aşa ai fost dintotdeauna sau a existat un moment care te-a făcut să te apropii de divinitate?
Aşa am fost crescuţi, suntem romano-catolici şi aşa e obişnuinţa celor din această religie. Mergeam de copil la biserică în fiecare duminică. Au fost momente când m-am îndepărtat de credinţă, ca toţi adolescenţii care aveau întrebări la care nu primeau răspunsuri şi apoi am revenit la firescul rugăciunii, care e şi acum şi care m-a ajutat ori de câte ori am avut probleme. Slujbele îmi fac bine.
A fost pierderea tatălui cel mai greu moment prin care ai trecut? Cum te-a ajutat credinţa în clipele acelea?
Da, ăsta a fost cel mai greu moment. Am tras speranţă că există viaţă după moarte, deşi nu ştim sigur, dar din dorinţa de a ne revedea, sperăm. Chiar vorbeam cu soţul meu, Cosmin, care mă întreba la ce mă rog dacă am semnul ăsta de întrebare. E o necunoscută, dar mi-am răspuns prin vieţile pe care le-am dat, Rita şi Vera, şi prin noi, gândindu-mă că atunci când suntem în burtica părinţilor nu ştim că există viaţă după naştere. Şi atunci, dacă există viaţă după viaţa intrauterină, cred că există şi viaţă după moarte. Asta m-a ajutat. M-am gândit că există aceste cicluri ale vieţii şi că după moarte începe, sub o altă formă, o altă viaţă.
Ce simţi că ai învăţat până la vârsta de 39 de ani şi la ce crezi că mai ai de lucrat?
Sunt un om destul de analitic, fac introspecţii şi mă gândeam mereu care sunt lecţiile pe care trebuie să le învăţ, chiar şi pe perioada pandemiei. Mi-am dat seama că am devenit mai egocentristă, sunt mai puţin aplecată spre nevoile celorlalţi, lucru pe care înainte nu-l aveam. Se explică şi prin faptul că acum am familia mea, copiii, soţul, care necesită toată atenţia şi implicarea din partea mea. Aş vrea să fac mai mult pentru alţii, să ajut, să comunic mai mult campaniile umanitare, pentru că puterea exemplului contează. Aş vrea să am mai multă răbdare, să fiu mai analitică, nu să mă las condusă de impuls. Deşi acum îmi permit luxul de a spune NU, am observat că pentru confortul meu, pentru că eram mult mai atentă la nevoile mele, ajunsesem să refuz multe lucruri. Aş vrea să găsesc un echilibru între toate astea.
Într-un interviu spuneai că nu mai trebuie să strigi, ci doar să fii. Care a fost cea mai tumultuoasă perioadă din viaţa ta, în care ai simţit nevoia să strigi?
Cred că perioada de început, când jucam în serialul La Bloc şi foarte multă lume mă identifica drept personajul Adina. Toţi credeau că sunt Adina şi mie mi se părea că trebuie să le demonstrez că nu, să le arăt personalitatea mea. Nu mi-a luat, însă, foarte mult timp, pentru că am fost în emisiunea Dansez pentru tine şi lumea m-a descoperit şi totul s-a aşezat firesc, au văzut latura mea adevărată. Însă atunci mă temeam că nu voi mai scăpa de ştampila de Adina.
Dar îţi lipseşte ceva din perioada aceea, tumultul?
Nu, deloc. Când trăieşti atât de intens totul, gândeşte-te că filmam de dimineaţa până noaptea, dormeam foarte puţin, nu mai simţi lipsa. Totul mi se pare din altă viaţă, munceam ani fără pauză. Mă şi distram, dar munceam foarte mult. Era şi o presiune foarte mare. Însă nu mă văd înapoi în lumea aia.
Ai tot ce ţi-ai dorit?
Da, chiar mai mult decât am visat.
2020 a fost şi anul Verei. A fost mai dificilă sarcina în pandemie? Cum a fost naşterea cu atâtea restricţii?
După ce am rămas însărcinată prima dată, cu Rita, în trimestrul al treilea îmi doream să stau, să lenevesc, dar nu am putut. Având adrenalina în sânge, nu am putut renunţa la spectacole. În luna a noua jucam, chiar cu o săptămână înainte de a naşte. Apoi am zis că dacă ne mai dă Dumnezeu un copil, îmi doresc să mă bucur mai mult de perioada sarcinii. Şi aşa s-a întâmplat, a venit pandemia şi m-a potolit, căci în primul trimestru plecasem iar pe drumul spectacolelor. Dar e şi o responsabilitate faţă de colegii mei, nu se poate întrerupe un proiect că vreau eu să lipsesc. Abia când am stat acasă în pandemie mi-am dat seama că eram foarte obosită după Rita, nu dormisem cum trebuie aproape doi ani şi mi-a priit perioada aceea. Vera a venit ca o lumină, noi îi spunem că e o rază de soare. Naşterea a fost OK, eu sunt un om normal, am un parenting de pe vremuri. Mă raportez foarte mult la femeile care năşteau acasă, prin sate şi mă gândeam că dacă ele pot, eu de ce să nu pot. Am născut natural, mă gândeam că suntem construite să facem asta. Naşterea mi se pare cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea.
Cum a primit-o Rita pe Vera? Unii copii sunt geloşi.
La noi a fost totul foarte normal, i-am explicat că mami aşteaptă o fetiţă şi că până o să se poată juca cu ea, va trebui să avem grijă de ea să crească. Nu am făcut mare caz. A fost totul firesc. Ritei îi plac foarte mult copiii, ea mergând la creşă. Aşteaptă să crească să se joace cu ea. Rita e sigură pe sentimentele noastre şi nu simte niciun pericol.
Cosmin s-a visat tată de fete sau a vrut şi băiat?
El e mai pragmatic şi a zis că e foarte greu să spui ce-ţi doreşti atâta timp cât nu poţi controla. Vedea şi un băieţel. De altfel, nu vrem să ne oprim, ne mai dorim copii.
Spuneai despre soţul tău că e partenerul perfect. Ce înseamnă această perfecţiune pentru tine?
Faptul că el e pentru copiii noştri exact tatăl pe care eu l-am avut. E partenerul acela foarte prezent, implicat, e cot la cot cu mine în ceea ce priveşte creşterea copiilor.
Mai are timp de business-urile lui?
Da, uite, spre exemplu, acum suntem la munte şi el lucrează. Îşi face timp pentru toate. Poate lucra de oriunde şi doreşte să se implice în toate. Şi de aceea ne mai dorim copii, câţi ne-o da Dumnezeu, sănătoşi să fie.
Cosmin te ajută şi în profesia ta de blogger, aşa povesteai.
Nu mă ajută pe partea de conţinut, ci pe partea tehnică. Mă ajută şi mă susţine în tot ceea ce fac şi pe partea de teatru. Dacă eu am spectacole, nu i se pare greu să stea cu copiii.
Ai povestit, de multe ori, că aţi fost ani la rândul buni prieteni, dar târziu v-aţi dat seama că există ceva mai mult între voi. Ce are el şi nu au avut ceilalţi parteneri, de-ai vrut să mergi alături de el pe drumul vieţii?
Înainte, când eram doar prieteni, nu prezenta datele astea. (râde) Ne știm din 2003, iar relaţia noastră a început în 2012, însă de câte ori ne vedeam înainte de a fi împreună, mi se părea un Don Juan și ne povesteam toate lucrurile. Dar niciodată nu a făcut vreo mişcare greşită, care să mă facă să cred că are alte intenţii. Era prudent şi asta mi-a plăcut. Păstra distanţa necesară şi nu întrecea limita, lucru care îmi dădea mie un confort. Însă, ani mai târziu, mi-a spus că nu se putea apropia mai mult de mine pentru că lui i se părea că era nestatornic şi eu prezentam toate datele unei femei cu care putea să aibă o familie şi nu era pregătit. Eu aveam o relaţie stabilă, mereu eram, de fapt, într-o relaţie şi el era într-o relaţie, şi riscam să stricăm o prietenie pentru care niciunul dintre noi nu era, atunci, pregătit. Când a împlinit 35 de ani, iar eu aveam 29, l-am sunat să îi spun „La mulţi ani!“ şi i-am zis că e veşnicul adolescent, nu se gândeşte la familie, la copii şi el mi-a dat un răspuns care m-a pus pe gânduri: „Dar tu nu te simţi deloc responsabilă de statutul ăsta al meu?“. Am rămas şocată, chiar mi s-a părut impertinent. Am zâmbit, m-am făcut că plouă şi aşa a rămas.
Şi, totuşi, ce te-a făcut să nu-l mai vezi Don Juan şi să ajungă să fie tatăl copiilor tăi?
M-am gândit mult la ce a spus el atunci. Mă şi amuza, dar mă şi intriga. A fost primul lui semn spre mine şi noi ne ştiam de mulţi ani. Şi după ceva timp am început o relaţie.
Eşti geloasă?
Nu, nu sunt pentru căsunt o femeie care are multă încredere în ea şi nu s-a pus problema până acum să am emoţii.
Dar el este?
Da, el e mai gelos. Este evident. (râde) Lui îi place să deţină controlul şi prin prisma meseriei. Dar nu e un control gen posesivitate, ci ca să gestioneze lucrurile din timp, să nu-l ia nimic pe nepregătite. El vrea să ştie toate datele ca să aibă o rezolvare rapidă. E extrem de calculat.
Ai avut şi o relaţie îndelung mediatizată, cea cu Smiley. Crezi că a dăunat cuplului expunerea media?
Noi am fost atunci foarte iubiţi ca pereche, oamenii plângeau când ne-am despărţit. N-am avut probleme că presa ne-a surprins într-o ipostază greşită sau că au scris ceva urât despre noi, că nu aveau ce. Nu aveam secrete sau un trecut încărcat. Nu ne-am înşelat. Deci nu pot spune că ne-a dăunat în vreun fel.
În ce relaţii aţi rămas, l-ai felicitat pentru noua ipostază, cea de tătic?
Da, l-am felicitat. Am rămas în relații bune și mă bucur pentru ei amândoi. Mi se pare că asta e împlinirea supremă și sunt convinsă că și pentru el, căci merită, e un om foarte bun.
Din ce-mi povesteşti, pari extrem de implicată în viaţa de familie. Când mai ai timp de pasiunile tale, de gătit, de actorie?
Le fac printre picături. Actoria e o profesie, numai că acum nu e cazul. Când am rămas însărcinată cu Vera, jucam în patru spectacole. Acum, cu pandemia, e pauză.
Ce loc ocupă actoria în viaţa ta?
Păi al doilea, după cel de mamă.
Ai în plan şi vreun film?
Momentan, nu, dar nu aş refuza. Se fac tot mai puţine filme şi oricum în perioada asta nu am putut merge la casting pentru că riscam, am şi un copil foarte mic. Acum, lucrez la campanii umanitare, la blogul meu, am un nou proiect de carte, dedicat tot mămicilor şi copiilor, pentru că sunt foarte mulţumită de ultima carte, Papă
tot, care a fost cea mai vândută. Lucrez şi la un nou proiect online.
Dacă te întreabă lumea ce meserie ai, ce spui?
Actriţă.
Spuneai, la un moment dat, că nu-ţi lipseşte televiziunea. Te vezi, vreodată, întorcându-te pe platourile TV pentru vreun proiect?
Nu-mi lipseşte, dar m-aş întoarce pentru un proiect care ar fi în aria mea de preocupări: actorie, dans, cooking.
Şi n-ai primit nicio ofertă?
În domeniile astea nu prea se fac proiecte, mai mult reality show-uri, iar eu nu mă văd în calitate de prezentator la un astfel de proiect. S-a şi întâmplat să accept un proiect şi să mi se spună că voi prezenta o emisiune de vară, de lifestyle şi să mă trezesc după prima săptămână că trebuia să abordez subiecte de cancan, iar mie nu-mi place să chestionez oamenii la modul acela, nu pun întrebări indiscrete. Proiectele mele au venit ca un răspuns la ce se întâmplă în viaţa mea. Mie îmi merg toate campaniile, fac la fel de mulţi bani ca înainte, nu s-a întâmplat nimic dramatic că n-am mai apărut la televizor.
Te-a afectat financiar pandemia?
Nu.
Cu toţii sperăm că 2021 va fi un an mai bun. Ce-ţi doreşti de la el şi ce planuri ai?
Nu ştiu dacă vom scăpa, va mai dura până vom reveni la normal. Mi-am propus să ofer mai mult publicului şi să reuşesc să fac un proiect care să mă reprezinte 100% şi pe care să-l pot gestiona eu, fără să fac vreun compromis.
