Interviu

EXCLUSIV Monica Bârlădeanu: „Cred în familie şi în căsătorie cu toată fiinţa mea“

EXCLUSIV Monica Bârlădeanu: „Cred în familie şi în căsătorie cu toată fiinţa mea“

Repaosul din această perioadă a ajutat-o să acorde mai multă atenţie laturii spirituale şi să abordeze, într-o nouă manieră, ceea ce va avea viaţa să-i ofere de acum încolo.

Ultima dată am vorbit cu Monica în 2018. Trei sezoane din serialul Vlad, în care joacă rolul Carlei, şi o pandemie mondială mai târziu, am stat de vorbă cu actriţa despre ce îi aduce echilibru şi ce o face vulnerabilă, despre cum a învăţat să se judece mai puţin şi să se ajute mai mult prin introspecţie şi despre cât de greu este să-ţi cultivi virtuţile. Am găsit-o mult mai aproape de divinitate şi încă singură. Dar asumată şi privind optimist către un viitor plămădit cu maturi tatea pe care ţi-o dă experienţa de viaţă analizată cu atenţie.

Timpul a căpătat alte valenţe după această perioadă. Ce înseamnă pentru tine revenirea la viaţa normală ? Va mai exista acel normal?

Nu ştiu încă în detaliu cum va arăta viaţa mea sau a noastră, pentru că suntem totuşi îngrădiţi de câteva restricţii. Cu manichiura şi vopsitul m-am descurcat singură acasă până acum, aşa că nu sar neapărat în sus de bucurie că s-au deschis saloanele şi am aşteptat cu nerăbdare deschiderea restaurantelor ca să iau prânzul cu prietenii.

Crezi că ar trebui să reflectăm mai mult la ceea ce ar trebui să schimbăm la noi sau să ne montăm să fim cei care am fost mult mai rapid?

Cred că toată lumea a trecut print-o formă de introspecţie forţată în această perioadă şi cu siguranţă fiecare dintre noi a învăţat câte ceva nou despre sine. Eu una m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, venind şi dintr-o familie cu şase preoţi, şi mi-am dat seama că nu există formă de meditaţie mai eliberatoare pentru mine decât rugăciunea din suflet. Am învăţat că îmi place să gătesc când n-am presiunea unui program încărcat, că deţin extrem de multe lucruri inutile supravieţurii şi că atunci când ţi-e greu, cea mai bună terapie e să-l ajuţi pe altul.

Dar ce ai aşteptat cu nerăbdare să faci după 15 mai, după terminarea stării de urgenţă?

Să trec pe lângă echipajele de poliţie fără să-mi fie teamă că mă vor chestiona de ce vreau să mă duc la supermarketul aflat la 5 km de casa mea şi nu la cel de lângă mine, să mă văd cu gaşca de la Vlad cu care m-am văzut doar pe video-call-uri şi live-uri pe Instagram, să mă duc la Iaşi să-mi iau mama în braţe şi să merg dumica la Sfânta Liturghie, chiar dacă, deocamdată, doar în curţile bisericilor.

Te-ai simţit vulnerabilă în vreun fel în perioada asta?

Frica vulnerabilizează omul de obicei, lipsa perspectivei unei finalităţi îl dezechilibrează pe om mai mult, iar viteza scăzută brusc de la 100km/oră, cum era viaţa mea, la 0 km/oră e o ajustare în primul rând psiholo- gică pe care trebuie s-o faci. Deci da, a fost o perioadă plină de vulnerabilităţi.

Dar ce te face, în general, vulnerabilă, la ce eşti extrem de sensibilă?

Mersul în orb mă vulnerabilizează foarte tare. Adică fix cum a fost perioada asta în care niciunul dintre noi nu ştia când se va termina, nici când ne vom putea vedea sau strânge în braţe, nici când ne vom întoarce la muncă.

Acest popor al nostru a trăit mult timp cu ideea că a face terapie este un lucru care te face slab, e o ruşine. Ce le spui celor care stau pe gânduri dacă să apeleze la un psiholog, în cazul în care se simt afectaţi după această perioadă?

Nu cred că mai suntem demult în punctul în care asta e o ruşine, ci mai degrabă o necesitate. Mi se pare absolut vital să mergi să vorbeşti cu cineva avizat, care te poate ghida şi-ţi poate descifra spectrul acesta al emoţiilor şi al traumelor.

Tu ai apelat vreodată la terapie? Ştiu că povesteai cât de afectată ai fost de divorţul părinţilor şi, mai apoi, de pierderea tatălui.

Sigur că da, dar nu în perioada imediat următoare divorţului părinţilor mei, ci mai târziu, pe la 26 de ani.

Ce ai învăţat despre tine în atâţia ani de autoeducare, ce îţi tolerezi cel mai greu?

Am învăţat că virtuţile se cultivă foarte greu şi că una chiar îmi lipseşte cu desăvârşire: răbdarea. Iar din lipsa ei am tendinţa să fac greşeli care costă. Lucrez la asta în fiecare zi...

În ce măsură ţi-a afectat perioada aceasta visurile, planurile? La ce ai renunţat?

Păi am renunţat la orice plan de vacanţă şi, evident, nu ştiu în ce măsură mai e posi- bil anul ăsta. Apoi am renunţat la serile de luni cu gaşca, la vizitele în familie. Practic, la tot, mai puţin la mersul la supermarket. (râde) Singurele drumuri pe care le-am făcut pe lângă acesta a fost să fac cumpărături pentru câteva familii nevoiaşe, cu situaţii dificile, pe care le-am preluat de la biserica la care merg. Lăsam sacoşele în faţa porţii şi sunam din maşină să iasă cineva să le ia. Cu ocazia asta am văzut şi ce înseamnă cumpărăturile pentru zece oameni, de exemplu...

Te-ai izolat singură sau eşti într-o relaţie?

M-am izolat singură, aşa mi-am permis să mă ocup de familiile de care vorbeam, ştiind că nu există riscul să infectez pe nimeni acasă.

Ştiu că eşti discretă cu viaţa personală şi ai tot spus că nu ai probleme să stai singură, dar te întreb, totuşi, dacă nu crezi că lunile acestea ar fi fost mai uşor de depăşit în doi?

Absolut, da!

Dar cum te raportezi cu spiritul şi maturitatea de acum la clişeul „până la 40 de ani trebuia să ai deja o familie”?

Evident că ignor această presiune externă, nici n-o simt, dacă e să fiu sinceră. Consider că niciodată nu e prea târziu sau prea devreme pentru formarea unei familii, ci sunt, mai degrabă, alegeri potrivite sau mai puţin potrivite.

Dar de ce crezi că societatea încă mai pune presiune pe femeile puternice şi singure?

Pentru că maselor nu le plac cei care nu bifează coordonatele de viaţă obişnuite. Dar cine are timp să se gândească cum ar vrea societatea să îmi trăiesc eu viaţa?!

A contat vreodată pentru tine relaţia pecetluită de un act?

N-a contat în trecut, acum însă cred în familie şi în căsătorie cu toată fiinţa mea. Asta pentru că în timp, am ajuns să înţeleg cu totul altfel aceste două concepte.

Te vezi având un copil cu cineva pentru care actul acela nu contează?

Nu.

Ce dă stabilitate unei relaţii în vria asta în care trăim?

Iubirea, dar nu doar în sensul romantic. Ci capacitatea celor doi de a iubi lipsit de egoism, de tendinţa de posesie sau de a-şi pune propriile nevoi mai presus de nevoile celuilalt. Amândoi, însă, trebuie să fie capabili de asta. Unilateral, relaţia se transformă într-o victimă gata mereu de sacrificiu şi într-un egoist care îi ia totul celuilalt fără să dea mare lucru în schimb. Aşa eşuează multe relaţii. Dar cred că lucrul care transformă o relaţie într-o comuniune pe viaţă este traversarea unei crize majore în doi. În situaţii extreme, de criză, vezi exact cine e cel de lângă tine şi ştii pe loc dacă el e cel cu care ai putea trece prin orice în viaţă.

Ai puterea de-a face primul pas dacă simţi că cel către care te îndrepţi merită atenţia ta?

Probabil că aş avea, nu ştiu, chiar n-am fost pusă în situaţia asta.

Dar ultimul? Ai pus punct la timp relaţiilor în care ai încetat să mai crezi?

Da, desigur!

Spuneai, într-un interviu pe care ni l-ai acordat, că ai învăţat să nu te mai pedepseşti pentru ce nu-ţi iese. Consideri că ai luat decizia bună când te-ai reîntors în România sau regreţi că nu ai făcut mai multe în America?

Absolut deloc. Au trecut trei ani de când am luat decizia de a rămâne aici şi mi se pare în continuare una foarte înţeleaptă. N-am avut nicio părere de rău.

Dar ai mai avut oferte de roluri sau proiecte acolo în ultimul an?

Nu, nici n-aş fi avut cum să onorez nimic, având în vedere că filmez serialul Vlad şi cel mai probabil vom relua filmările în momentul în care legea ne va permite.

Mai ai business-ul cu bijuterii acolo?

L-am pus pe pauză momentan. Ce înseamnă pentru tine L.A.-ul acum, mai plăteşti taxe, mai ai închiriat ceva acolo? Plătesc, desigur, taxe, cât le mai am şi diverse alte cheltuieli administrative.

Îmi amintesc că la una dintre petrecerile OK! erai filmată de o echipă din America pentru un reality-show despre tine. Ce s-a întâmplat cu acel proiect?

Nici eu nu ştiu, nu am mai primit un update de la echipa respectivă, cred că s-au împotmolit puţin în post-producţie.

Şi totuşi, privind în urmă, au fost momente pe care le regreţi şi azi în plan personal sau profesional, dar nu te sancţionezi în niciun fel pentru ele?

Nu mă mai sancţionez, ar fi corect spus. Sunt multe alegeri pe care le-aş face altfel astăzi, sunt multe drumuri pe care n-aş fi mers, dar valoarea erorilor din spate nu e decât educaţională, aceea de a ştii pe viitor ce să nu mai faci. În rest, autoflagelarea cred că trebuie mărturisită unui duhovnic, la fel şi regretele, iar apoi lăsat biciul din mână, căci nu vei face decât să-ţi nimiceşti sufletul şi să-ţi sabotezi viitorul.

Monica cea de azi ce compromisuri nu ar mai face?

N-aş mai renunţa la viaţa spirituală pentru nimic în lume, nu m-aş mai micşora pentru nimeni, n-aş mai avea teamă să spun răspicat ce-mi doresc.

Revenind în prezentul tău profesional, faci parte dintr-un proiect de succes - serialul Vlad. Când te-ai întors în România, era rolul Carlei genul de rol pe care ţi-l doreai?

Nici acum nu ştiu ce gen de rol e, pentru că taberele în care joacă şi felul în care operează s-au schimbat atât de mult, încât am senzaţia că joc cel puţin trei roluri într-unul. Nu judec niciodată personajul, ci încerc să-l înţeleg. Iar Carla îmi dă de lucru...

Este un rol pe care l-ai respectat întocmai sau poţi spune că ai vreo contribuţie personală în evoluţia Carlei? Ai venit cu sugestii care s-au pus în practică în ceea ce o priveşte?

Felul în care se mişcă, simte sau încasează personajul loviturile sau lucrurile care i se întâmplă, evident că îmi aparţin. Un rol pe ecran e întotdeauna o combinaţie între cum îl vezi tu, cum îl vrea regizorul şi cum l-a gândit scenaristul.

Monica aşteaptă cu nerăbdare revenire pe platourile de filmare pentru Vlad

Şi totuşi, ce ai schimba la Carla?

I-aş face rost de o viaţă personală dincolo de îndatoririle ei profesionale obscure.

Este un personaj tenebros, dar care are, la un moment dat, şi remuşcări. Ce o face pe Carla vulnerabilă?

Conştiinţa. Cred că e un personaj care are treziri sporadice de conştiinţă şi asta o face să-şi chestioneze şi propriile acţiuni, dar şi ordinele primite. Publicul o place aşa cum e.

Care crezi că sunt atuurile ei cele mai mari?

Faptul că printre acţiunile ei feroce, uneori şi sângeroase, i-au întrezărit şi frânturi din suflet.

Spuneai că te bucură faptul că poţi juca o femeie frumoasă. Cât de mult crezi că ai intimidat bărbaţii cu frumuseţea ta?

Nu ştiu, chiar nu mă gândesc la asta. Bărbaţii se simt intimidaţi uneori de detalii complet neaşteptate, nu ştiu dacă frumuseţea e neapărat primul dintre ele. Aş spune mai degrabă că puterea personală.

Ţi s-a spus vreodată că eşti prea frumoasă pentru un rol?

Da, când mi-am dorit mult să joc o măicuţă.

Îţi doreşti să joci o anumită tipologie de personaj care nu ţi-a fost oferită până acum?

Da, mi-ar plăcea să joc un rol de avocat, ca să simt puţin şi cum ar fi fost viaţa pentru care iniţial mă pregătisem.

Dar care a fost personajul care şi-a pus cel mai mult amprenta asupra ta şi în ce măsură?

Niciun personaj nu te lasă neschimbat. Unele te dărâmă emoţional, cum ar fi rolul Eloisei din Maternity Blues, o mamă care a comis infanticid în depresie post-partum, internată în secţia de psihiatrie a unei închisori. Sunt alte roluri care te fac să-ţi chestionezi principiile morale prin alegerile dificile pe care le faci în poveste sau care te inspiră prin generozitatea lor.

Cochetezi cu ideea de a aborda şi lumea teatrului?

Dacă s-ar nimeri să fie un rol interesant, într-o perioadă în care nu s-ar suprapune cu alte filmări, sigur că da, de ce nu?!

Cum crezi că va fi afectat acest domeniu după pandemie? Ce decizii crezi că ar trebui luate pentru a susţine cinematografia, ca lucrurile să intre în normal?

E prea devreme în punctul acesta să ne dăm seama.

Foto: Alex Matei, Styling: Lucy Faur,  Make-up: Roxana Minea, Hair: Ionuţ Roşu, Ţinute: MMarquise

 

Comentarii