Exclusiv! Oana Mareş, activităţi în plină pandemie: “Am învăţat să cânt la pian”

Actualizat:
1 oana1 jpg jpeg

Oana Mareş şi-a regândit întreaga viaţă în această perioadă. Recunoaşte că se teme, dar încearcă să nu dispere. Prezentatoarea de la TVR 2 e cu gândul la mama şi la sora ei care se află departe.

“Încerc să mă păstrez optimistă, dar nu pot spune că nu mă sperie nimic din ce se întâmplă. Ne considerăm tineri, sănătoşi, dar uităm de elementul surpriză. Teama este şi pentru cei dragi. Ne-am dori să fie toţi în siguranţă şi să trecem cu bine, dar, da , sunt puţin speriată de gândul că nimic nu va mai fi cum a fost până acum”, mărturiseşte Oana Mareş pentru OK!

Cu toate astea, vedeta TV e mai ocupată ca niciodată, acasă, în izolare. “Nici nu mă gândeam că poţi fi atât de ocupat în casă, cum sunt în perioada asta: de la curăţenie, pentru că am renunţat la ajutorul în menaj în perioada asta, până la cele trei mese pe zi, temele şi activităţile cu copilului, la planuri pentru un proiect online care să ne ţină aproape unii de alţii în această perioadă, la întâlniri cu prietenii pe zoom, la exerciţii fizicie. Ah!!!...am reuşit să fac ceva ce îmi doream de o vreme, să învăţ să cânt la pian. E chiar fun!”

Frumoasa blondă are planuri mari pentru momentul în care toate astea vor deveni o poveste. “Sper să aud numai veşti bune de la toţi cei pe care îi cunosc. Eu sunt cumva obişnuită să-i am pe cei dragi la depărtare: sora mea cu familia au ales Scoţia pentru restul vieţii, mama mea este în Piatra Neamţ, dar clar că am să le fac o vizită şi apoi abia aştept un party cu prietenii”.



Recente pe Ok! Magazine

Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg