EXCLUSIV pentru OK - Cătălin Scărlătescu, despre regimul lui: "Mănânc, dar mănânc mult mai puţin"

11 octombrie, 2018
1 catalin scarlatescu slab immersive dinner jpg jpeg

Până la mult aştepta premieră a noului sezon "Chefi la cuţite", am avut ocazia să-i fim clienţi la una dintre cele mai tare cine servite la restaurant, Immersive Dinner Show. Iată despre ce este vorba.

Marţi seară, în selectul ambient al restaurantului Chefs Experience, ne-am bucurat de primul Immersive Dinner Show din Bucureşti, un concept nou şi interactiv, care revoluţionează ideea de cină la restaurant, foarte în vogă în marile capitale ale lumii – Paris, Londra, Stockholm sau New York! Practic, preparatele îndrăzneţe, cu arome inedite şi gusturi fusion, sunt corelate cu imagini video şi jocuri de lumini, proiectate chiar pe mese, şi cu sunete şi fragmente muzicale special concepute de DJ şi sunetişti. Totul într-o simbioză perfectă, pentru a completa experienţa culinară oferită de un chef de top, pentru a-ţi lua cu asalt toate simţurile.

Pentru o astfel de seară specială, Chef Cătălin Scărlătescu a gândit un meniu exclusiv, prin care şi-a condus oaspeţii dintr-un colţ în altul al lumii, din mările cu bancuri întregi de ton roşu, în apele calde în care înoată creveţii şi în cele cu Sea Bass, şi din înălţimile preferate de raţele sălbatice până la marile plantaţii de cafea. Astfel, după un preludiu gustativ cu ceviche de ton roşu cu Saint Jacques şi ridiche Daikon, invitaţii s-au delectat cu crème brûlée de foie gras şi crevete pe plită încinsă, apoi cu Sea Bass cu sparanghel soté şi salată de crudităţi cu pară şi piersică, dar şi cu raţă cu cartofi gratinaţi, varză caramelizată şi confit de vişine. Acest regal gastronomic a fost încheiat cu un desert pe măsură: mousse de cafea organică, cu îngheţată, macaron şi fructe de pădure.

Întregul spectacol culinar a fost completat armonios de proiecţii video, jocuri de lumini şi fundal sonor în ton cu tematica preparatelor servite, creând o atmosferă specială, aplaudată la unison de cei 60 de invitaţi ai evenimentului. Iar după ce toate mesele au fost debarasate, am vrut să vedem cum s-a hotărât Chef Cătălin Scărlătescu să aducă un asemenea eveniment la Bucureşti.

Ai oferit un show culinar total la Chefs Experience. Când şi unde ai auzit prima oară de conceptul de Immersive Dinner? Cina imersivă este un o cină complexă, ce reuneşte mai multe simţuri. Trebuie să guşti, să auzi, să miroşi, şi... să vezi. Tocmai de aceea, am vrut să aduc acest concept şi în Bucureşti, într-un show culinar special. Am stins lumina în restaurant, am pus mai multe proiecţii pe mese, iar atmosfera a fost una intimă. Arome, savoarea unor preparate delicioase, sunete şi aceste proiecţii, toate au transformat cina multisenzorială... într-o adevărată experienţă.

Am fost la Immersive Dinners în Franţa, Italia şi Germania... şi am decis că este timpul ca românii să se bucure şi ei de acest concept special.

Nu le mai ştiu numărul!

Meniul a fost un spectacol de arome! De exemplu, starter-ul crème brûlée de foie gras cu creveţi este un preparat senzorial. Fineţea combinaţiei de crème brûlée din ficat de gâscă şi crevete este absolut fabuloasă, iar plating-ul nu a făcut decât să întregească ”imaginea”. Printre altele, la main course am servit şi file de doradă prăjit, alături de o salată de legume şi fructe, numai bună pentru fructarieni, aşa cum îmi place mie să mă numesc uneori.

Şi dacă veţi urmări noul sezon

, ce începe în curand pe Antena 1…veţi înţelege şi de ce!

Sun la 112 şi îi spun că e ceva în neregulă cu clientul! Nu mi s-a întâmplat până acum. Iar ca chef, consider că cel mai important este cum se întorc farfuriile, nu cum pleacă. Şi plating-ul e important, însă gustul mâncării şi entuziasmul clientului de a se bucura de toate combinaţiile de savoare din farfurie.. până la ultima bucată... lucrul asta e cel mai important pentru mine! 

În continuare gătesc tot felul de bunătăţi. Pasiunea pentru mâncare şi gătit a existat şi va exista mereu. În majoritatea timpului mă aflu în bucătărie, apoi printre cei care se bucură de mâncarea pe care o pregătesc. Deci sunt înconjurat de tentaţii culinare la tot pasul. Eu am mai spus-o... am un singur secret: dacă înainte era vorba despre calitate şi cantitate, acum mă rezum doar la calitate. Fac şi mănânc, dar mănânc mult mai puţin.

Aleg la orice oră şi în orice moment preparatele uşoare pe bază de peşte, iar preferatul meu este peştele alb din mare. La fel de mult îmi plac şi fructele de mare, pe care le frig pe grătar alături de legume, peste care adaug zeamă de lămâie şi puţin piper. Acestea sunt preferatele mele, dimineaţa, la prânz, seara... şi când ţin regim... şi când nu ţin regim!

De obicei, din frigider nu îmi lipseşte niciodată o sticlă de şampanie, un vin bun franţuzesc alb, o sticlă de vin roşu, apă plată, apă minerală şi 2-3 conserve de peşte. Sunt înnebunit după conservele de hering încă din copilărie. Acum, însă, mai am două borcane de dulceaţă, o dulceaţă de gogonele fabuloasă şi una de smochine, un borş de sfeclă… şi cam atât.

Am plecat cu Robbie Bobby, aşa cum îmi place mie să îi zic. Am avut doar 10 zile de vacanţă, iar 4 au fost de ziua mea. Am fost pe Coasta de Azur, în Nisa şi la Techirghiol. Am găsit şi o mireasă în Franţa, care a venit cu noi pe barcă... şi m-am gândit că putem sărbători tradiţional. Aşa că am făcut o ciorbă de potroace şi sarmale... dar cu varză de savoy, pentru că doar aşa se găseşte în Franţa!

Deci...m-am adaptat la un meniu de nuntă.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg