Interviu

Exclusiv! Simona Ţăranu, una dintre cele mai sexy prezentatoare de ştiri sportive, despre căsnicie, mutatul într-o casă nouă şi afecţiunea pe care a reuşit să o depăşească: “A fost un an ca o electrocardiogramă”


Exclusiv! Simona Ţăranu, una dintre cele mai sexy prezentatoare de ştiri sportive, despre căsnicie, mutatul într-o casă nouă şi afecţiunea pe care a reuşit să o depăşească: “A fost un an ca o electrocardiogramă” camera-retro icon Vezi galeria 7 poze

Te cucereşte de la prima aruncătură de pleoapă, pentru că frumuseţea şi carisma ei trec sticla. Are ceva din alura starurilor americane, ar fi putut fi cu uşurinţă actriţă, dar a ales să ne aducă ştirile la Digi Sport. Despre puterea cu care depăşeşte fiecare obstacol, familie, căsnicie şi încercarea din ultimele luni, dar şi despre multe altele, am povestit cu Simona Ţăranu într-un interviu OK!

OK!: Simona, te înspăimântă ce trăim? Cum era viaţa ta anul trecut şi ce faci acum?

Simona Ţăranu: Anul trecut aşteptam cu nerăbdare sărbătorile, anul acesta abia aşteptăm să ne mutăm în casă nouă. 2021 deschide un nou capitol. Acest an a fost ca un restart pentru mine şi abia aştept noile provocări. Mi-e dor de familie, dar sunt mulţumită că am reuşit să ne vedem în pandemie mai mult decât speram. Îmi doresc sănătate şi să reuşim să trecem cu bine peste toată această perioadă Nu am intrat în panică în niciun moment, ba din contră, eu cred că m-am adaptat destul de bine, iar situaţia dată m-a adus mai aproape de familie. 

Ce s-a schimbat în viaţa ta de când cu pandemia?

M-am adaptat din mers, pentru că m-a ajutat foarte mult serviciul. Nu am întrerupt deloc activitatea profesională, iar la Digi Sport starea de spirit a fost surprinzător de bună. Am conştientizat riscurile şi mi-am impus această distanţare, măsură concretă care te poate salva. Nu cred că mai e loc de nostalgii în pandemie. Conştientizezi riscurile, aplici măsurile şi îţi salvezi viaţa. Pe a ta şi a celor din jur. Doar aşa putem depăşi această perioadă cât mai curând. Dacă nu respectăm aceste simple măsuri, ne învârtim în cerc. 
Dar nu pandemia m-a afectat. Totul s-a suprapus cu o veste tristă din zona personală. Acum 5 luni am descoperit o boală autoimună, iar şocul a venit când trei medici mi-au confirmat că acest lucru îmi reduce şansele ca eu să devin mamă. Asta a însemnat conştientizare şi o schimbare profundă. Mi-am analizat priorităţile, împreună cu şansele care îmi rămăseseră pentru a-mi îndeplini visul. Acest motiv m-a făcut să îmi reevaluez viaţa, activităţile, obiceiurile. Şi să schimb acolo unde nu era o îmbinare armonioasă. 
 

Ai apropiaţi care s-au îmbolnăvit? 

Prieteni doar. Din familie, nimeni. Părinţii şi bunicii sunt în Piatra Neamţ şi evident că m-am gândit la ei atunci când a fost tragedia la spitalul din oraş. Din fericire, ei sunt bine, respectă regulile şi asta face diferenţa. Un moment de neatenţie poate fi fatal. 


Ce veţi face de sărbători? Vă vor găsi în Bucureşti? Există o tradiţie pe care o respectaţi? 

Anul acesta sigur vom fi în Bucureşti. În decembrie vom fi în casă nouă, ne preocupă amenajarea apartamentului, aşa că nu avem nimic altceva în plan. Eu voi lucra în săptămâna cu Revelionul, aşa că aşteptăm părinţii pe la noi. De văzut cu prietenii nu se pune problema anul acesta. Distanţarea este literă de lege şi vom respecta până trece pericolul. Nu e loc de excepţii. A fost un an atipic şi sfârşitul lui va fi la fel. Mă simt norocoasă că am o familie sănătoasă. Prefer să văd partea plină a paharului. Să fim mulţumiţi că avem la îndemână tehnologia, internetul care ne aduce împreună. Aşa am reuşit să păstrăm legătura cu toţi cei dragi. 

Ne povesteşti o întâmplare nostimă petrecută în studioul tv?

Nostimă? Păi o întâmplare mai haioasă şi celebră nu cred că aţi văzut şi auzit! Cum poţi să îi spui lui Raed Arafat, Rafael Nadal?! Eu am reuşit! Şi dacă mă întrebaţi cum, nu am o explicaţie logică. Sunt numele cu care jonglăm zilnic. Era mare agitaţie în timpul jurnalului, pentru că informaţiile veneau în timp real şi tot aşa trebuia să le şi transmit. Degeaba am corectat ştirea, pentru că deja eram celebră. Mă bucur că am smuls zâmbete şi i-am invitat pe toţi la finalul zilei să mă urmărească în continuare la ştiri, că nu se ştie când „revin” cu altă năstruşnicie. 

Când ai avut ultima oară o discuţie în contradictoriu cu soţul tău şi cine a cedat primul?

La această întrebare vreau să răspund cu un banc: „La divorţ, judecătorul întreabă: de ce nu vă mai înţelegeţi? El: nepotrivire religioasă. Eu creştin, ea Satana.” Suntem ca sarea şi piperul. În timp, am înţeles că două săbii nu încap în aceeaşi teacă, ne cunoaştem principiile şi limitele. Ştim cât să forţăm şi până unde. Certurile fără sens nu duc nicăieri. Discuţii aprinse avem, pentru că şi ele fac parte din comunicarea vitală din cuplu. Suntem două firi puternice, ambiţioase, zgomotoase, active. Ne susţinem, dar ne şi contrazicem. Ultima discuţie în contradictoriu a fost despre amenajarea bucătăriei. A cedat el, a doua zi. Se pune la „discuţii cu folos”? 

Când nu ţi-ai ascultat părinţii şi ai regretat după? 

Cred că atunci când mi-am cumpărat o maşină. Acum 8-9 ani. Familia e foarte importantă pentru mine. Cuvântul lor cântăreşte enorm. Şi chiar dacă nu e confortabil să fii mustrat, ei au o experienţă de viaţă de necontestat. Dacă poţi să eviţi un eşec, ascultând şi învăţând din greşelile părinţilor, de ce să nu o faci?! 
Părinţii sunt primii cu care ne consultăm în orice privinţă. Sunt oameni activi, implicaţi şi am primit numai sfaturi bune de la ei. Avem o relaţie deschisă şi sunt recunoscătoare pentru toate pedepsele, restricţiile şi mustrările pe care le-am primit în copilărie. Nu aş fi fost adultul de astăzi fără educaţia severă pe care mi-au dat-o. Şi mă bucur că acum ne-au devenit prieteni şi multe mesaje se încheie cu „vă iubesc”. 

Sfatul dat de tatăl tău care ţi-a prins bine într-un moment greu? 

Tata este opusul meu. El vede viaţa ca pe o luptă. Eu o văd ca pe o călătorie. Mereu ne-am contrazis. O facem şi acum, dar mai rar. Din cauza severităţii, nu am crezut niciodată în viziunea lui despre viaţă. În schimb, îi sunt recunoscătoare pentru educaţia pe care am primit-o. Pentru prezenţă şi implicare. Pentru cele mai frumoase vacanţe. Cele cu cortul, în familie, la mare, la munte, în Deltă. Pentru el rezultatele la învăţătură vorbeau cel mai bine despre noi, copiii lui. Mai târziu am înţeles cât de bogat eşti şi câtă încredere îţi oferă educaţia, informaţia. Şi tot mai târziu am înţeles că tata ne pregătea pentru viaţă. Cu morala lui interminabilă, cu restricţii atunci când luam o notă sub limita admisă de el, cu mersul regulat la biserică, pentru a mulţumi pentru ceea ce noi avem. 

Întâmplarea din viaţa ta care poate fi socotită o minune? 

Consider că orice veste frumoasă, orice realizare se datorează ajutorului divin. Ceea ce oferi, aia primeşti. O minune consider şi angajarea la Digi. Fără relaţii în acest domeniu, fără implicarea altor persoane. Doar printr-un simplu CV depus în urma unui anunţ găsit pe DigiSport.ro de către soţul meu. 
Sau o minune mai „recentă”. Dacă acum 5 luni analizele mele nu era foarte bune, cauza unei boli autoimune şi trebuia să conştientizez că această afecţiune va face parte din viaţa mea mereu, la nici jumătate de an am reuşit să scad inexplicabil valorile analizelor şi să ies de pe tratamentul intensiv şi cu multe reacţii adverse. I-am surprins până şi pe medici. Am respectat sfatul doctorilor, mi-am ascultat organismul, m-am relaxat, m-am desprins de tot ce mă stresa şi m-am bucurat de viaţă, de ceea ce am. Prin rugăciune şi răbdare descoperim adevărata fericire. Asta nu înseamnă că nu tânjesc după o plajă din Caraibe.

Ai slăbit foarte mult. Cum reuşeşti să arăţi aşa?

Am slăbit din cauza tiroidei. Dar în ultima lună am revenit la kilogramele de dinainte. Încerc să adopt un regim de viaţă cât mai sănătos. Sau mai bine spus: îmi ascult organismul. Cu cât mănânc alimente mai puţin procesate, cu atât organismul meu se concentrează mai puţin pe digestia lor, iar eu mă simt mai bine, am mai multă energie. Nu mănânc seara, pun accentul pe legume, dar nu exagerez cu ele. Mănânc şi pizza, şi paste. Iar dulciurile, până în ora 16. Încerc să nu mai mănânc nimic după ora 18. Practic, nu există cină pentru mine. Dimineaţa îmi iau vitaminele pentru imunitate, tiroidă, piele, păr (D, Selenium şi un complex format din lactoferina, zinc, vitamina B3, cupru), apoi mănânc destul de consistent. Eu nu sunt adepta micului dejun format din cereale cu lapte. Am nevoie de energie. Prefer ouă poşate, lactate, ardei roşu sau chiar salată cu multe legume. Masa de prânz o iau uneori şi pe la ora 15, 16. Nu sunt un om pofticios, nu gândesc cu stomacul. Cea de a doua masă conţine mai mereu peşte, lactate, paste, pizza. Nu consum altă carne în afară de peşte, de aproape 10 ani. Nu am renunţat, în schimb, la zahăr sau făină albă. Le consum cu moderaţie. Nu cred că ar trebui să trec în cealaltă extremă. 


La ce intervenţîi chirurgicale ai recurs până acum? 

Dacă dăm un search pe google, am spune că mi-am făcut reconstrucţie facială. Adevărul e că m-am schimbat, dar nu datorită intervenţiilor chirurgicale. Nu am nicio operaţie în afară de cea de polipi de la vârsta de 9 ani. Şi totuşi cum explic această schimbare?! În ultimii ani am ajuns să mă machiez singură. Îmi cunosc trăsăturile, ştiu ce vreau să scot în evidenţă, ştiu ce defecte vreau să ascund. Aşadar primul răspuns este: machiajul. Cel de-al doilea ţine tot de îngrijire. Am avut multe probleme cu tenul, în special acnee. Am întâlnit un medic deramatolog care pur şi simplu mi-a schimbat viaţa. Cu răbdare şi îngrijire corespunzătoare, tenul meu arată impecabil. Nu degeaba sunt întrebată la ce medic mi-am întins pielea sau ce clinică recomand pentru mărirea sânilor. Şi acolo este o poveste. Am trecut prin suficiente transformări hormonale de-alungul timpului. Evident că nu mai am acelaşi corp ca la 25 de ani. Dar asta nu înseamnă că am apelat la medicul estetician. 


Acasă cum se împart responsabilităţile? Cine găteşte, cine face curat? 

Florin nu găteşte. În afară de tiramisu şi Parmigiana di melanzane nu îl recomandă nimic altceva în bucătărie. Dar mă ajută la curăţenie. În schimb, eu gătesc destul de des, iar el mă acuză că se îngraşă din cauza mea. :) 

Se întâmplă să te afunzi în bucătărie pentru a pregăţi un preparat? Ce îţi iese cel mai bine?

Fac de toate. De la plăcinte poale-n brâu, la paste cu fructe de mare, deserturi, pască de Paşte. Îmi place să gătesc pentru cei dragi. Timp să am. 

Ce surpriză i-ai făcut soţului tău?

Recunosc că eu îl suprind cu mâncarea, el cu diferite cadouri. Azi i-am pregătit burgeri şi un desert. 

Dar el cu ce te-a surprins de curând? 

Am primit un portofel şi îmi oferă des buchete de flori. Când vine vorba de flori, nu are rival. Mă surprinde cu cele mai frumoase buchete. 

Bifaţi într-un fel anume aniversarea căsătoriei? 

De obicei plecam într-o scurtă vacanţă. Anul acesta am fost doar prin ţară. Poate anul viitor ne teleportăm pe o insulă.

Cine a făcut primul pas când v-aţi cunoscut? 

Clar el. Îl consideram prea tupeist şi nesuferit. S-a ţinut ceva timp de capul meu. :)

Cum eşti ca soţie? Ce ţi se reproşează cel mai des? 
Că sunt prea dură. Spun lucrurilor pe nume, nu menajez deloc. Ceea ce ofer, asta îmi doresc să primesc. Prefer să mi se spună direct de către cel mai apropiat om acolo unde nu fac bine sau ce ar trebui să schimb, unde să acord mai multă atenţie. 

Mai aveţi timp pentru voi? Când a avut loc cea mai recentă vacanţă în doi? 

Plecăm din Bucureşţi în fiecare lună. Mai mereu la munte. Pandemia nu ne-a permis să plecăm prea departe. Am fost în ianuarie 3 săptămâni în Mauritius, Seychelles, Madagascar, apoi în septembrie pe litoralul bulgăresc. Trebuie să ne facem timp. Pandemia ne-a readus împreună. Nu a fost uşor la început, pentru că aveam prea mult timp şi nu mai ştiam cum să îl fructificăm. Am comunicat mult, ne-am dat seama că ne dorim o schimbare în ceea ce priveşte locuinţa, problema legată de sănătate ne-a adus şi mai mult împreună şi ne-am prioritizat activităţile. Ne susţinem profesional şi ne ajutăm acolo unde este nevoie. 

De-a lungul timpului, care au fost cele mai grele momente pe care le-aţi depăşit împreună? 

Decesul bunicului meu, preot, care a plecat dintre noi cu 3 luni înainte să ne cunune. 
Şi vestea primită anul acesta că sunt şanse mari să nu devenim părinţi. 

Aţi fost vreodată aproape de o separare? 

De multe ori. Nu s-a concretizat, dar ne-am întrebat dacă mai avem aceleaşi valori, principii, dacă mai suntem dispuşi să investim în noi. Suntem într-o continuă schimbare. Trebuie să ne adaptăm şi la cerinţele şi nevoile celuilalt. Părinţii şi prietenii foarte apropiaţi ne-au ajutat. Ei ne-au ascultat şi îndrumat. În primul rând să avem răbdare şi să comunicăm. Dacă noi am încurcat iţele, tot noi le descurcăm. 

Cum treceţi peste momentele complicate? 

Cu rugăciune şi linişte. Dumnezeu le rânduieşte cum ştie el mai bine. Nimic nu se întâmplă fără sens. Nu iau decizii la nervi, sub presiune. Las să se decanteze totul. Apoi am o viziune mai clară asupra situaţiei. Comunicarea ne-a salvat de multe ori. De la părinţi am învăţat că minciuna distruge tot. Aşa că aplicăm aceeaşi regulă şi în familia noastră. Vorbim, spunem ce ne doare, ce simţim şi vedem cum putem rezolva situaţia. Noi nu am avut parte cu adevărat de tragedii, aşa că nu are rost să facem pe victimele degeaba. 

Ce ţi se pare cel mai greu într-o căsnicie? Care au fost lucrurile care v-au unit în aceşti ani şi v-au făcut să rezistaţi? 

Cel mai important e să nu dispară cele patru lucruri: comunicarea, sinceritatea, adaptarea, şi petrecerea timpului împreună.  Mai cred că evoluţia trebuie să fie de ambele părţi. Dacă unul dintre cei doi rămâne în urmă, aceste diferenţe vor crea o prăpastie. 

S-a întâmplat să te lupţi vreodată cu o afecţiune (sau o dependenţă) pe care să nu o poţi controla? 

Mulţi ani am „luptat” cu acneea. Dar cu ajutorul unui dermatolog foarte priceput am depăşit această problemă. 
Iar acum sunt pe drumul cel bun cu afecţiunea legată de tiroidă. Evident că primele luni sunt cele mai grele. Multe întrebări, puţine răspunsuri. O boală autoimună nu se vindecă, dar poţi să o ţii sub control. Doar că priorităţile ţi se schimbă. Şi dacă la început vezi totul în negru, abia apoi realizezi că unele veşti vin în viaţa ta cu un scop, şi dacă înţelegi sensul, totul se schimbă în bine. A fost un an ca o electrocardiogramă. 

Momentul pe care ai reuşit să îl depăşeşti, dar care se putea termina cu o tragedie? 

Mai bine de un an am suferit de depresie după moartea bunicului meu. Aveam o relaţie specială şi mi-a fost greu să accept plecarea lui. Nu cred că se putea termina tragic, dar am apelat la psiholog, pentru că nu reuşeam să îmi restabilesc echilibrul. A fost un şoc. 

Care ar fi momentele ce te-au marcat la 20, 30 de ani? 

În bine: angajarea la Digi, la 22 de ani. Viaţa mea s-a schimbat radical. 
Iar un moment dureros: la 26 de ani, plecarea bunicului dintre noi, cu fix 3 luni înainte de nuntă. A fost o moarte fulger, un stop cardiac, la care nu se aştepta nimeni. 

Trei lucruri pe care lumea nu le ştie despre Simona Ţăranu? 

Nu sunt matinală, mă retrag des în rugăciune şi am o manieră destul de dură de a spune lucrurilor pe nume. 

Depresia te-a încercat vreodată? 

Mai bine de un an. După moartea bunicului, la 26 de ani. Am apelat la psiholog pentru a reuşi să înţeleg prin ce trec. M-a depăşit cu mult acea situaţie. Dar prin terapie şi rugăciune am reuşit să o accept şi să mă obişnuiesc cu viaţa aşa cum e ea. 

Ce îţi mai doreşţi şi nu s-a întâmplat până acum? 

Să devin mamă. Dumnezeu ştie ce e mai bine şi când se va întâmpla. 

Ai fost curtată de mulţi fotbalişţi? 

Ştirile fac parte din zona lor de interes. E normal să atragi atenţia. Dar din moment ce sunt căsătorită, există o limită care nu a fost încălcată. 

Care este cel mai scump accesoriu pe care îl ai? Dar cel mai ieftin? 

 Îmi plac cerceii lungi în stilul gipsy. Nu au valoare, dar sunt de efect. Îi port des şi la ştiri. Însă cel mai scump accesoriu este un colier cu diamante. 

 

Modifică Setările