Exclusiv! Teo Trandafir: “Prefer să îmi fac introspecţie în loc să mănânc stufat de miel”

Actualizat:
1 teo1 jpg jpeg

Dacă anul trecut se afla la hotelul ei preferat, unde mergea să petreacă Paştele alături de Maya, anul acesta, Teo Trandafir se află acasă, în izolare. Pentru vedeta Kanad D această perioadă nu ţine de bucate alese, ci de alte lucruri, mult mai profunde.

“Ştim toţi ce vom face de Paste anul acesta; stăm acasă, în izolare, suntem încă în stare de urgenţă la nivel naţional. Sfintele sărbători pascale nu sunt despre îmbuibare. Dacă citim Cartea Sfântă, ceea ce s-a întamplat a fost o tragedie, nu este motiv de sărbătoare deşuetă. Trebuie să ne întoarcem către noi să ne gândim dacă păcatele noastre luate pe umerii săi de Iisus care a fost răstignit pe cruce în chinuri, întrebându-L pe Dumnezeu <oare m-ai uitat?>, au dus la societatea în care trăim. Prefer să îmi fac introspecţie în loc să mănânc stufat de miel. Cred că spiritul este ceea ce ne diferenţiază de animale.

Anul trecut pe vremea asta mergeam la hotelul nostru ca să petrecem Sfintele Sărbatori Pascale. Este locul nostru preferat, luăm doua camere ca să ne odihnim separat şi restul timpului îl petrecem impreună. Îmi este dor de asta, într-adevar. Acum, fac ceea ce face toata lumea, stăm împreună în casă si avem activităţile pe care le au toţi; Maya şcoală, lecţii, împreună curăţenie, gătim, ne uităm la seriale, vorbim despre orice”, a mărturisit vedeta Kanal D pentru Ok!



Recente pe Ok! Magazine

Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg