EXCLUSIV Walter Zenga, despre mariajul cu Raluca: „Prefer să am lângă mine o femeie activă, nu una care nu face nimic“

La un an de la întâlnirea cu Raluca i-am vizitat, din nou, în emiratul care le-a devenit, în ultimii opt ani, „acasă“. Ne-am întâlnit la început de aprilie în frumoasa lor vilă de pe The Palm. Păşind în livingul cu vedere spre plajă, ne-am împiedicat de jucăriile şi cadourile lui Walter Jr., a cărui aniversare fusese cu o zi înainte. Ne-a spus că nu are voie să deschidă decât trei cadouri pe zi pentru a nu fi copleşit.

Şi după o rundă de mers cu maşinuţele cu telecomandă, am reuşit să începem şedinţa foto alături de cele două pisici, Vanilla şi Smokey. Am petrecut, apoi, o dupăamiază împreună cu ei pe terasă, povestind despre cum îşi trăiesc viaţa mereu pe drumuri şi cum s-au schimbat în cei 16 ani de relaţie. Asta înainte ca Raluca să pornească într-o nouă călătorie în Hong Kong.

OK!: Ne întâlnim la un an distanţă de la ultimul interviu în OK!. Ce ai făcut în acest an?

→

Imaginea 1/3: 7 raluca zenga jpg jpeg

Raluca: A fost un an de aventură, am fost, practic, cu rucsacul în spate. De altfel, îmi lansez şi un blog de călătorie în limba engleză, pentru că mă adresez unei audienţe internaţionale. Şi, trăind în Dubai de atâţia ani, am o comunitate. Se va numi onepassionatetraveller.com, un fel de călătorul pasionat.

Dar eşti şi influencer aici.

Da, lucrez cu o agenţie de PR, merg la diverse evenimente.

Şi cum te împarţi între Dubai, aceste călătorii pentru blog şi mersul la Veneţia, la Walter?

Încercăm să împăcăm pe toată lumea. Adică, pentru fiecare călătorie cu care mă răsfăţ pe meleaguri asiatice, trebuie să compensez cu o călătorie la Veneţia, pentru armonie în familie.

Tu ce părere ai, Walter, despre faptul că ea călătoreşte aşa mult?

Walter: Ea a făcut lucrul acesta pentru că eu eram sub contract cu Veneţia. Dar o susţin în tot ceea face, pentru că prefer să am lângă mine o femeie activă şi fericită, nu o femeie care nu ştie să facă nimic. I-am spus că, dacă doreşte, o voi ajuta să promoveze platforma. O voi însoţi în măsura în care pot, pentru că noi avem un capital de imagine mult mai mare împreună.

Pentru el a fost mai mult vrând-nevrând, ceva de genul „trebuie să o suport pe nevastă-mea, mai nou, pasionată de călătorii“. (râde) El îmi ştie ritmul şi a ales, de multe ori, să nu participe la călătorii tocmai pentru că îi e teamă că va cădea lat. El zice că mereu are nevoie de o vacanţă ca să se refacă după vacanţa cu mine. Mă lasă în nebunia mea cu puţin somn şi cât mai multe obiective de bifat.

Dar mergi invitată sau mergi pe banii tăi?

Am avut ocazia să mergem ca invitaţi în nişte destinaţii speciale, lucru care îţi dă şi scuza de a călători iar şi iar. Şi dacă aleg să merg pe cont propriu, iau biletul doar dus şi apoi mai vedem, pentru că de fiecare dată apare ceva şi plătesc costuri suplimentare ca să schimb biletul.

L-aţi sărbătorit, recent, pe Walter Jr. Ce surpriză i-aţi făcut?

Da, a făcut 7 ani. A vrut o petrecere tematică, după filmul Transformers Bumble Bee şi ne-am costumat toţi. Au venit prietenii, familia, neam distrat cu toţii pe plajă.

Walter v-a surprins cu venirea lui?

Venise dinainte pentru ziua lui Pico.

Ce e greu la vârsta aceasta a lor, 7 şi 9 ani?

Samira este capricioasă, dar juniorul este extrem de calm. Chiar şi la ziua lui, în toiul distracţiei şi agitaţiei, el renunţa la tot şi venea să se cuibărească la mine în braţe, să ne alintăm. El are latura asta lipicioasă, pe care a moştenit-o de la mine.

Şi nu sunt geloşi unul pe celalalt?

O, ba da! Sami este mai puţin lipicioasă, deşi este fetiţă. Este genul serios, determinat. Pe ea nu trebuie să o rog niciodată să-şi facă temele, este foarte conştiincioasă, ea se descurcă mereu singură.

Trăiţi deja de 8 ani aici. Ce-ţi place şi cu ce nu te-ai obişnuit nici până acum?

Vara este insuportabilă, dar atunci plecăm în România sau în Italia, cu tot cu pisici. Ne stabilim „cartierul general“ la casa noastră din Herăstrău. Copiii mai merg la bunici, la munte şi mai plecăm şi prin Europa.

Aţi trăit pe mai multe continente. Unde vă simţiţi acasă?

Îmi place în România, îmi place în Italia, la soţul meu, dar cu cât stau mai mult plecată, cu atât îmi doresc mai mult să mă întorc la casa noastră din Dubai.

Eu la Milano. Acum Milano are, din nou, aerul minunat din anii ’90, cu toate locurile lui frumoase. Redevine oraşul în care m-am format. Dar şi Bucureştiul s-a schimbat mult, aşa că Milano sau Bucureşti. Am fost antrenor pentru prima dată în România în 2002 şi am locuit în Satul Francez, în Herăstrău şi nu era nimic în jur, acum sunt o grămadă de locuri frumoase, s-a schimbat mult.

Tu plănuieşti să găseşti o nouă echipă în Italia sau vrei să pleci de acolo?

Walter: Evident că aş prefera Italia, dar sunt un cetăţean al lumii. Voi fi acolo unde cariera mă va chema. În China, Taipei, Indonezia, aici, în Dubai. Nu am o problemă, vorbesc fluent patru limbi, mă descurc oriunde.

Dar după atâţia ani, cum rezistă relaţia voastră pe drumuri şi prin avioane?

Eu zic că e mai bine aşa, având în vedere că noi suntem împreună de 16 ani. Pauzele lungi şi dese, cheia marilor… iubiri, ca să zic aşa. E frumos să ţi se facă dor de partener.

Nu sunteţi geloşi?

El este, dar eu i-am explicat că am fost geloasă până au apărut copiii. Apoi m-am lăsat absorbită în sfera maternă şi m-am relaxat complet. Mi-am găsit cuibul şi puii şi sunt fericită. Nu vreau să exagerez, Walter a fost mereu un soţ şi un tată extrem de grijuliu şi prezent. El renunţă de multe ori la alte evenimente şi obligaţii doar ca să petreacă timp cu copiii. Samira este foarte ataşată de el, mereu îl întreabă cât stă, când pleacă. Ea e mai emotivă şi mai sensibilă.

Eu sunt foarte sincer când spun că sunt foarte gelos. Probabil şi ea e geloasă, dar nu în acelaşi fel. Pot să confirm că toată atenţia s-a dus către copii. Acum cred că încrederea este mai importantă.

Şi cum se manifestă gelozia la tine?

Depinde cum mă trezesc dimineaţa. Aceste gadgeturi numite telefoane sunt utile, dar îl au pe diavol în ele. Când eşti departe şi suni, nu mai întrebi: „Ce faci, iubire? Cum te simţi?“, în­trebi direct „Unde eşti?“.

Raluca, cum te răsfaţă, cum te mai surprinde Walter după atâţia ani?

Raluca: Cu atenţii, cu cadouri, cu mesaje, cu bileţele. Pentru el a rămas componenta asta romantică. Eu sunt mai zăpăcită şi mai uit aniversarea. El este mult mai romantic. Chiar glumea cu părinţii mei, spunând: „Nu se mai fabrică soţi şi parteneri ca cei din generaţia mea“. Tineretul nu mai are romantismul de odinioară.

Dar care a fost gestul cu care te-a surprins în ulima perioadă?

Cred că de Valentine’s Day, când a venit fără să ştiu. Eu ştiam că are treabă la echipă, dar el şi-a luat un zbor de noapte, ca să nu îi scriu şi să îmi dau seama dacă nu răspunde. Ne-am trezit dimineaţa şi el era acasă. Al doi­lea nume al Samirei este Valentina şi a venit şi pentru ziua ei, să se simtă specială. Eu cred că atunci când încetează aceste mici „delicii“ de îndrăgostiţi intervine apatia.

Dar cum era la început, când l-ai cunoscut, şi cum e acum?

Noi evoluăm ca persoane şi cred că acum e versiunea lui mai bună şi ca soţ, şi ca tată. Îna­inte eram doar noi doi. Mie îmi e greu să diso­ciez versiunea mea de mamă de ceea ce eram atunci. Nu mă mai recunosc, mă uit la poze şi parcă nu sunt eu. Mă uit ca la o străină la Ralu­ca de la 26 de ani. Mă uit ca la o adolescentă.

Dar îţi mai aminteşti cum v-aţi cunoscut?

Da, în 2003 în aeroportul din Milano, e o povestioară amuzantă. Nu l-am recunoscut imediat. Mi se părea ceva familiar la el, dar nu ştiam exact cine e. Nu mi-a spus numele com­plet. Am realizat mai târziu. A fost un început aşa frumos de relaţie, aşa lin şi mi se pare foar­te rar să găseşti acum o per­soană fără scheleţi în dulap, cum se spune, să vii curat în relaţie, fără „ex-uri“ pe care să le „care“ după el. Totul a curs foarte lin din momen­tul în care am început. E o poveste foarte frumoasă, pe care poate copiii noştri nu o vor înţelege sau nu şi-o vor putea imagina când o să le-o povestim. O să zică că ne-am cunoscut pe Tinder sau altă aplicaţie de da­ting. Nu o să mă creadă că tatăl lor s-a apropi­at de mine şi s-a prezentat.

Walter: Îţi spun sincer că aş vrea să mă întorc, iar şi iar, în acea zi în care am cunoscut-o în aeroportul din Milano, nu pentru că aş vrea să încep totul de la zero sau să schimb ceva, ci pentru că aş vrea să simt, din nou, ce am trăit atunci. Acea emoţie...

Deci a fost dragoste la prima vedere...

Da, negreşit.

Dar dragostea se schimbă în timp.

Da, oamenii se schimbă, vremurile ne schimbă, circumstanţele prin care trecem ne schimbă. Dar cred că respectul trebuie să ră­mână indiferent prin ce trecem.

Raluca, consideri că ai făcut vreun sacrificiu mare ca mamă, ca soţie?

Ca mamă niciodată. Dar dacă mă raportez la job-ul lui, ca soţie, au fost nişte ani în care am schimbat case şi destinaţii foarte des, la şase luni, la un an. Eram cu bagajele mereu făcute şi ne mutam din ţară în ţară. Dar neavând copii, nu aveam nicio scuză să nu îl urmez. Au fost ani în care ar fi trebuit să dezvolt o carieră, o afacere, orice, dar pentru că eram mereu după el, nu aveam timp de toate acestea. De aceea m-am axat pe scris, pe jurnalism, să canalizez energia creativă în ceva fără a sacrifica relaţia. Consider că nu e timpul pierdut şi că oricând putem să începem să construim.

Copiii sunt la şcoală aici. Dar v-aţi gândit vreodată să vă mutaţi?

Raluca: Deocamdată nu ne-am gândit să schimbăm orizontul oriental pe altce­va, dar suntem deschişi la schimbare.

Walter, unde te vezi îmbătrânind?

Walter: Păi, sunt deja bătrân. Glumesc. Nu vreau să fiu niciodată o povară pentru copi­ii mei. Fac tot ce pot pentru a ne asigura un viitor OK, să pun ceva deoparte. Nu vreau ca ei, la 25 de ani, să se gândească: „Vai, tata are nevoie iar de bani!“. Vreau să am o bătrâneţe liniştită.

Şi unde vă vedeţi trăind? Aveţi această casă minunată aici...

Nu, aceasta este o reşedinţă temporară. Eu mi-aş dori la Milano.

Şi Raluca e de acord?

Nu trebuie să forţezi pe nimeni să fie cu tine dacă nu vrea. Dar ca şi cap al familiei, e de da­toria mea să îi explic şi să o fac să înţeleagă că pentru noi este bine acolo unde sunt oportunităţi. Dacă nu vreau să trăiesc în Du­bai, nu mă poate forţa nimeni, dar ca familie vom discuta şi vom găsi o soluţie bună pentru toată lumea.

Eşti mereu pe drumuri. Cum reuşeşti să menţii relaţia cu Raluca OK?

E foarte greu. Trebuie să fii foarte calm, zen, dar nu e mereu posibil. Avem o inimă, avem un suflet şi, „din nefericire“, avem un creier. Şi când gândeşti prea mult, apar şi problemele. Dar cred că cel mai important este să ai încre­dere. Dacă nu ai încredere, chiar şi dacă stai sub acelaşi acoperiş, nu există şanse. Cred că am ajuns la vârsta la care e mai important să spui „am încredere în tine“ decât „te iubesc“.

Eşti antrenorul echipei din Veneţia. Cum eşti acum în această poziţie şi cum erai ca portar?

Este ceva total diferit din punct de vedere profesional. Ca jucător aveam doar grija mea, să mă antrenez, să fiu mereu în formă eu, să fac ce e mai bine pentru echipă, să dau ce e mai bun pe teren, iar după meci sau după antrenament mă duceam acasă. Acum, ca an­trenor, trebuie să fiu atent la echipă, la şefi, la echipa medicală, la jurnalişti, la prieteni. E mult mai greu. Sunt multe lucruri de care tre­buie să ţii cont mai ales atunci când pierzi un meci. Mentalitatea ta şi a echipei sunt o grijă mult mai mare.

Dar ai vrea vreodată să fii director sportiv sau altceva decât antrenor?

Nu, n-aş putea.

Care sunt avantajele şi dezavantajele faptului că trăieşti pe două continente cumva, departe de familie?

Este foarte greu pentru mine, sincer. Îmi iubesc enorm familia, aş vrea să petrec tot timpul cu ei şi pentru mine, ca antrenor, ar fi mult mai bine ca ei să fie lângă mine. Sunt mult mai calm, mai rela­xat când îi am aproape. Este foarte greu să explic, dar copiii merg la şcoală, eu am antrenament după-amiaza. Din cauza diferenţei de fus orar, eu mă trezesc după ei, când mă întorc de la antrenament sau de la meci, ei deja iau cina şi se duc la culcare. Chiar dacă am meciuri departe, aş şti că seara, când ajung acasă, ei sunt acolo, sub acelaşi acoperiş. Dar acum sunt la 5.000 km distanţă, cu trei ore diferenţă de fus orar, e greu să manageriezi o relaţie şi o familie. Dar cum se spune aici, Inshallah (n.r. voia lui Dumnezeu).

Şi presupun că avantajele sunt cele materiale. Pentru că datorită job-ului tău ei au o viaţă bună aici.

Bineînţeles! Toată lumea se gândeşte la ce este bine pentru sine. Eu mă gândesc la ce e bine pentru copii, pentru familie. Dacă lor le este bine aici, eu nu vreau să îi forţez să vină cu mine. Dar mă gândesc serios că dacă următorul contract va fi de doi ani într-un oraş din Italia sau Europa, i-aş lua cu mine. Până acum am semnat contractele doar pe un an şi nu poţi să îi muţi aşa, de colo-colo. E foarte uşor în meseria mea să te trezeşti demis după ce ai pierdut trei meciuri consecutiv, iar eu nu vreau să îi supun la asta. E dificil. Dar dacă aş semna pe mai mulţi ani, aş vrea ca ei să vină cu mine.

Ce înseamnă să ai statut VIP aici, în Dubai?

Lumea mă recunoaşte drept o legendă, mă respectă, dar aici nu ai foarte multe privilegii, viaţa e la fel pentru toţi, e viaţa pe care ţi-o faci singur.

Care sunt locurile voastre preferate în Dubai?

Mergem peste tot. S-a deschis o zonă foarte drăguţă în aria Dubai Creek, Al Seef, o zonă de promenadă, cu restaurante în stil tradiţional. Este şi Muzeul Iluziilor acolo. Complexul din zona de plajă La Mer, cu un vibe american, Blue Waters, unde este şi Dubai Eye, Caesars Palace şi multe locuri de joacă. Îi ducem şi la Lego­land. Sunt foarte multe opţiuni

Următoarea vacanţă cu copiii unde o plănuiţi?

Mie mi-ar plăcea să ne întoarcem în Bali, are o energie senzaţională zona Uluwatu. Aş dori şi în Comodo, cu plajele roz. Sunt multe locuri în care ne dorim să mergem.