Extravaganţe de celebritate! Angelina Jolie a închiriat o a doua casă pentru ea şi cei şase copii

12 ianuarie, 2017
Exclusive   Angelina Jolie And Maddox In Paris jpeg

Din ciclul ”Angelina Jolie şi cheltuieli lunare inutile”, am aflat că actriţa hollywoodiană a preferat să-şi închirieze o a doua locuinţă în Malibu pentru a avea o... alternativă.

Angelina Jolie a închiriat o a doua casă pentru ea şi cei şase copii.

Deşi dispune de suficiente proprietăţi, Angi preferă să locuiască pe timpul divorţului în case închiriate contra unor sume exorbitante. Cele mai noi veşti în ceea ce o priveşte sunt cele referitoare la închirierea unei a doua reşedinţe în Malibu, pentru care plăteşte nu mai puţin de 35,000 de dolari pe lună, şi care se află la aproape doi kilometri faţă de prima închiriată.

Vă întrebaţi, probabil, ca şi noi de altfel, pentru ce-ar avea Angelina Jolie nevoie de o a doua reşedinţă, în condiţiile în care prima dispune de cinci dormitoare, o cameră media, o sală de cinema, o casă de oaspeţi şi de o sală de sport.

Ei bine, raţionamentul din spatele acestei decizii este unul strâns legat de faptul că cei şase copii ai actriţei ar avea nevoie de ceva mai mult spaţiu... şi de alte distracţii.

Aşa se face că noua reşedinţă, pentru care Angi plăteşte 35.000 de dolari lunar, şi care se află la aproape doi kilometri de prima, este compartimentată în şase dormitoare, cinci băi, o piscină, un teren de tenis, o casă de oaspeţi şi o plajă privată, lucru ce-o face foarte atractivă în ochii celor şase copii.

”Copiii fac drumuri zilnice între cele două case, iar bonele merg cu ei în ambele locuri. Aceştia folosesc piscinele ambelor case atunci când vremea e frumoasă, iar a doua casă are un teren de tenis unde se pot da cu skateboardul şi se pot juca cu mingea. Angelina petrece mai mult timp în prima casă, dar îi place să aibă alternativă”, a declarat un apropiat pentru UsWeekly.

foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg
shakira instagram jpg