Familia e completă! Antonia şi Alex Velea au mers în Italia să o vadă pe Maya

28 iulie, 2020

E cea mai fericită! Antonia se simte o femeie împlinită, o mamă bucuroasă atunci când e alături de toţi cei trei copii ai săi! Aşa s-a întâmplat recent, când artista, Alex Velea şi băieţeii lor au mers în Italia să o vadă pe Maya. 

Ştim că de la despărţirea de Vincenzo Castellano, fiica italianului şi a Antoniei a rămas în Italia, fiind crescută de tatăl ei şi de bunicii paterni. De curând, cei doi au ajuns la o înţelegere, Maya a putut veni în România pentru prima oară, pentru a-şi cunoaşte fraţii şi faţă în faţă. Totuşi, Antonia îi duce dorul fiicei sale, primului ei copil. Au fost despărţite în această perioadă de pandemie. Micuţa a fost la izolare în Italia, Antonia în România, iar zborurile nu au fost permise. 

Iată că imediat ce restricţiile s-au ridicat, Antonia, Alex Velea şi cei doi băieţei ai lor au călătorit în Italia. Cântăreaţa a mers să îşi vadă fiica, de aproximativ cinci luni de zile nu o mai strânsese în braţe. Dorul a fost mare!

Aceştia s-au fotografiat împreună! Familia e completă!

1 antonia jpg jpeg

În timpul petrecut în Italia, Maya şi fraţii ei, Dominic şi Akim, s-au putut juca împreună, s-au cunoscut mai bine. Şe ştie că pe 28 august Maya va împlini 10 ani. Rămâne de văzut dacă Antonia şi Alex Velea vor călători din nou în Itlia, ţinând cont de interdicţiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Este posibil ca Maya să revină în ţară, cert e că mama şi fiica se iubesc enorm, chiar dacă uneori sunt despărţite de peste 1.000 de kilometri. 

Foto: Facebook, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg