Fără sutien şi cu bluze transparente. Miranda Kerr şi Riri, două dintre divele cu sânii la vedere

16 mai, 2017
rihanna, miranda kerr jpeg

Fie că sunt posesoarele unui bust generos, sau din contră, a unei perechi de sâni mici, vedetele nu se dau înapoi din a-şi etala calităţile cu care mama natură le-a înzestrat. Chiar dacă a fost vorba de un accident, sau au intenţionat să apără fără sutien şi în bluze transparente care au lăsat la vedere tot, aceste vedete sunt cap de listă în ceea ce priveşte goliciunea.

Şi Rihanna este fana rochiilor transparente şi, ca să fie totul şi mai piperat, a purtat ceva sclipitor, care să atragă atenţia.

Aceste femei faimoase nu sunt ruşinate să plece de acasă fără sutien, chiar şi în faţa camerelor de filmat la evenimentele oficiale, fie pentru o ieşire în oraş, cinştiente fiind de faptul că paparazzi sunt pe urmele lor. Şi mai nebunească nu este lipsa sutientului, ci îndrăzneala de a purta ţinutele transparente sau semi-transparente prin care s-a văzut totul. Dacă Riri a ales să apară într- rochie preţioasă ca cea argintie cu care a făcut senzaţie la un eveniment de gală, iar Bella Hadid a apărut într-o rochie transparentă la petrecerea de după Met Gala de anul aceasta, la Miranda Kerr, faptul că a apărut cu sânii la vedere a fost un accident fericit pentru fotografi şi fani.

Bella Hadid a apărut cu sânii la vedere într-o rochie transparentă la petrecerea de după Met Gala. (Splash)

Bella a fost surprinsă chiar şi pe stradă cu o bluză transparentă, fără sutien. (Hepta)

Kendall Jenner este şi ea iubitoare de bluze transparente şi urăşte să poarte sutien. Aşa că şi-a acoperit sânii doar cu două steluţe negre. (Hepta)

Kim Kardashian este campioana la sâni etalaţi prin faţa camerelor de fotografiat. (Hepta)

Miranda Kerr a ridicat mâna şi s-a văzut totul. Nu a purtat sutien pe sub bluza din dantelă. (Hepta)

Foto: Hepta, Getty, Arhiva OK, Splash



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg