Singurul „avocat“ al cauzei Angelinei rămâne tatăl său, actorul John Voight, care îi lăuda, în februarie, calităţile materne. „Este o mamă foarte implicată. Ştie ce trebuie să facă în ceea ce îi priveşte pe copii. Le oferă permanent iubire“, spunea el pentru Us Weekly. „Este foarte deşteaptă şi curajoasă. Are toate calităţile astea mari“, a subliniat Voight, care în trecut nu avea nici el o relaţie prea strânsă cu fiica lui. „Mă rog pentru toţi membrii familiei – şi pentru Brad. Toţi vor fi bine, într-un final“, a mai comentat actorul el.
Momentan, Brad n-a făcut valuri cu privire la mutarea intempestivă la New York, tocmai pentru a nu pierde avantajul negocierii şi a nu readuce în discuţie problemele sale cu alcoolul – pedală pe care Angie a apăsat greu în a-şi justifica reticenţa în a-i lăsa lui copiii. Dar a devenit clar pentru toată lumea că, în ciuda înţelegerii semnate şi parafate de avocaţii ambelor părţi, actorul încă nu şi-a intrat în drepturi. Iar cea care continuă să agite spiritele e tot Shiloh, despre care aflăm că l-ar fi sunat pe tatăl ei şi l-ar fi rugat să facă ceva ca să o ia la el. Potrivit francezilor de la Star Système, fetiţa s-a săturat să tot fie târâtă ba prin Siria, în diverse tabere de refugiaţi, ba la Paris, Londra ori Bruxelles, unde Jolie îşi continuă munca umanitară. Mai mult, „îi lipsesc dimineţile liniştite, când se trezea acasă în patul ei, şi ar vrea să ducă o viaţă normală, să meargă la o şcoală normală“. Şi, de când tatăl ei a dus-o pe platourile de filmare, fetiţa visează să facă şi ea actorie, nicidecum muncă de caritate. „Brad vede în ea un talent nativ. Ba chiar a încurajat-o să citească scenarii mai vechi şi notiţe pe care el şi le-a scris în timp ce juca în producţii anterioare. Dar Angie insistă s-o ţină departe de mediul cinematografic, pe care îl consideră toxic, şi vrea s-o transforme în mica ei activistă pentru pace şi drepturile omului“, dezvăluie o sursă pentru revista Star.
În tabăra Pitt, s-a discutat deja despre o posibilă soluţie de compromis. Bunicii Jane şi William Pitt, care nu şi-au mai văzut nepoţii de la declanşarea procedurii de divorţ, în septembrie 2016, abia aşteaptă s-o primească pe Shiloh în casa lor din Springfield, Missouri, unde ar putea avea parte de acea copilărie normală pe care şi-o doreşte atât de mult. Iar Brad este dispus să facă o nouă achiziţie imobiliară în zonă, dacă situaţia o va impune.
Greu de crezut, însă, că Angie va fi de-acord cu o asemenea mutare. Mai ales acum, când vede clar că fostul soţ a prins curaj s-o înfrunte şi când nu mai cedează şarmului ei; când se afişează cu ostentaţie la braţul unor superbităţi ale Hollywoodului, precum Charlize Theron, alimentând cu bună ştiinţă zvonurile despre o nouă relaţie; ori când îşi continuă, în spirit de frondă, „prietenia“ cu Aniston. Şi, oricum, în timp ce Brad şi-a reînceput flirturile, ea are de manageriat problemele băiatului ei mai mare, Maddox, cu care a făcut turul colegiilor, pentru a stabili unde anume îl va înscrie pentru studii. Un alt demers în care a „uitat“ să-şi implice fostul soţ, susţine o sursă pentru Hollywood Life.com: „Brad n-a avut niciun cuvânt de spus şi se simte dat la o parte şi la acest capitol. Şi-ar fi dorit să participe şi el la luarea unei asemenea decizii, dar Angelina a fost foarte fermă şi i-a spus că se poate ocupa singură de tot.“ Unde mai pui că Angie nu ia în calcul doar colegiile din Statele Unite, ci a fost să vizioneze şi alte campusuri, la Londra şi Seoul.
Cert e că din acest ping-pong al orgoliilor, cel mai mult au de pierdut cei şase minori. Angelina tot întârzie să împartă custodia copiilor, poate-poate Brad va călca din nou strâmb şi îi va putea spune judecătorului „V-am spus eu!“. De cealaltă parte, Brad nu atacă direct, dar îi place să stârnească presa, cu flirturile sale. Şi, câtă vreme îşi vor plăti unul altuia poliţe, nu vor ajunge la niciun consens. Rămâne de văzut cine va ceda primul şi cine va învinge la final.