Feli, dezvăluiri despre relaţia cu Smiley: „Am intrat în depresie. Mi-a zis că rănile se vindecă în timp“

27 februarie, 2019
1 feli depresie jpg jpeg

Are o relaţie specială cu Smiley, se ajută reciproc ori de câte ori au ocazia, iar acum Feli a vorbit despre momentele grele prin care a trecut şi cine i-a fost alături.

Invitată într-o emisiune de la Antena Stars, Feli a spus că atunci când a ajuns pentru prima dată în Bucureşti s-a lovit de foarte mulţi oameni falşi, care erau pe interes, iar din această cauză s-a întors la Timişoara şi a intrat în depresie.

„În prima mea tentativă de mutat la Bucureşti, am stat 10 luni. M-au luat toate complexele din Univers, toate fricile. M-am întors în Timişoara şi am intrat într-o depresie. Două săptămâni am stat cu jaluzele trase la geam. Nu mai voiam să aud pe nimeni. Mi se părea că toată lumea e pe interes. Până într-o zi când m-a sunat Şerban, ca să aflu că el şi cu Smiley vorbeau şi îşi doreau de mult să lucrăm împreună. Puteam să zic gata, de mâine vin la studio. Dar nu am vrut. Am vrut să-mi ling rănile, pentru că eu nu mă arunc dintr-o iubire în alta. Pentru că nu am vrut să îmi aduc fricile şi frustrările aici. Deşi, pentru că sunt om, am adus câteva. Smiley mi-a zis că rănile se vindecă în timp. Şi mi-am dat timp“, a spus Feli.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg