News

Femei care au revoluţionat lumea modei

Femei care au revoluţionat lumea modei

Moda se bazează pe gusturi şi pe obişnuinţele vestimentare care dăinuesc în timp. Însă aceasta poate fi cu uşurinţă influenţată de vectorii de imagine, celebrităţi al căror stil se evidenţiază şi devine sursă de inspiraţie pentru ceilalţi. Doar câteva, însă, au fost cele care au trecut în secolul XX şi au rămas şi astăzi în istorie. Iată cele mai importante fashioniste a le tuturor timpurilor.

Audrey Hepburn

Ne-o amintim ca pe o mare actriţă cu cinci nominalăzări la premiile Oscar, dar ea a rămas în memoria publicului ca o femeie cu un stil aparte. Clasic şi elegant, stilul ei vestimentar a reuşit să impună câteva articole de îmbrăcăminte şi astăzi la modă: jerseul cu gât înalt şi balerinii. În plus, coafura sa şi machiajul simplu erau alte două elemente ce o transformau într-o femeie specială, sofisticată.

Carolina Herrera

Maria Carolina Josefina Pacanins y Nino este una dintre cele mai influente femei din lume din domeniul modei. La doar 13 ani asista la o prezentare Balenciaga, iar prima sa colecţie a fost lansată în 1982. Datorită aprecierii publicului, aceasta a devenit în scurt timp unul dintre cei mai apreciaţi designeri ai secolului XX. Creaţiile sale pun mare preţ pe detalii şi sunt purtate de femei extrem de rafinate.