Femeia pe care Toma Caragiu a iubit-o până în ziua morţii lui. I-a fost ”prevestită” de o ghicitoare

15 aprilie, 2019
12 toma caragiu femeie iubita jpg jpeg

A fost căsătorit cu două femei, însă doar una i-a fost sortită. Elena a fost marea dragoste a lui Toma Caragiu, iar întâlnirea cu ea n-a fost deloc întâmplătoare. Prezenţa ei în viaţa marelui actor a fost ”prevestită”.

Povestea lor de iubire a început la Teatrul din Ploieşti, în 1963. Pe atunci, ea era căsătorită cu Paul Ioachim, un bărbat care nu preţuia câtuşi de puţin. La rândul lui, Tom Caragiu aparţinea altei femei. El era căsătorit cu Maria Bondar, cu care, însă, nu avea un trai fericit, în ciuda faptului că înfiase o fetiţă împreună.

14 elena caragiu jpg jpeg

Aşa se face că iubirea din Toma Caragiu şi Elena s-a consumat pe ascuns mai întâi. Amândoi de profesie actori, reuşeau să plece împreună la spectacole, în turnee. Acolo, într-o zi oarecare, Toma Caragiu i-a mărturisit iubitei lui că i-a fost sortită: ”Acum doi ani a venit la mine o femeie care a insistat să-mi vorbească. Aştepta în secretariat mai bine de două ore. Mi-a spus că o cheamă Aphrodita şi e trimisă de Leontin, un spirit din sfera a şaptea, care vrea să mă anunţe că va veni în viaţa mea cineva care mi-a fost predestinat. Se va numi Elena. «Vei avea o mare dragoste care te va înălţa şi împlini cu o nouă entitate, Eleto». Vor fi 14 ani de succes. După aceea va veni un cataclism, ca un uriaş accident, multă omenire va pieri odată cu tine. M-a sfătuit să evit călătoriile cu avionul”.

Povestind despre iubirea lor mistuitoare, Elena îşi amintea că pasiunea dintre ei era nemărginită şi nemaiîntâlnită: ”A început să mă dezbrace încet, foarte încet… Mi-a desfăcut încet sutienul şi l-a agăţat de geamandura veche. Mişcările erau încete, mâinile aveau un tremur ce dădea fiori. Eram complet pierdută. Pasiunea lui era atât de puternică, contagioasă, îl simţeam ca pe o forţă căreia nu te puteai împotrivi, un curent de energie copleşitor. Frunţile ni s-au apropiat irezistibil. Frenezia ne oprise respiraţia, stăteam furaţi de vraja ei dulce.

Ca într-un ralanti, trupurile s-au apropiat şi s-au contopit în apă. Eram într-o lume ireală, o senzualitate magică. Am avut sentimentul că sunt o amoebă, o meduză, o scoică, o sirenă! Am făcut dragoste în marea caldă şi sărată, fără să ne sărutăm. Am avut orgasm şi un frison simultan. Ţin minte totul: eu am terminat a doua oară, apoi el din nou. După ce ne-am revenit, m-a întrebat surâzând: «Cât e scorul? Doi la doi?» Extaz. Citisem «Kama sutra» în liceu. Acum descoperisem că, până nu experimentezi această senzaţie divină, nu ştii cu adevărat ce e dragostea“.

În 1964, relaţia lor a devenit oficială, Toma Caragiu luând-o de soţie pe Elena. Fericirea absoluta n-a avut să dureze decât până în 1977, când, în urma cutremurului din Bucureşti, Toma Caragiu şi-a pierdut viaţa. Întâmplarea a făcut ca Elena să plece la Sinaia pentru a se întâlni cu nişte producători. Marele actor, însă, a rămas acasă şi a fost prins de cumplita tragedie. În timpul cutremurului, Toma Caragiu, însoţit de Alexandru Bocăneţ, au ieşit pe scări în speranţa că se vor salva. Din păcate, au decedat sub dărmături. Apartamentul actorului, însă, a fost singurul imobil care a rămas intact în urma accidentului.

Imediat după tragedie, Elena a plecat în Franţa, şi mai apoi în America. La un an de la moartea lui Toma Caragiu, aceasta se căsătorea cu românul Ion Stoica, stabilit în New York. În 2004, cei doi au sărbătorit nunta de argint. Vezi galeria foto!

sursa: Elena Caragiu – O simplă vizită



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (47) jpg
Bill Gates  GettyImages 1694166435 jpg
Schi, pexels melvinwahlin 2433353 jpg
Angelina Jolie la avanvremiera, Coutures, Profimedia (2) jpg
Andreea Marin cu AI 10 jpg
Catherine O’Hara, GettyImages (2) jpg
Sydney Sweeney foto profimedia 1073465924 (4) jpg
banner chef florin dumitrescu
Mihai Trăistariu vs Andreea Bălan jpg
Halle Berry & Van Hunt (EPA Efe) jpg
Alex Ciucu și Ioana Ginghină   captură de ecran (2) png
Melania Trump   GettyImages 2259907076 jpg
FotoJet (48) jpg
bill melinda gates jpeg
Margot Robbie la premierele producției ”La răscruce de vânturi”, Profimedia (2) jpg
Sydney Sweeney FotoJet (1) jpg
Bridgerton Yerin Ha și Luke Thompson, profimedia 1066284911 jpg
Mickey Rourke profimedia 0093967193 jpg