Fiica lui Donald Trump, Tiffany, se iubeşte cu un libanez şi îşi înfruntă tatăl în lupta împotriva rasismului

Actualizat:
donald png

Tiffany Trump, singurul copil pe care preşedintele Americii îl are cu fosta lui soţie, Marla Maple, s-a alăturat, împreună cu iubitul ei miliardar, mişcării #BlackLivesMatters.

Mândru de faptul că fiica lui a absolvit dreptul, Donald Trump declara, recent : “Aveam nevoie de un avocat în familie”. Tiffany a absolvit anul acesta Facultatea de Drept din Georgetown şi este copilul cel mai puţin expus mass-mediei, deoarece, până acum, a stat departe de problemele cu care se confruntă ţara sa natală şi, mai ales, controversatul ei tată. Însă, odată cu izbucnirea revoltelor în Statele Unite, în urma uciderii de către un poliţist a unui cetăţean de culoare, George Floyd, aceasta a ripostat într-un fel în care, cu siguranţă, tatăl ei nu s-ar fi aşteptat. Donald este cunoscut drept rasist şi nu se fereşte să o declare public. Astfel, Tiffany a postat celebra poza cu culoarea neagră, scriind drept captură o frază a scriitoarei Helen Keller: “Sunt foarte puţine lucrurile pe care le putem face singuri, dar împreună putem face atât de multe”, adăugând hashtagul #JusticiaparaGeorgeFloyd. În acelaşi timp, mânat de ura sa împotriva imigranţilor, tatăl ei a făcut o serie de postări rasiste pe Twitter, iar această platformă l-a avertizat de încălcarea regulilor privind „glorificarea violenţei”.

Tiffany şi Michael sunt împreună din 2018
Tiffany şi Michael sunt împreună din 2018

De altfel, atât fiica lui Trump, cât şi iubitul ei, miliardarul libanez Michael Boulos, s-au alăturat campaniei Black Out Tuesday pe Instagram şi pe Twitter, gestul acesta fiind plin de simboluri, deoarece ea este singura din clanul Trump care susţine această mişcare ce face ravagii în SUA. După divorţul mamei ei, Marla, de Donald Trump, în 1999, cu puţin timp înainte ca Tiffany să împlinească şase ani, cele două s-au mutat la 4000 km distanţă de cel care avea să scrie istorie în America.

Trump şi Marla au fost căsătoriţi timp 6 ani
Trump şi Marla au fost căsătoriţi timp 6 ani

Astăzi, pentru sora vitregă a Ivankăi Trump, acest protest este plin de semnificaţii, mai ales că ea nu era o activistă în mediul social, postând foarte rar pe Instagram. Aşadar, la luni distanţă de la ultima sa postare, ea alege să comenteze împotriva politicilor radicale ale tatălui său.



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg