Fiica lui Heidi Klum, abandonată de tatăl ei natural

27 iulie, 2016
Heidi Klum Shopping At The Grove With Her Children jpeg

Înainte de Seal, a fost Flavio Briatore în viaţa lui Heidi Klum. Se întâmpla prin 2003 când, timp de câteva luni, fostul manager al echipei Renault (Formula 1) s-a distrat şi s-a iubit cu nemţoiaca în toată lumea – lăsând-o însărcinată, însă, chiar cu puţin timp înainte să se despartă.

Heidi Klum şi trei dintre copiii ei

Vorbim de primul copil al lui Heidi, o fetiţă pe nume Leni , de care Flavio nu prea a vrut să audă anii aceştia. “E greu să duci dorul unui copil pe care nu-l vezi niciodată”, a comentat afaceristul italian de 66 de ani, pentru publicaţia Il Corriere della Sera. Cu toate că soţul Seal, cu care Heidi are 3 copii naturali, a adoptat-o oficial şi a crescut-o ca pe propria fetiţă, Leni avea nevoie şi de tatăl ei natural. “Leni e fiica mea naturală, dar toţi trei am fost de acord că era mai logic ca Seal să o adopte, pentru că un copil are nevoie să crească într-o familie”, a continuat el.

Flavio Briatore

Momentan, milionarul este căsătorit cu Elisabetta Gregoraci, cu care are un fiu de 6 ani, şi susţine că fetiţa lui nu a fost abandonată… de el. “Eu cu Heidi şi cu Seal am dezvoltat o relaţie incredibilă. Şi e greu să duci dorul unui copil pe care nu-l vezi niciodată. Dar ştiu că Leni nu e un copil abandonat. Leni face parte din familia lui Seal, iar Nathan din a mea”, a declarat el tăios despre diferenţa dintre fata lui cu Heidi şi băiatul său de 6 ani cu soţia sa…

Heidi Klum şi Leni

Deşi micuţa Helene obişnuia să vorbească cu tatăl ei natural la telefon 2 ore pe zi, “n-a fost de ajuns”, a adăugat Briatore, lăsând-o în final în grija totală a mamei sale celebre şi a fostului ei soţ. Ce ne bucură este că micuţa de 12 ani se înţelege foarte bine cu fraţii ei vitregi şi a crescut foarte frumos, care promite multe. Blondă, dar cu ochii albaştri, fiica lui Heidi este pur şi simplu superbă – mai ales când se îmbracă la fel de stylish precum mama ei.

image

Şi, chiar dacă tatăl ei natural a admis că nu mai are niciun fel de relaţie cu ea, Leni are doi părinţi care au grijă de ea, chiar dacă sunt divorţaţi. Heidi şi Seal au divorţat în 2015, dar au rămas buni prieteni de dragul copiilor şi a relaţiei de aproape 10 ani. În prezent, modelul german de 43 de ani se iubeşte cu Vito Schnabel, care chiar astăzi împlineşte 30 de ani.

FOTO HEPTA



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham