Fiica lui Susan Sarandon divorţează, chiar în timp ce este însărcinată!

19 noiembrie, 2019
1 eva amurri 2 gettyimages 181221076 jpg jpeg

Fiica de 34 de ani a celebrei actriţe pune punct căsniciei sale cu Kyle Martino. Dar nu oricum. Eva Amurri este însărcinată cu cel de-al treilea copil şi totuşi asta n-o împiedică să meargă înainte cu despărţirea

Altfel spus: se vede treaba că lucrurile deveniseră de nesuportat în mariajul de 8 ani al Evei cu fostul jucător de fotbal profesionist american. Eva a anunţat despărţirea postând o imagine (foto jos) cu fiul de 3 ani Major James şi fiica de 5 ani Marlowe Mae şi declarând că atât ea, cât şi Kyle sunt hotărâţi ca şi de acum înainte să le acorde toată grija şi atenţia copiilor lor - cei doi, dar şi cel de-al treilea, un fiu, pe care îl aşteaptă să vină pe lume. "Ne-am dat seama în timp că drumul nostru spre fericire este separat", a scris ea.

eva amurri jpg jpeg

Fiica lui Susan Sarandon cu regizorul italian Franco Amurri este tot actriţă. Eva s-a căsătorit cu Kyle, fost sportiv, actual realizator TV la NBC Sports, în 2011 - şi totul părea că funcţionează minunat între ei, chiar dacă între cele două naşteri, pe cea a lui Marlowe, în 2014, şi pe cea a lui Major în 2016, Eva a suferit pierderea unei sarcini ajunse chiar în ultimul semestru, în 2015. Apropiaţii spun că ar fi fost vorba despre infidelitatea lui Kyle - fiindcă doar asta poate face o soţie însărcinată (foto jos) să divorţeze.

Şi, ce-i drept, dacă ne amintim episodul din 2016, când Eva a mărturisit că dădaca copiilor săi s-ar fi îndrăgostit de Kyle, tindem să credem că soţul ar fi căzut pradă tentaţiilor. Iar acum, Eva a ajuns la capătul răbdării. Eva le-a scris în 2016 fanilor internauţi cum Kyle, soţul ei, a primit într-o zi un mesaj indiscret de la dădaca fetiţei ei, în care aceasta mărturisea că este atrasă sexual de el. ”Ţi-am menţionat că şeful meu este foarte sexy? Aş vrea să-i sucesc minţile”, scria dădaca dezinvoltă în acel mesaj, care ar fi trebuit să ajungă la prietena ei, dar care accidental a ajuns tocmai la Kyle. Situaţia s-ar fi rezolvat după ce Kyle a confruntat-o pe dădacă şi a forţat-o să-şi dea demisia. Totuşi, privind acum retrospectiv acel episod, poate că domnul Kyle nu a fost chiar basma curată...

eva amurri 4 jpg jpeg
eva amurri 3 jpg jpeg

Foto: Getty Images, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg