Filmul ”Comoara”, de Corneliu Porumboiu, premiat la Cannes 2015

25 mai, 2015

O nouă reuşită cinematografică la Cannes pentru regizorul român Corneliu Porumboiu. Lungmetrajul ”Comoara” a fost premiat sâmbătă seara, în cadrul secţiunii Un Certain Regard, la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

Juriul secţiunii Un Certain regard, reprezentat de actriţa şi regizoarea isabella Rosselini, a decis ca filmul ”Comoara”, care prezintă viaţa unui român pornit în căutarea unei comori îngropate, să fie câştigătorul de anul acesta al acestui premiu.

În rolurile principale ale acestei pelicule se găsesc actori precum Cuzin Toma (cunoscut prin pelicule precum ”Aferim”, ”Câinele Japonez”), Adrian Purcărescu şi actorul amatar Corneliu Cozmei.

Vorbind despre actorii aleşi pentru acest film, regizorul român declară că aceştia au fost atent aleşi: "Mi-a fost întotdeauna teamă să urmez reţete. Când scriu un scenariu, îmi place mult să schimb la casting sau la filmare etc. Filmele mele par a fi destul de conceptuale, dar vreau să am timp şi libertatea de a improviza. Pentru mine, un film se face doar pe platoul de filmare. Pentru acest film, provocarea a fost de a găsi «un ton» bun. Filmând căutarea comorii prea realist, aş fi putut cădea în comedia situaţiei sau caricatură. Dar m-am eliberat lucrând. Acum, personajele mele sunt destul de rafinate, aproape ca arhetipuri, cu feţe suficient de puternice, sper eu, pentru a întruchipa poveştile lor fără prea multe explicaţii", a spus Corneliu Porumboiu

Potrivit variety.com, regizorul român a primit premiul Un Certain Talent pentru ”magistrala naraţiune” din Comoara.

De altfel, nu este pentru prima dată când regizorul Corneliu Porumboiu deţine acest premiu. În 2009, regizorul a fost premiat în cadrul aceleiaşi secţiuni pentru filmul ”Poliţist, adjectiv”. Premiul acesta venea la trei ani după ce regizorul a câştigat premiul pentru debut Camera d`Or la Festivalul de Film de la Cannes, în 2006.

Secţiunea Un Certain Regard face parte din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, având loc în paralel cu competiţia oficială. În fiecare an, în cadrul acestei secţiuni sunt prezentate o serie de filme cu viziuni şi stiluri diverse, originale şi diferite, care caută recunoaşterea internaţională.

Premiera în România a filmului ”Comoara” urmează să aibă loc pe 29 mai.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg