Finul Prinţesei Diana s-a căsătorit civil la St Moritz, cu doar doi invitaţi în audienţă

Actualizat:
4 36869324 9054623 image a 8 1608039593474 jpg jpeg

Când e vorba de dragoste, nu mai ţii cont nici de pandemie, nici de sezonul rece.

Aşa s-a întâmplat cu finul Prinţesei Diana, dar şi al Prinţului Philip, Prinţul Philippos al Greciei, care s-a căsătorit cu cea care îi este iubită de mult timp în cadrul unei ceremonii intime în staţiunea St Moritz.

În vârstă de 34 de ani, Philippos este cel mai tânăr fiu al Regelui Constantin (naşul Prinţului William) şi al Reginei Anne-Marie ai Greciei, care au titluri regale onorifice din momentul în care a fost abolită monarhia în ţara elenă, în anul 1973.

2 nunta elvetia jpg jpeg

Philippos şi aleasa lui, Nina Nastassja Flohr, care lucrează ca director creativ la compania aeriană VistaJet, şi-au unit destinele în Elveţia, printr-o ceremonie civilă la care au participat doar taţii mirilor, Regele Constantin, de 80 de ani, şi Thomas Flohr, de 60 de ani, din cauza restricţiilor legate de pandemie.

După această nuntă civilă extrem de restrânsă, cei doi vor organiza, cel mai probabil, şi o ceremonie religioasă mai extinsă, atunci când restricţiile legate de pandemie le va permite acest lucru. 

        View this post on Instagram                       A post shared by @ninaflohr

View this post on Instagram

A post shared by @ninaflohr

Prinţul Philippos mai are patru fraţi: Prinţesa Alexia, 55, Prinţul moştenitor Pavlos, 53, Prinţul Nikolaos, 50, şi Prinţesa Theodora, 37. Aceştia şi familiile lor, plus membrii altor case regale europene, sunt aşteptaţi să participe la nunta religioasă a celor doi, atunci când va avea loc.



Recente pe Ok! Magazine

Isabelle Huppert a jucat o pe Alphonsine Plessis în Doamna cu camelii (1983), profimedia 0473353123 jpg
Regina Victoria   profimedia 0214206946 jpg
Anmer Hall, Printul William, Kate Middleton, foto Pinterest jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
Regina Sofia a Spania la nunța Prințesei Teodora a Greciei Foto Getty Images (5) jpg
Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg
Prințul Wilhelm al Prusiei și Prințesa Elisa  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png