Fiul lui Michael Douglas, drogat după gratii

21 ianuarie, 2013

Cameron Douglas nu s-a cuminţit nici după gratii! După ce a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru trafic de droguri, băiatul îi mai dă o lovitură tatălui său

Cameron Douglas nu s-a cuminţit nici după gratii! După ce a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru trafic de droguri, băiatul îi mai dă o lovitură tatălui său

Autorităţile au descoperit că fiul de 34 de ani al celebrului actor se droghează în continuare şi l-au trimis la carceră, potrivit The New York Post. Recidiva lui Cameron trebuie să fie exasperantă pentru Michael, după ce acesta a fost condamnat în aprilie 2010 la cinci ani de închisoare - în 2011, adăugându-i-se 4 ani şi jumătate la pedeapsă, pentru posesie de droguri în condiţii de detenţie. Astfel, acum familia nu este doar îngrijorată în legătură cu starea de sănătate a lui Cameron. Apropiaţii se tem ca istoria să nu se repete şi judecătorul să-i prelungească iar pedeapsa. Temerile sunt cu atât mai justificate cu cât fiul actorului nu poate face apel nici măcar la bună purtare. Tot New York Post scrie că acesta s-ar fi transformat într-un soi de gangster de când se află la închisoare. A început să-şi acopere trupul cu tatuaje, trage de fiare şi e implicat în tot felul de conflicte cu ceilalţi deţinuţi - nu mai departe de luna trecută, a avut un picior şi un deget de la o mână rupte, în urma unei bătăi.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg