"Fiul lui Michael este prea arogant şi temperamental!"

24 noiembrie, 2014

Este comentariul unui prieten de familie despre Prince Jackson, al cărui comportament a ajuns să-i îngrijoreze pe toţi apropiaţii lui. Cu două luni înainte de a împlini 18 ani, familia se teme ca moştenitorul Regelui Pop să nu alunece şi el pe o pantă autodistructivă

Este comentariul unui prieten de familie despre Prince Jackson, al cărui comportament a ajuns să-i îngrijoreze pe toţi apropiaţii lui. Cu două luni înainte de a împlini 18 ani, familia se teme ca moştenitorul Regelui Pop să nu alunece şi el pe o pantă autodistructivă

Semnalul de alarmă este tras de cei din familie tocmai pentru că se apropie vârsta la care nu va mai fi sub controlul familiei, iar odată ce va fi independent, rudele se tem că va avea un parcurs autodistructiv. "Va deveni un adult cu mai mulţi bani decât îşi poate imagina cineva, odată ce va moşteni partea lui de avere", comentează un apropiat. Mai exact, va avea acces la o parte, care a fost investită în numele lui în diverse afaceri până acum. Asta deşi el va primi în continuare o alocaţie lunară, iar moştenirea lui, în ansamblul ei, va fi în continuare administrată de trustul care are grijă de întreaga avere a lui Michael Jackson, lui Prince revenindu-i, porţionat, câte o parte la împlinirea vârstelor de 21, 30, 35 şi 40.

"De ceva timp, s-a distanţat de fraţii lui. Abia dacă vorbeşte cu sora lui acum. Este arogant şi are impresia că e un fel de Prinţ în adevăratul sens al cuvântului. Este irascibil, nu suportă să i se spună ce să facă de către bunicii Katharine şi Joe. Este conştient de puterea pe care o are, mai ales acum. că va deveni un adult din punct de vedere legal", a mai comentat pentru Radar Online o sursă din anturajul Jackson.

Foto: WENN



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG