"Fiul meu s-a adaptat chiar mai bine decât mine la viaţa din L.A."
Un interviu sincer despre povestea ei de dragoste cu actorul şi producătorul de film Jeffrey Greenstein, despre viaţa sa în Los Angeles alături de fiul ei, Mario, dar şi despre cum este să joci alături de mari actori hollywoodieni, aşa cum se întâmplă în pelicula Bullet Head. Capcană mortală, care rulează acum pe marile noastre ecrane
Alexandra Dinu, alături de Adrien Brody, în Capcană mortală
Poate cea mai bună dovadă a faptului că Alexandra a reuşit să pună bazele solide ale unui nou început la Hollywood a fost venirea la Bucureşti a lui Adrien Brody, partenerul ei din pelicula Bullet Head. Capcană mortală. O vizită făcută la invitaţia ei, care a atestat succesul de care se bucură Alexandra în Cetatea Filmului.
Au trecut trei ani de când s-a mutat în L.A. Şi tot de 3 ani, Alexandra trăieşte o frumoasă şi discretă poveste de dragoste cu actorul şi producătorul de film Jeffrey Greenstein, despre care ne-a povestit în acest interviu. Avea 33 de ani când a plecat la Hollywood, împreună cu fiul ei, Mario. Iar Alexandra cea de azi, care s-a reinventat într-o versiune şi mai bună decât cea cu care a cucerit Italia, ne arată că schimbarea, oricât de grea pare, nu e imposibilă, dacă te încăpăţânezi să mergi în direcţia pe care ţi-o doreşti. Acesta este şi mesajul filmului Bullet Head. Capcană mortală, în care ea face pereche cu Adrien Brody, o peliculă care rulează din 5 ianuarie în cinematografele noastre.
Alexandra şi Adrien, la premiera peliculei Bullet Head din România
Mi-au plăcut mult cuvintele lui Brody despre filmul Bullet Head: „Nu există personaje pozitive în această poveste. Poate doar Alexandra...“. Imaginea ta în acest film, deşi nu e un rol de mare întindere, e foarte puternică. Eşti că o rază de lumină într-un tablou sumbru şi foarte dur, violent. Care este pentru tine mesajul acestui film? Mesajul filmului este că întotdeauna poţi face o schimbare, întotdeauna există o nouă şansă, dacă îţi doreşti acest lucru. Bullet Head. Capcană mortală are în centru trei bărbaţi certaţi cu legea care repetă, de mai multe ori, că sunt la ultimul lor job. Grace (personajul interpretat de mine) este speranţa lui Stacy (personajului lui Adrien Brody) pentru o viaţă mai bună. Ea este ceea ce-l motivează pe el să lupte pentru supravieţuire şi schimbare. Lecţia lui poate fi o învăţătură pentru fiecare dintre noi. Dacă îţi doreşţi să faci o schimbare în viaţa ta, atunci ai nevoie doar de un impuls, o rază de speranţă şi nimic nu este imposibil. Schimbarea este întotdeauna un proces dureros, cumva trebuie să laşi să „moară“ o parte din tine pentru a putea renaşte şi reconstrui din nou. Iar pentru mine, care am luat decizia de a mă muta la Los Angeles, departe de tot ceea am construit în 15 ani, departe de familie şi prieteni dragi, a fost ca un mesaj din partea vieţii acest film. Cum te-ai înţeles cu Adrien Brody pe platourile de filmare? Aţi avut şi o scenă de sărut, câte duble aţi tras pentru această scenă? Eu am doi actori pe care îi iubesc foarte mult: Adrien Brody şi Daniel Day-Lewis. Încă de prima dată când am ajuns la Los Angeles, în urmă cu trei ani, am declarat într-un interviu că mi-aş dori să joc alături de Adrien într-un film. Este ca şi cum mi-am pus o dorinţă, am lăsat-o liberă în Univers şi la puţin timp avea să prindă formă în Bullet Head. Capcană mortală. Adrien nu este doar un actor extraordinar, este un artist în adevăratul sens al cuvântului. Ar putea fi considerat chiar atipic faţă de lumea de la Hollywood. Este un suflet sensibil şi complex, care explorează posibilităţile de exprimare artistică sub toate formele ei. Pictează şi arta lui este foarte specială şi apreciată; a regizat şi câteva spoturi publicitare, incredibile, sunt ca nişte mici filme artistice. Compune muzică, scrie scenarii... Mai presus de toate este un om modest, un suflet bun, cu un caracter special. Mă simt onorată să îl am ca prieten, are toată admiraţia şi respectul meu şi este o sursă infinită de inspiraţie pentru mine. Da, a fost şi o scenă de sărut, care însă a fost tăiată la montajul final. Acesta este, însă, un lucru obişnuit în cinematografie şi e o decizie ce aparţine celui care editează filmul. Ştii ce filmezi, însă nu ştii ce va apărea exact pe ecran. Eu mă bucur oricum că le-am filmat, a fost un exerciţiu bun şi am avut ocazia să filmez mai mult cu Adrien, ceea ce a fost o mare plăcere. Şi celorlalţi actori le-au fost tăiate câteva scene, dintre care unele care au necesitat un efort foarte mare al echipei de filmare. Însă eu sunt foarte recunoscătoare pentru acest rol, mi-a dat curaj într-o lume nouă pe care am început să o explorez şi mi-a confirmat faptul că nu mă aflu prea departe de visele mele. Şi asta mă motivează să fac mai mult şi mai bine.
Am avut o primă întâlnire cu regizorul, apoi mi-a propus o audiţie, iar după două probe am primit rolul lui Grace. Rolul nu este unul substanţial, însă este semnificativ în această poveste sumbră şi violentă. Când am ajuns la Los Angeles, am ascultat poveştile de viaţă ale unor actori care sunt stabiliţi în Los Angeles de 15 ani şi care nu au reuşit să aibă roluri în filme cu o distribuţie importantă, concurenţa este extrem de mare. În momentul în care am primit această şansă, am luat-o ca pe o încurajare a destinului. Este prima mea mică realizare în America. Trebuie să munceşti enorm pentru a ajunge acolo unde-ţi doreşti, iar toţi aceşti actori mari pe care îi cunoaşte o lume întreagă sunt persoane care au muncit şi muncesc enorm. Şi vieţile lor nu sunt atât de uşoare precum pot părea de la distanţă. Sacrificiile sunt foarte mari.
Cu Antonio Banderas şi John Malkovich nu am filmat scene. Personajul jucat de mine interacţionează doar cu personajul lui Adrien. I-am cunoscut însă şi pe ei, amândoi actori foarte buni. Cel mai intimidant moment nu a fost, însă, pe platoul de filmare, ci în momentul în care am fost anunţată că am luat rolul şi sunt singura femeie din distribuţie. Atunci am simţit o mare presiune şi responsabilitate.
Mi-a spus că s-a simţit bine şi că oamenii pe care i-am prezentat au fost foarte drăguţi şi ospitalieri, au vrut să se asigure că are parte de o experienţă frumoasă. Timpul a fost, din păcate, foarte scurt. Eu trebuia să mă întorc pe un platou de filmare (filmez un nou film american), el avea, de asemenea, alte obligaţii de îndeplinit. Adrien a venit în România la invitaţia mea. Sincer, nici nu mă aşteptam ca el să dea curs invitaţiei, ştiind cât este de ocupat. Mi-a spus că, dacă îmi doresc ca el să fie prezent, atunci îşi aranjează programul în aşa fel încât să ajungă la Bucureşti. Şi aşa a făcut. Este un gest de prietenie foarte frumos, care mă onorează şi care spune multe despre caracterul lui. După cum am mai spus, Adrien este un om foarte special.
Aceasta este viaţa mea de când am devenit mamă şi nu este nicio diferenţă de când m-am mutat la Los Angeles. Am fost o mamă cu un copil timp de 15 ani, o mamă care a lucrat mereu şi şi-a construit o carieră. Indiferent că am făcut acest lucru în Italia sau acum la Los Angeles, responsabilităţile mele sunt aceleaşi. Mario a fost întotdeauna pe primul loc; mereu mi-am îndeplinit responsabilităţile faţă de el.
Foarte bine, mult mai bine decât mă aşteptam. Aş putea spune chiar mai bine decât mine. Atunci când am făcut schimbarea, am avut persoane care mi-au spus că e greu să schimbi universul unui copil, că lui o să-i fie greu să se acomodeze. Însă nu mi-a fost teamă, am considerat întotdeauna că un copil trebuie să fie un cetăţean al lumii. Orice schimbare este benefică şi mi s-a demonstrat acest lucru în timp. Mario are o capacitate mare de adaptare, a experimentat noi culturi, iar atunci când va fi major va avea posibilitatea de a alege singur ce vrea să facă cu viaţa lui. Atunci când am plecat împreună la Los Angeles, nu eram sigură că vreau să fac acest pas. Noi am plecat în vacanţa de vară şi mi-am propus să stăm la Los Angeles două sau trei luni. Am considerat-o o experienţă nouă pentru amândoi. Am luat în calcul posibilitatea de a locui acolo şi, când se apropia luna septembrie, el mi-a spus că şi-ar dori să meargă la şcoală acolo. A fost perfect pentru amândoi. Nu aş fi făcut niciodată această schimbare, chiar dacă mi-aş fi dorit-o din tot sufletul, dacă Mario nu ar fi fost extrem de fericit de această nouă viaţă.
Alexandra şi Jeffrey, la Festivalul de Film de la Veneţia
Aceasta este o teamă de-a mea pe care am avut-o imediat după ce m-am despărţit de tatăl copilului meu. Însă mi-am dat seama pe parcurs că nu e o problemă acest lucru. Faptul că am un copil a fost ca un test pentru iubitul meu la începutul unei noi relaţii. Consider că un bărbat care te iubeşte cu adevărat nu are cum să nu-ţi iubească la fel de mult şi copilul. Nu aş fi putut să am o relaţie decât cu un bărbat care nu doar îmi acceptă copilul, dar îl iubeşte şi e fericit să îl aibă parte din viaţa lui. Ceea ce mi s-a părut important în astfel de situaţii este ca Mario să înţeleagă că partenerul meu de viaţă nu este noul lui tată. Cu toate că eu personal cred că cine este parte din viaţa unui copil, zi de zi, şi se ocupă de el, îşi asumă responsabilităţi faţă de copil mult mai mult decât tatăl biologic, ar putea merita statutul de tată. Însă nu am vrut să îi creez lui Mario niciun fel de confuzie în perioada creşterii şi astfel nu i-am insuflat niciodată această idee şi chiar i-am spus că tatăl e unul singur, cel biologic. Acum nu mai este cazul să se creeze vreo confuzie, Mario are 15 ani, mă refeream la primii ani din viaţa lui...
Că sunt încăpăţânată şi fac mereu numai ce vreau eu. El îmi explică, îmi ţine teorii cu privire la unele lucruri, însă eu mereu fac aşa cum simt. Cred că e mai amuzant pentru mine, decât pentru el. (râde)
Am noroc să am un metabolism extraordinar. Întotdeauna am mâncat ca să trăiesc şi nu am trăit ca să mănânc. Îmi place şi să mănânc, nu spun nu. Am momente în care mi-e poftă de ciocolată, însă apoi urmează o perioadă în care nu mai mănânc nimic dulce. Cred că echilibrul este lucrul cel mai important atunci când vorbim despre viaţă sănătoasă. La fiecare câteva luni fac şi o perioadă de detox. Aşa cum avem nevoie de odihnă şi de relaxare, şi organismul trebuie curăţat, indiferent cât de bine şi corect mâncăm. În aceste perioade de detox folosesc un produs dezvoltat de nutriţionistul italian Gianluca Mech, din gama Tisanoreica, cu peste 40 de plante. Cura aceasta o repet la trei sau patru luni. Şi îmi place să mă duc o dată pe an într-un SPA, în Italia, unde mă simt minunat şi unde fac o cură detox, tot cu produse naturiste şi multe tratamente faciale şi corporale.
Final Score este un thriller care va avea premiera în martie 2018. Aici joc alături de Dave Bautista şi Pierce Brosnan. Personajul meu din acest film este total diferit de tot ceea ce am jucat până acum. Este atât de departe de mine. Fac parte dintr-un grup de criminali. Sunt crudă şi violentă, iar pentru a intra în pielea personajului am învăţat tehnici de luptă Krav Maga vreme de trei luni, sub îndrumarea unui instructor. Am filmat o lună la Londra, iar filmările în sine au fost foarte solicitante fizic şi psihic. S-a filmat doar noaptea. Acest rol m-a marcat mai mult decât tot ce am jucat până acum.
Nu îmi planific ce o să schimb. Vreau să mă focusez pe momentul prezent, am învăţat că e cel mai bun lucru. Drumul vieţii e imprevizibil şi schimbări neaşteptate vor fi întotdeauna. Evit să îmi fac planuri, ele sunt oricum limitate, viaţa are mult mai multă imaginaţie. Aşadar, aştept cu inima deschisă capitolele următoare din viaţa mea.
