Florin Călinescu a fost infectat cu coronavirus. Ce spune despre simptomele pe care le-a avut şi despre vaccin

Actualizat:
4 florin calinescu a avut coronavirus 3 jpg jpeg

Şi el a fost infectat cu noul virus! Florin Călinescu a povestit abia acum că a avut coronavirus! Cum s-a vindecat?

Florin Călinescu a dezvăluit că a fost infectat cu coronavirus în luna septembrie a anului trecut. A avut o formă uşoară, puţine simptome. Acesta nu are de gând să facă vaccinul prea curând, mai aşteaptă. 

"În primul rând, nu am comorbidităţi. În al doilea rând, mă simt în formă, deci las locul altora care au mai mare nevoie decât mine de acest vaccin. În al treilea rând, recunosc că am trecut prin povestea asta, cu COVID-ul, prin septembrie. A fost o formă minoră, iar eu cu minorele nu prea mă încurc, de felul meu.

Pe de altă parte, ce şi-o fi zis şi COVID-ul ăsta. 'Păi bine măi, mi-a căşunat tocmai pe Călinescu. Hai, că e băiat bun, să nu-l chinui prea tare. Şi am avut o formă uşoară, aşa că mă gândesc că încă mai beneficiez de o anumită imunitate!", a dezvăluit Florin Călinescu conform impact.ro.

3 florin calinescu a avut coronavirus 2 jpg jpeg

Florin Călinescu are o explicaţie pentru apariţia coronavirusului: "Arma aceasta chimică funcţionează tăcut"

Florin Călinescu crede că ce trăim astăzi se datorează marilor puteri şi că vor veni vremuri apocaliptice, în turism şi agricultură.

”Situaţia actuală, care, probabil, se datorează marilor puteri, într-o gâlceavă bine gândită de laborator, pentru că este mai complicat să acţionezi cu focoase nucleare sau cu tot felul de unelte militare care se văd din orice satelit, şi atunci, probabil, că arma aceasta chimică, bacterilogică, virusologică este la îndemână şi funcţionează tăcut.

Virusul are calm, are răbdare şi pe care-l prinde îl articulează. Dacă eşti bătrân şi ai comorbidităţi asta este o poveste... Aşadar, gâlceava între America, Rusia şi China produce efectele pe care le vedem astăzi... Faptul că ne-am depărtat unu, doi, trei metri este doar o distanţare fizică. Sunt chestii necesare. Dar ăsta este efectul urmărit şi dorit. Vor să experimenteze şi să studieze cum se comportă specia umană în ansamblu. Puff, un strănut a omorât până acum peste 100.000 de cetăţeni. Ceea ce cu cinism unii spun că la 8 miliarde de umanoizi e un fleac”, a spus vedeta de la Pro TV pe Facebook.

Foto: Pro TV



Recente pe Ok! Magazine

Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png