Fost star NBA, care a câştigat milioane, a ajuns să cerşească pe străzile din Dallas. Cum a fost salvat în urma unui apel pe social media?

Actualizat:
1 delonte west jpg jpeg

Dependenţa de droguri ajunge să distrugă vieţi.

Chiar şi atunci când vorbim de persoane celebre, care au gustat din viaţa privilegiată. După ce am prezentat, ieri, cazul fostei soţii a unui actor din serialul Baywatch, modelul Loni Willison, o femeie care a ajuns să trăiască pe străzi, astăzi vorbim despre o situaţie similară, cu un deznodământ ceva mai fericit, totuşi. Până acum, cel puţin.

Este vorba despre baschetbalistul american de 37 de ani Delonte West, care a activat chiar şi în NBA, la echipa Mavericks, în sezonul 2011-2012. Ei bine, în luna septembrie, o fotografie cu acest fost star NBA care cerşea pe străzile oraşului Dallas a devenit virală pe internet, multora nevenindu-le să creadă în ce stare a ajuns fostul atlet. 

3 profimedia 0212542678 jpg jpeg

Sportivul se luptă cu tulburarea bipolară încă din anul 2008 şi, în plus, a devenit dependent de droguri, lucruri care l-au adus în situaţia de a locui pe străzi, în ciuda faptului că West are o familie: este căsătorit şi tatăl a doi copii. West a câştigat peste 16 milioane de dolari în timpul carierei lui de nouă ani în NBA, una care s-a sfârşit în 2012, pe când acesta avea 28 de ani. 

2 delonte west jpg jpeg
6 west familie jpg jpeg

Nu se ştie cu exactitate când a ajuns sportivul pe străzi, însă se speculează că acest lucru se întâmplă încă de acum patru ani, în ciuda faptului că familia sa a încercat din răsputeri să-l convingă să se interneze pentru a trata dependenţa care l-a distrus.

Spuneam că acest caz ar putea avea un deznodământ fericit deoarece Delonte a acceptat, într-un final, acest ajutor, după intervenţia fostului boss al echipei Dallas Mavericks, Mark Cuban, care s-a întâlnit cu tânărul la o benzinărie Texas şi i-a propus să îi plătească spitalizarea la o clinică de dezintoxicare. Fostul star NBA a acceptat oferta acestuia şi a început programul de recuperare la o clinică din Florida. 

5 delonte jpg jpeg

Mai mult, se pare că lucrurile merg bine pentru acesta, dacă e să ne luăm după fotografia postată de salvatorul lui, la începutul lunii octombrie, în care West apare la un program de echitaţie din cadrul clinicii, arătând mult mai bine şi mai întremat. 



Recente pe Ok! Magazine

Sabrina Carpenter  foto   profimedia 1036749425 jpg
FotoJet (66) jpg
Cannes 2 jpg
Alexandra Căpitănescu   FOTO Dana Marin mare1 jpg
iepurași Playboy  foto   Profimedia jpg
George și Amal Clooney, invitații Regelui,  Profimedia (1) jpg
Andreea Gherasim, Bianca Brad, Sabina Iosub invitate la garden party la Palatul Elisabeta (1) jpg
andreea sandel balan  jpg
faraon  foto   profimedia 0418508554 jpg
FotoJet (66) jpg
Otniela Sandu   FOTO Radu Enache (3) jpg
Îngerii lui Charlie atunci și acum foto getty images jpg
Ioan Isaiu (1) jpg
Gravidă Pixabay jpg
Angelina Jolie  Profimedia jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Marile doamne de la Gala Gopo 2026  Camelia Șucu, Adriana Trandafir, Irina Margareta Nistor jpg
Angelina Jolie la avanvremiera, Coutures, Profimedia (2) jpg