Fosta soţie a lui Elton John a vrut să se sinucidă în luna lor de miere

Actualizat:
1 renate 3 gettyimages 51147281 jpg jpeg

Bătălia celor doi continuă la tribunal cu această mărturisire şocantă a lui Renate Blauel

Cândva s-au iubit... cel puţin platonic. Acum, se războiesc la tribunal din cauza autobiografiei publicate de Elton John. Probabil că artistul regretă măcar puţin decizia de a publica această carte, care, potrivit lui Renate Blauel, le-a încălcat înţelegerea. Când cei doi au divorţat, au semnat un acord conform căruia niciunul nu are voie să dezvăluie vreun amănunt despre relaţia lor. A fost un acord mai mult pentru ca Elton să-şi protejeze intimitatea. Nimeni nu s-ar fi gândit atunci că acordul va fi încălcat chiar de el, oferind detalii intime despre ei doi în cartea lui.

Renate a fost deranjată de acest lucru, motiv pentru care l-a acţionat în judecată, pretinzând 3 milioane de dolari. Iar ieri, a făcut la proces şi nişte dezvăluiri şocante. Astfel, după ce s-au căsătorit de Ziua Îndrăgostiţilor în 1984, au plecat în luna de miere în St. Tropez, unde, însă, au fost însoţiţi de managerul lui, John Reid, dar şi de asistentul lui personal, Bob Halley. Nimic nu era atât de romantic cum s-ar fi aşteptat ea - pentru că Renate joacă acum cartea femeii care a căzut victimă fără să ştie. Temându-se să nu fie bănuită că s-a căsătorit din interes cu Elton John şi că a făcut o înţelegere financiară cu el ca ea să fie paravan pentru homosexualitatea lui, Renate susţine acum că s-ar fi măritat din dragoste - şi că tocmai de aceea ar fi suferit un şoc atunci când a descoperit că mariajul lor era de formă.

renate 2 gettyimages 51147126 jpg jpeg

În documentele de la tribunal ea povesteşte că, după doar trei zile de lună de miere, Elton i-a spus că mariajul lor nu funcţionează şi că vrea ca ea să plece, să se întoarcă în Marea Britanie. Este momentul în care Blauel susţine că a avut aşa o cădere, încât a luat o supradoză de pastile, dorindu-şi să moară. A fost găsită inconnştientă de către Bob Halley, asistentul lui Elton. Aflând că a încercat să se sinucidă, artistul a fost aşa furios şi supărat, încât nu a vizitat-o deloc în cele două zile în care a stat la spital, trecând printr-o operaţie la stomac. 

Totuşi, în ciuda acestui tratament, Blauel a continuat să insiste în mariaj, rămânând agăţată în această poveste până în 1988, timp în care i-a fost alături la diverse evenimente, inclusiv o serată la care a participat familia regală britanică - evenimente care, spune ea, îi cauzau atacuri de panică. În 1988, cei doi au divorţat, semnând un acord de confidenţialitate care acum a fost încălcat în cartea de memorii a lui Ellton. Iar Blauel cere acum la proces nu doar o despăgubire de 3 milioane, dar şi interzicerea apariţiei unor noi ediţii ale cărţii.

Foto: GEtty Images

Dar aşa s-a întâmplat



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg
Peter O'Toole, Liz Taylor, Richard Burton, Profimedia (1) jpg
Margot Robbie, Profimedia (1) jpg
Celine Dion, Getty jpg
Victoria și David Beckham, Instagram (2) jfif
elena udrea  la plaja jpg
Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg