FOTO Ana Ularu, o apariţie superbă la Festivalul de Film de la Roma!

27 octombrie, 2014
ana ularu festival roma jpeg

Actriţa noastră de renume internaţional a fost prezentă la evenimentul internaţional, încheiat pe 25 octombrie la Roma, unde a promovat, alături de regizorul italian Lorenzo Sportiello, filmul în care joacă: “Index Zero”.

Actriţa noastră de renume internaţional a fost prezentă la evenimentul internaţional, încheiat pe 25 octombrie la Roma, unde a promovat, alături de regizorul italian Lorenzo Sportiello, filmul în care joacă: “Index Zero”.

image

Românca de 29 de ani, celebră pentru interpretările ei extrem de verosimile din “Italiencele”, “Hârtia va fi albastră”, “Borgias” sau “Sunt o bab[ comunistă” a avut unul din rolurile principale în pelicula sci-fi ce a avut premiera pe 24 octombrie. Apariţia Anei pe covorul roşu a fost cu atât mai specială cu cât ea a preferat dintotdeauna modestia şi nu a căutat lumina reflectoarelor. Rochia sa extrem de elegantă, foarte diafană şi seducătoare, a mai înmuiat imaginea uşor mai aspră a Anei, îndulcindu-i trăsăturile perfect. Fericirea de pe chipul actriţei s-a potrivit de minune cu atitudinea ei exuberantă şi ţinuta ravisantă, cu spatele gol şi o tăietură inspirată, care emană feminitate 100%.

Ţinuta superbă este semnată MLH (Maria Lucia Hohan), din mătase, cu detalii ce amintesc de piesele de lenjerie retro.

image

Aici, cu Simon Merrells şi Lorenzo Sportiello

image

O ţinută provocatoare şi feminină, dar de foarte bun gust a ales şi pentru conferinţa de presă de la Festivalul Internaţional de la Roma, all black.

Zâmbetul actriţei române poate fi datorat şi rolului avut în Serena, în care a jucat alături de Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence, care rulează deja în cinematografe. Felicitări, Ana!

FOTO GETTY



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg