FOTO Andreea Esca a avut o vacanţă pe fugă

31 iulie, 2015

Şi a venit vacanţa şi pentru Andreea Esca, care şi-a luat soţul, pe Alexandre Eram, şi copiii, pe Alexia şi Aris, şi a planificat o vacanţă aproape contra cronometru. Şi asta numai din dorinţa de a vedea cât mai multe lucruri şi de-a nu pierde prea mult timp cu deplasarea. Dar, ce să vezi, cu toată programarea, hazardul a intervenit şi a dat totul peste cap.

Iată cronica unei vacanţe pe fugă:

„Am fost o săpămână în Turcia şi m-am gândit eu că, dacă ne pregătim încă de la plecare câte o altă valiză, am putea să rămânem în aeroport la întoarcere, să facem schimb de valize cu cele aduse de Văru’ Titi de acasă şi să ne continuăm alergarea cu următorul avion către bunicii din Franţa. Doar aveam 3 ore între două curse. Suficient… “

Dar, ca de obicei, planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg.

„Bagajele au apărut pe bandă cu mare întârziere, iar noi am alergat ca nebunii până în parcarea aeroportului să facem mutările prevăzute. Desigur, aveam şi lucruri în valiza din Turcia care necesitau mutate în cea de Franţa, aşa că, dacă apar poze cu noi deschizând genţţ pe jos, lângă maşină, şi mutând diverse chestii de colo colo, pe asfaltul parcării din Otopeni… să ştiţi că asta făceam. Cronometrul nu stă, aşa că fugim cu noile geamantane ca disperaţii către îmbarcarea spre Paris.

„Ca să fie distracţia maximă, eu mă car şi cu un colet mare cu cadouri pe care le comandasem online şi pe care Titi mi l-a adus la aeroport. La aterizarea în Paris am închiriat o maşină pentru a ajunge repede la o întâlnire programată pentru seara respectivă… Program bifat la limită“.

Şi ghinionul nu-i părăseşte!

„A doua zi aveam de luat trenul către Avignon la ora 11.40. Habar n-am cum şi de ce nu găseam sub nicio formă intrarea la centrul AVIS din gară, unde trebuia să lăsăm maşina închiriată, şi, cu toate că ne dăm duhul împingând patru valize, un colet şi doi copii, TGV-ul ne pleacă de sub ochi. Chiar de sub ochi. Vedem ultimul vagon cum se pierde în zare“.„Mă aşez nervoasă cu copiii pe nişte scaune şi încerc să mă obişnuiesc cu ideea că voi pierde timpul 3 ore până la următoarea cursă către Avignon. Alex se duce să ia alte bilete. Alexia şi cu mine îl rugăm pe Aris să păzească valizele şi intrăm în primul magazin Relay. Ea îşi alege 2 reviste, eu 3, găsesc şi cartea lui Marc Levy, «Elle et lui», iau bomboane de tuse cu vitamina C şi propolis şi o periuţă de dinţi de voyage cu pasta aferentă. Încerc să mă calmez…Respir şi îmi amintesc că din această gară, acum mulţi ani, mi-am cumpărat o rochiţă de plajă superbă de care mă întreabă toată lumea şi mă amuză când răspund că am luat-o din gară. Acest gând mă linişteşte pentru că sunt sigură că şi acum am să găsesc acolo ceva simpatic care mă va face să uit că am pierdut trenul“.

Doar că imposibilul s-a produs din nou!

„Cu toate cumpărăturile în braţe, îl văd pe Alex desfigurat că strigă la noi: lăsaţi tot şi hai, în 3 minute pleacă trenul. Care tren? Hai!!! – zice el. Viaţa mea îşi reia cursul. Arunc tot la casa de marcat, îi cer scuze vânzătorului şi o iau la fugă. Îl preluăm pe Aris şi împingem haotic valizele către linia 7. Un minut şi jumătate. Nu mai pot pierde un tren. Urc în oricare. Ne îmbulzim în ultimele 40 de secunde şi reuşim. Stăm pe hol şi ne tragem sufletul. Ne căutăm vagonul şi locurile şi ne aşezăm. «Cum ai facut?», îl intreb pe Alex. «N-ai zis că următorul tren spre Avignon e la ora 15?» «Ba da», îmi răspunde el calm. «Mergem la Nimes. Şi acolo vom schimba trenul». Nu mai pot ….izbucnesc în râs şi mă gândesc că poate e momentul să mă apuc de băut“.

„Aşadar, ajungem la Nimes, intru din nou în boutique-ul Relay din gară şi cumpăr revistele, cartea, periuţa de dinţi, bomboanele de tuse etc…Prindem legătura către Avignon…“

Credeaţi că s-a terminat? Ei bine, aventura a continuat în acelaşi ritm.

„Obosiţi morţi, nu vrem decât să ne aşezăm odată în maşină şi să gonim către hotel. Dar ce sa vezi? La ghişeul AVIS din gară se uită pe rezervarea noastră şi ne spune: «Maşina trebuie luată din Gara TGV pentru că iniţial acolo trebuia să ajungeţi cu trenul pe care l-aţi ratat, aici e altă gară. Luaţi naveta şi în 10 minute aţi ajuns.» Poftim???? Ei da, ziua cu peripeţii nu s-a încheiat. Se va fi terminat numai după ce, odată ajunşi la ghişeul bun, Alex nu-şi mai găseşte carnetul de şofer şi noroc că îl aveam eu pe al meu pentru că altfel nu mai puteam inchiria maşina…“

„Seara, în schimb, a fost de vis. Frumosul orăşel Uzes, unde am înnoptat, este o bijuterie arhitecturală perfect îngrijită de municipalitate. Ne-am plimbat până târziu prin târgul unor mici meşteşugari din zonă, iar dimineaţă prin piaţa de legume, fructe şi tot soiul de alte produse tradiţionale. Săteni simpatici veniţi cu borcanele de dulceaţă, sticlele de ulei de măsline, săpun de casă, jambon gustos şi legume din grădină aveau tarabele întinse într-o piaţetă cochetă unde turişti şi localnici îşi beau cafeaua de dimineaţă cu un croissant şi dulceaţă. Aici e calm. Viaţa în sudul Franţei are ritmul ei şi o eleganţă simplă cuceritoare. Mâine plecăm spre Louberon “.