FOTO Andreea Raicu, corespondenţă specială din Grecia

10 iulie, 2015
11692792 10153397591688433 3728630443909298213 n jpeg

Vacanţa vedetei noastre peste hotare s-a suprapus cu cel mai comentat eveniment politic din Europa: Grexit. Iată ce spune despre criză, Tsipras, referendum, cozi la bancomate, goana după benzină, dar şi după soarele elen.

Vacanţa vedetei noastre peste hotare s-a suprapus cu cel mai comentat eveniment politic din Europa: Grexit. Iată ce spune despre criză, Tsipras, referendum, cozi la bancomate, goana după benzină, dar şi după soarele elen.

La fel ca multe alte vedete din România, Andreea Raicu şi-a programat o evadare în Grecia şi, culmea, s-a nimerit ca vacanţa ei să coincidă cu perioada cea mai agitată din Republica Elenă. Dar, dacă la televizor, criza grecilor a dat peste cap întreaga armonie europeană, de la faţa locului lucrurile nu par aşa. Cel puţin, asta ne relatează Andreea Raicu într-o postare pe blogul personal.

„Ador Grecia!!! Îmi plac mâncarea, atmosfera, marea, liniştea, muzica… Grecia are un aer aparte. Nu cred că trece vreo vară să nu ajung măcar un weekend în Grecia“, îşi începe ea postarea cu această mărturisire.

„Acum o lună am primit un mail de la una dintre prietenele mele care ne propunea (mie şi încă unei prietene) să plecăm în vacanţă în Grecia. Pentru o săptămână. Nici n-am stam pe gânduri şi am zis DA. Însă, surpriză! Cam cu o săptămână înainte de plecare au început să apară întrebările celor din jur care aflau că urma să plec în ţara care este în acest moment în centrul atenţiei lumii. (…) Nimic nu m-a împiedicat să plec în vacanţa mult asteptată, dar recunosc că am luat în calcul faptul că ar fi posibil să nu pot să-mi folosesc cardurile şi atunci am plecat cu bani lichizi“, îşi continuă Andreea povestirea.

image

Andreea Raicu, în vacanţă în Rhodos

Şi, uite-aşa, a ajuns în însoritul Rhodos, care părea netulburat de agitaţia de la Atena. „Nimic nu părea să fie schimbat. Oamenii aveau aceeaşi energie, acelaşi entuziasm, pe străzi erau tot atât de multe maşini ca de obicei. La hotel am fost primite cu aceeaşi căldură şi nu ni s-a dat nicio listă cu lucruri pe care ar trebui să le avem în vedere pe perioada vacanţei“, ne asigură vedeta.

image

Iar programul ei de vacanţă n-a fost câtuşi de puţin perturbat de evenimentele politice. „Am fost la plajă, la masă, ne-am plimbat, am stat de vorbă cu oamenii şi nu am avut parte de nicio experienţă neplăcută sau de nimic altceva care ar fi trebuit să mă pună în gardă. Am întrebat la recepţie dacă pot plăti cu cardul şi mi-a răspuns că o pot face fără nicio problemă“.

image

Andreea Raicu a vorbit cu localnicii despre criza elenă

Curioasă să vadă starea de spirit a localnicilor, Andreea Raicu a intrat în vorbă cu o grecoaică, care lucra ca barman la hotelul în care se cazase. „«Bani nu au fost niciodată!», a fost unul dintre primele lucruri pe care ni le-a spus. (…) Din ce ne-a povestit se înţelegea că oricum lor le merge rău de ceva vreme. (...) Referendumul nu a îndreptat niciun rău, dar era o chestiune de demnitate să participi. Singurul lucru schimbat este că nu-şi pot accesa toţi banii pe care îi au în conturi. Nu au voie să scoată mai mult de 50 de euro pe zi de la bancomat. Aşa că zilnic îşi face drum la bancă. Relaxată, ne-a spus că puţin îi pasă dacă va primi în viitor drahme sau euro, pentru că oricum ţara nu are bani. Grija ei principală era să poată să aiba acces la banii ei, pentru care muncea să îşi poată umple frigiderul. Ne povestea că sunt mulţi turişti din Germania care vin cu mare plăcere în Grecia. Şi chiar zilele trecute servise un cuplu de nemţi, cu care vorbise despre lucruri mărunte, fără să atingă nici pe departe situaţia în care se află Grecia. Oamenii se comportă la fel. Nu împrumută disputele politice, nu se comportă ca Tsipras sau Angela Merkel. La plecare, când Maria a deschis nota, a găsit un mesaj: «We are sorry that your country is treating you like this. We love you!”/ Ne pare rău că ţara voastră vă tratează aşa. Vă iubim!». Când am întrebat-o dacă ar vrea să plece în altă ţară, mi-a aruncat un NU foarte hotărât. «Asta este ţara mea şi n-am s-o părăsesc. Aici am familie, copii şi soţ. De aici sunt şi aici o să rămân!»“.

image

În încheiere, Andreea Raicu îşi îndeamnă apropiaţii şi fanii să continue să viziteze Grecia ca şi până acum, fără nicio grijă. „Eu, una, mă bucur de o vacanţă extrem de frumoasă şi liniştită. Luaţi-vă bani cash, pentru orice eventualitate, şi fiţi fără grijă. Ştiu ei, zeii, de ce au ales ţara asta!“.

image

Foto: blogul personal



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG