Vedete

FOTO Cât de frumos a crescut fiul lui Ryan Phillippe şi al lui Reese Witherspoon: Deacon a împlinit 18 ani, iar părinţii s-au reunit la ziua lui

FOTO Cât de frumos a crescut fiul lui Ryan Phillippe şi al lui Reese Witherspoon: Deacon a împlinit 18 ani, iar părinţii s-au reunit la ziua lui camera-retro icon Vezi galeria 10 poze

Au divorţat în urmă cu 13 ani, dar au încercat să îşi crească urmaşii în linişte şi decenţă - iar de ziua lui Deacon, Reese Witherspoon şi Ryan Phillippe s-au reunit, sărbătorind împreună

Ryan şi Reese a fost alături de fiul lor, Deacon, la sărbătorirea majoratului. "La mulţi ani fiului nostru frumos, deştept şi talentat. Eşti o rază de lumină în această lume şi eşti iubit de toţi cei care te cunosc. Suntem norocoşi că suntem mama şi tatăl tău. Reese, cred că ne-am descurcat destul de bine", a scris Ryan Phillippe la imaginea în care se află alături de băiat şi de mama copilului, fosta lui soţie, Reese (vezi galeria foto). "Când s-a întâmplat asta? Într-o zi se juca cu cărţile Pokemon, se juca American Ninja şi cânta piesele lui Bruno Mars în curtea casei, iar a doua zi m-am trezit că e mai înalt decât mine, că el e cel care-mi face fripturi şi care îşi compune cântecele împreună cu prietenii lui. Îmi sare inima din piept de mândrie când văd tânărul bărbat care e pe cale să devină", a scris şi actriţa de 45 de ani. Din căsnicia cu Ryan Phillippe, Reese mai are o fiică, pe Ava, în vârstă de 22 de ani - iar din actualul mariaj, cel cu Jim Toth, are un fiu de 9 ani, Tennessee. Ryan şi Reese au divorţat în 2008, după 7 ani de căsnicie - iar actriţa s-a căsătorit cu Toth în 2011. 
Foto: Profimedia, Instagram

Comentarii

Modifică Setările