News

FOTO "Diversitate sexuală" şi în rândul supereroilor! Fiul lui Superman este bisexual

de admin

FOTO "Diversitate sexuală" şi în rândul supereroilor! Fiul lui Superman este bisexual camera-retro icon Vezi galeria 7 poze

La 80 de ani de la prima sa apariţie într-o revistă de benzi desenate, cel mai iubit supererou devine un simbol şi pentru tabăra minorităţilor sexuale.

Povestea lui Superman, salvatorul Planetei, e continuată de Jon Kent, fiul lui Clark Kent („vechiul” Superman) şi al lui Lois Lane. O urmare firească, bine primită de public. Ceea ce însă schimbă paradigma este contextul în care este prezentat noul personaj. În următorul număr al revistei de benzi desenate DC Comics, care va fi lansat în noiembrie, Noul Superman are o cădere fizică şi nervoasă, provocate de obsesia salvării fiecărui om în parte. şi ajunge să se îndrăgostească de reporterul Jay Nakamura, un bărbat cu păr roz, care până acum apărea în fostele numere ale revistei în postura unui confident al supereroului.

Dar asta nu e tot! Perechea se va implica romantic, după ce Jon „arde mental şi fizic în încercarea de a salva pe toată lumea”, după cum susţin cei de la DC Comics, entuziasmaţi de ideea că personajul lor "îşi găseşte identitatea”.

Creatorul seriei, Tom Taylor a declarat pentru BBC că, atunci când a primit proiectul, a meditat la „ce ar trebui să fie Superman astăzi”. „M-a frapat faptul că ar fi o adevărată ocazie ratată dacă l-am înlocui pe Clark Kent cu un alt salvator <straight>, a spus Taylor, potrivit g4media.ro. Spre surprinderea sa, înainte de a putea lansa ideea că Jon ar fi bisexual, i s-a spus că DC Comics deja se gândea la această idee.

Povestea face parte din seria „Superman: Fiul lui Kal-El”, care îl urmăreşte pe Jon după ce preia mantia lui Superman de la tatăl său, Clark Kent. De când seria a fost lansată în iulie, Jon a luptat deja împotriva incendiilor provocate de schimbările climatice şi a protestat împotriva deportării refugiaţilor.

Transformarea celui mai faimos supererou din America vine pe măsură ce mai multe cărţi de benzi desenate îmbrăţişează diversitatea. „Aquaman” a introdus un super-erou negru, gay la începutul acestei veri, iar Robin, în cel mai recent număr al benzilor desenate Batman, este bisexual.

FOTO: dccomics.com
 

Comentarii

Modifică Setările